Un reputat medic legist, expert în trumatisme craniene, spune că lovitura în minge cu capul ar trebui să fie practicată cât mai puțin de către jucătorii profesioniști de fotbal și total eliminată din pregătirea sportivă a fotbaliștilor sub 18 ani.

Doctorul Bennet Omalu este cel care a descoperit encefalopatia traumatică în creierele jucătorilor de fotbal american.

Aceeași leziune poate apărea și în cazul fotbaliștilor, susține Omalu, potrivit BBC.

„Nu există nicio noimă în a lovi cu capul un obiect (o minge de fotbal – n.r.) care circulă cu o viteză mare prin aer”, a declarat dr. Bennet Omalu în cadrul unei emisiuni.

„Cred că ar trebui restricționată cât mai mult această tehnică, lovitura cu capul în minge, în rândul jucătorilor profesioniști. Este foarte periculoasă”, a subliniat specialistul.

„Niciun copil sub vârsta de 18 ani nu ar trebui să dea cu capul într-o minge”, a atras atenția medicul.

Pentru copiii de 12-14 ani ar trebui „dezvoltată o formă de fotbal cu cât mai puțin contact fizic”.

„Știu că acest lucru poate fi dificil. Știința, însă, evoluează. Ne schimbăm cu trecerea timpului. Soietățile de schimbă. Și este timpul să schimbăm câteva dintre obiceiurile noastre (sportive – n.r.)”, a mai precizat dr. Bennet Omalu.

BBC amintește de moartea fotbalistului de la West Brom, Jeff Astle, în 2004.

O anchetă a stabilit că fostul sportiv, bolnav de Alzheimer în momentul decesului, la vârsta de 72 de ani, a murit din cauza unor traumatisme cerebrale provocate de loviturile repetate cu capul în mingea de fotbal, de-a lungul carierei sale sportive de 16 ani.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns