Municipal Waste concertează în premieră în România la Rockstadt Extreme Fest 2020 care va avea loc între 30 iulie – 02 august, pe terenul de biatlon la poalele Cetății Râșnov.   

Proiect activ pe scena muzicală de aproape două decenii, Municipal Waste este o trupă de crossover thrash americană fondată în Richmond, Virginia, care a făcut valuri încă de la apariție. Cu ocazia primului concert al formației, susținut de un Revelion (2000/ 2001), grupul a ajuns să fie învinuit pentru iscarea unei mici revolte.

După această apariție live care a atras atenția publică, Municipal Waste au adus la lumină albumul de debut, intitulat, „Waste ‘Em All” (2001), urmat îndeaproape de alte trei materiale: „Hazardous Mutation” (2005), „The Art Of Partying” (2007) și „Massive Aggressive” (2009), albume care au contribuit la creșterea popularității și la atragerea interesului din partea publicațiilor de profil. Într-atât încât Spin Magazine să ajungă să afirme că „piesele Municipal Waste sună într-atât de bine încât oricare dintre ele s-ar putea strecura foarte bine într-un mix tape, între un Gang Green și o melodie D.R.I.”, ca Outburn Magazine să spună că „nu se poate contesta că sunt cei mai buni în ceea ce fac” sau ca Decibel Magazine să considere că „această trupă aduce un standard de aur”.

Hotărâți să păstreze viu spiritul scenei cross-over a anilor ’80 și autori ai unor videoclipuri care au stârnit adeseori discuții sau indignare, Municipal Waste au continuat să crească în popularitate cu fiecare material lansat. „The Art Of Partying” spre exemplu a atras recenzii entuziaste din partea criticii de specialitate și s-a plasat pe cele mai bune locuri ale unor topuri importante – Top cinci albume ale anului (realizat de „Close Up Magazine”, Suedia), locul 20 în „Topul Big Cheese Magazine” (UK) sau „Kerrang! Magazine” – apărând, de asemenea, în paginile cunoscutei NME și pe coperta „Metal Maniacs Magazine” (SUA).

Dacă subiectele abordate de trupă fac referire la alcoolism, mutanți sau thrash metal, iar în stilul grupului se recunosc influențe ale unor nume precum Suicidal Tendencies, D.R.I., Slayer, Anthrax, Exodus sau Sepultura, muzica plină de energie compusă de Municipal Waste a ajuns să primească eticheta de „Party Thrash”, care garantează o distracție pe cinste cu ocazia fiecărui concert. Precum cel pe care formația îl pregătește pentru Rockstadt Extreme Fest 2020.

Municipal Waste (SUA) continuă seria confirmărilor la Rockstadt Extreme Fest 2020, serie ce include deja nume precum: Anthrax (USA), Cattle Decapitation (SUA), Overkill (SUA), Phil Anselmo & The Illegals (SUA), Unearth (SUA), Cradle of Filth (UK), As I Lay Dying (SUA), Rings of Saturn (SUA), Dyscarnate (UK), Unleashed (SE), Necrophobic (SE), October Tide (SE), IN THE WOODS… (NO), Mayhem (NO), Kampfar (NO), Despised Icon (CA), Kataklysm (CA), Death Angel (SUA), The Black Dahlia Murder (SUA), Rotting Christ (GR), In Mourning (SE), Mephorash (SE), Bethlehem (GER), Dead Label (IE), Katla. (IS), UADA (SUA), Psykup (FR), The Rumpled (IT), Tableau Mort (UK) sau Darvaza (IT).

Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2020 sunt deja disponibile online, exclusiv pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor REF 2020 sunt:

  • Pre-sale 5: 1.000 de abonamente la prețul de 350 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 16.03.2020;
  • Pre-sale 6: 1.000 de abonamente la prețul de 390 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 18.05.2020.
  • În ultimul prag de pre-sale online, cât și la intrarea în festival: abonamentele vor fi la prețul de 440 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2020 vor fi disponibile și bilete pe zi, la prețul de 220 lei/ buc., ce vor fi puse în vânzare începând cu 29.06.2020.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Cea de-a opta ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetății Râșnov – terenul de Biatlon de la baza cetății.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2020:

http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2020_FacebookEvent

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email