Aproximativ 60 de mii de oameni au cântat în cor in ultima zi – astfel că numărul total al celor care au asistat la festival a ajuns la peste 240.000 – cu Jessie J şi cu DJ-ul Steve Aoki. Lumea a rămas uimită atunci când din boxe s-a auzit șimuzica lui Adi Minune. În cele din urmă, maneaua  „Așa sunt zilele mele” a fost cântată de mai toți cei prezenți.

Au urcat pe scenă celebrul dj italian Gianluca Vacchi, apoi au urmat să îi încânte pe cei aflați la mare o serie de alți artiști de talie internațională. Toți reprezintă nume grele în domeniu. Astfel, au facut atmosferă Kadebostany, Ofenbach, Los Frequencies, Bassjackers, DJ Snake și Matoma.

„De fiecare dată când ştiu că vin în România, am un sentiment de bine şi mă simt ca şi cum aş veni acasă. Publicul de aici mă aşteaptă de fiecare dată cu multă căldură şi asta este incredibil”, a declarat Lost Frequencies.

Una din surprizele serii a fost apariţia lui Steve Aoki pe scenă, alături de DJ-ul Quintino. Artistul s-a simţit atât de bine sâmbătă seara încât a acceptat propunerea lui Quintino de a urca alături de el pe scenă pentru piesa Mayhem.

Milionarul excentric italian Gianluca Vacchi a urcat pe scena principală în ultima seară a festivalului. Un show plin de energie şi culoare a oferit şi Bassjackers. Matoma a fost artistul care a încheiat ultima seară a festivalului Neversea. Artistul a rămas impresionat de răsăritul de la malul Mării Negre şi de căldura cu care a fost primit de fani.

Pe scenele secundare, ultima seară s-a încheiat cu artişti precum Tale of US, Agents of Time, Priku, Black Coffee, Jan Blomquist şi mulţi alţii.

https://www.facebook.com/NeverseaFestival/videos/395068104454076/?epa=SEARCH_BOX

Un succes incredibil l-a avut scena Nostalgia. Aici, nostalgicii au retrăit în fiecare zi a festivalului Neversea atmosfera muzicii anilor ’90. Toată zona din jurul scenei Nostalgia a fost decorată în stilul anilor 1990: casete, jocuri Mario, bănci de clasă, telefoane vechi şi multe alte lucruri care le-au adus aminte participanţilor de anii de liceu şi nu numai.

🌟One of the most creative ideas ever! Remember the drone show by Peroni we witnessed Saturday night?

Publicată de Neversea pe Luni, 8 iulie 2019

Potrivit organizatorilor, traficul total în cele patru zile a fost de peste 240.000 de participanţi.

Fanii festivalului se pot deja înregistra pentru ediţia de anul viitor a festivalului Neversea.

Lasă un răspuns