Începând de astăzi, s-au pus în vânzare biletele la SolidarLocal, unul dintre cele mai importante festivaluri online de muzică din România, creat cu scopul de a sprijini cadrele medicale din prima linie.

Pentru a asculta concertele a peste 40 de trupe și artiști, este necesară o donație minimă de 30 de lei către Dăruiește Viață, prin iaBilet.ro.

Pe 1 mai, unii dintre cei mai cunoscuți artiști din portofoliile caselor de producție partenere, Universal Music, Dark Side Entertainment, HaHaHa Production, Overground, SWANBOY MUSIC, precum si mai mulți artiști independenți, vor putea fi ascultați susținând concerte online, pe site-ul SolidarLocal.ro.

Aproape 40 de artiști și trupe s-au alăturat cauzei: :Umbra, AG Weinberger, Alessia Labate, Alex & The Fat Penguins, Alexu and The Voices Inside, Ana Maria Munteanu, Andrei Păunescu, Aya, BlueVelvet, Breathelast, Days of Confusion, Dl Goe, Dora Gaitanovici, Emeric Imre, Emilian, IOVA, Jean Gavril, Julie Mayaya, Jurjak, Just Another Lie, Les Elephants Bizarres, Liviu Teodorescu, Mădălina Petre, NAVI, Nicole Cherry, Pistol cu Capse, Phaser, RUA, Sea Section, Seredinschi, The Sonic Taste, Soul Serenade, Stema, The Kryptonite Sparks, Tiberiu Albu, Tobi Ibitoye, Vizi, We Singing Colors.

SolidarLocal stă sub conceptul de Cel mai mare festival de muzică din sufrageria ta și este o invitație la solidaritate și la sprijin. Astfel, pentru a putea viziona concertele, participanții vor trebui să facă o donație de 30, 50 sau 100 de lei către asociația Dăruiește Viață, prin intermediul iaBilet.ro. Biletele pot fi achiziționate începând de astăzi, iar cumpărarea lor va genera un cod ce poate fi folosit pe 1 mai, pe solidarlocal.ro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul solidarlocal.ro și pe pagina de Facebook SolidarLocal.

SolidarLocal este o inițiativă Țac Pac Events susținută de iaBilet.ro, Radio Guerrilla, Saatchi & Saatchi + The Geeks, Seven Arts și 360 Revolution, în colaborare cu casele de producție Universal Music, Dark Side Entertainment, HaHaHa Production, Overground și SwanBoy Music

Lasă un răspuns