Două zboruri charter cu muncitori sezonieri cu destinaţia Germania sunt programate să decoleze vineri de pe Aeroportul Iaşi, directorul aeroportului, Cătălin Bulgariu, declarând pentru News.ro că un autocar cu pasageri a sosit deja şi că a solicitat prezenţa Jandarmeriei. Bulgariu a estimat la 350 numărul celor care vor pleca spre Germania.

Două zboruri sunt programate vineri de pe Aeroportul Iaşi. Unul dintre zboruri, programat la ora 13:00, are destinaţia Baden – Baden şi este operat de Tui Fly. Celălalt zbor pleacă spre Nuremberg, la 13:30, fiind operat de Sunexpress.

Contactat de News.ro, directorul aeroportului Iaşi, Cătălin Bulgariu, a declarat că un prim autocar cu muncitori sezonieri a sosit deja la aeroport şi că a solicitat prezenţa jandarmilor la aeroport începând cu ora 9:00. Măsura este luată după ceeea ce s-a întâmplat cu o zi în urmă la Aeroportul Cluj Napoca, unde aproape 2000 de oameni s-au înghesuit, în pofida restricţiilor impuse în contextul epidemiei de coronavirus.

”Am solicitat prezenţa echipajelor Jandarmeriei începând cu ora 9:00. Nu deţin date exacte cu privire la numărul celor care se vor îmbarca astăzi, dar estimez că vor fi 350 de persoane”, a precizat Bulgariu pentru News.ro.

Prezenţa a peste 1.500 de muncitori sezonieri, joi, pe Aeroportul din Cluj – Napoca, fără respectarea regulilor legate de distanţarea socială, a provocat reacţii vehemente din partea autorităţilor.

Muncitorii, aduşi cu autocare joi dimineaţă, au aşteptat să fie preluaţi cu zboruri de tip charter şi sa meargă în Germania.

De asemenea, o cursă charter cu o capacitate de 150 de locuri a decolat tot joi de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, cu destinaţia Dusseldorf, Germania. La bordul aeronavei se aflau 89 de muncitori sezonieri, conform autorităţilor locale.

Situaţia de la Cluj l-a determinat pe premierul Ludovic Orban să ceară demiterea conducerii aeroportului. De asemenea, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cauza se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Joi seară, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că transporturile aeriene vor fi avizate de Ministerul Transporturilor, chiar dacă se fac de pe aeroporturi aflate în administrarea consiliilor judeţene. Măsura vine pentru a evita repetarea unor situaţii precum cea de la Aeroportul Cluj-Napoca.

„Începând de astăzi, autorităţile competente din România, cum ar fi Ministerul Transporturilor sau Autoritatea Aeronautică vor aviza orice transport aerian chiar dacă aeroporturile sunt în subordinea autorităţilor judeţene. (…) Prin acest articol, competenţa totală pentru decizia calendarului de aterizare/decolarea, acceptului de sosire sau plecare a unor aeronave intră în competenţa Ministerului Transporturilor”, a precizat Vela.

Conform Ordonanţei Militare anunţate la sfârşitul săptămânii trecute de ministrul de Interne Marcel Vela, sunt permise zborurile efectuate de toţi operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităţilor competente din ţara de destinaţie.

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email