Fiul lui Lionel Richie a fost arestat de poliția britanică pe aeroportul Heathrow din Londra după ce le-a spus angajaților că are o bombă în bagaj și o va detona în avionul cu care trebuia să călătorească, scrie Daily Mail .


Miles „Milo” Brockman Richie, de 24 de ani, care este model, a și lovit un ofițer de pază de la Terminalul 5 al Aeroportului Heathrow din Londra, sâmbătă dimineață.

Scotland Yard au spus că un bărbat a fost arestat după ce a comunicat informații false care au dus la o alertă cu bombă pe aeroport, dar nu a confirmat că a fost Richie. 

Potrivit martorilor, fiul lui Lionel Richie a devenit iritat după ce nu i s-a permis să urce într-un avion. Atunci el a spus că va detona o bombă la bord dacă nu i se va permite să urce în avion.

După aceea, Milo Richie l-a lovit pe unul dintre angajații personalului de securitate, înainte de a fi reținut de poliție. Între timp el a fost eliberat din arest. 

Milo este unul dintre cei doi fii ai lui Lionel Richie, din căsătoria cu dansatoarea Diane Alexander. Celălalt, Sofia Richie, de 20 de ani, este și ea model. 


Lasă un răspuns