Julian Edelman, „wide receiver” la New England Patriots, a fost desemnat cel mai bun jucător al Super Bowl. 

Potrivit Reuters, Edelman, 32 de ani, este unul dintre cele mai neaşteptate MVP din istoria Super Bowl. Supranumit Veveriţa, Edelman a fost jucătorul cel mai căutat de quarterback-ul Tom Brady, reuşind o sclipire ofensivă ori de câte ori a fost nevoie în drumul lui pentru al treilea campionat cu echipa.

Dacă Edelman a fost MVP, Tom Brady, 41 de ani, vedeta celor de la Patriots, a intrat în istorie cu cel de-al şaselea succes în Super Bowl, un record, la fel ca antrenorul echipei din Greater Boston, Bill Belichick (tot şase trofee). Acesta din urmă a devenit cel mai vârstnic antrenor care câştigă Super Bowl, la 66 de ani şi 293 de zile.

Echipa New England Patriots a câştigat, duminică, a şasea oară Super Bowl, finala campionatului de fotbal american.

New England s-a impus în meciul disputat la Atlanta, cu scorul de 13-3 (3-0), în faţa formaţiei Los Angeles Rams şi a cucerit trofeul Vince Lombardi, pe care l-a mai câştigat în 2017, 2015, 2005, 2004 şi 2002, egalând echipa Pittsburgh Steelers, la numărul record de succese în Super Bowl. 

Aceasta a fost ediţia cu numărul 53 a Super Bowl, cea mai defensivă din istorie, înregistrându-se cele mai puţine puncte. Anterior, cele mai puţine puncte s-au înregistrat în 1973, când Miami Dolphnis a învins, cu 14-7, pe Washington Redskins.

De asemenea, meciul de duminică a fost cel mai sărac în touchdown-uri, doar unul. În 1969, se înregistraseră două touchdown-uri, în partida New York Jets – Baltimore Colts, scor 16-7.

La întâlnirea de pe Mercedes-Benz Stadium din Atlanta au asistat 70.081 de spectatori, mai puţini decât la finala Cupei MLS, de soccer, disputată în 9 decembrie 2018, între Atlanta United şi Portland Timbers, scor 2-0, când au fost în tribunele aceleiaşi arene 73.019 de suporteri.

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
YOUTUBE
YOUTUBE
INSTAGRAM