Lungmetrajul „Aquaman”, de James Wan, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al treilea weekend, când drama SF „Escape Room” a fost singurul debut în top 10.
Producţia Warner Bros. Pictures, cu Jason Momoa în centrul unei aventuri epice cu efecte vizuale care reconstruiesc imperiul subacvatic al şapte mări, a generat încasări de 30,7 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.
La nivel global, filmul lansat pe 21 decembrie, cu Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman şi Patrick Wilson în distribuţie, a generat încasări de 940,7 milioane de dolari.
Filmul SF „Escape Room”, regizat de Adam Robitel, cu Taylor Russell şi Deborah Ann Woll în distribuţie, a generat în weekendul de debut încasări de 18 milioane de dolari, dublu faţă de bugetul de producţie.
Pe locul al treilea în topul nord-american s-a clasat „Mary Poppins Returns”, în coborâre o poziţie.
Filmul muzical regizat de Rob Marshall, cu Emily Blunt şi Lin-Manuel Miranda în distribuţie, nominalizat la patru categorii ale Globurilor de Aur, a generat încasări de 15,7 milioane de dolari în al treilea weekend de la lansare.
La nivel global, lungmetrajul – continuare a musicalului fantasy din 1964 – a generat încasări de 257,9 milioane de dolari, aproximativ dublu faţă de bugetul alocat. Din acest total, 138,7 milioane de dolari au fost încasaţi în Statele Unite şi Canada.
Animaţia „Spider-Man: Into The Spider-Verse”, premiată cu un Glob de Aur, s-a menţinut pe locul al patrulea, după al patrulea weekend de la premieră. Filmul a generat încasări de 13 milioane de dolari.
Filmul ştiinţifico-fantastic „Bumblebee”, regizat de Travis Knight, cu Hailee Steinfeld şi John Cena în distribuţie, a coborât două locuri, până pe cinci. Încasările înregistrate de film în al treilea weekend de la premieră au fost de 12,7 milioane de dolari.
Thrillerul „The Mule”, scris şi regizat de Clint Eastwood, care joacă alături de Bradley Cooper, a coborât un loc, până pe şase. Filmul a generat, în al patrulea weekend de la premieră, încasări de 9 milioane de dolari.
Pe locul al şaptelea, în coborâre o poziţie, s-a clasat „Vice”, film nominalizat la şase categorii ale Globurilor de Aur, câştigător pentru „cel mai bun actor” (Christian Bale). În al doilea weekend de la lansare, lungmetrajul a generat încasări de 5,8 milioane de dolari.
Comedia „Second Act”, cu Jennifer Lopez în rol principal, s-a menţinut pe locul al optulea, după ce – în al treilea weekend de la lansare – a generat încasări de 4,9 milioane de dolari.
Locul şi l-a menţinut şi animaţia „Ralph Breaks the Internet”. Clasată pe nouă, producţia a generat – în al şaptelea weekend de la premieră – încasări de 4,6 milioane de dolari.
„Holmes and Watson”, cu Will Ferrell şi John C. Reilly, s-a clasat pe locul al zecelea, după ce în urmă cu o săptămână a debutat în top pe poziţia a şaptea. Comedia a generat, în al doilea weekend, încasări de 3,4 milioane de dolari.