Palatul Parlamentului şi-a schimbat înfăţişarea sâmbătă seară, când cei mai buni artişti de video mapping s-au reunit la cea de a șaptea ediţie a festivalului iMapp Bucharest.

Evenimentul a avut loc în Piaţa Constituţiei, unde mai bine de 30.000 oameni s-au bucurat de proiecţii, dar şi de un concert al trupei Subcarpaţi.

În deschiderea evenimentului a concertat trupa Subcarpați, care a adus în fața publicului bucăți din folclorul românesc, interpretate în manieră proprie.

Foarte frumos, neașteptat de frumos. Chiar ne-am simțit foarte bine și mi-a plăcut că au comunicat foarte mult cu noi și ne-a dat din energia lor și suntem siguri că și ei au primit energia noastră”, a povestit o spectatoare.

Perfect! Subcarpați sunt cei mai buni! Îmi place ce au făcut cu muzica tradițională românească. Perfect!”, a spus un participant.

Tema concursului a fost „THE SHOW MUST GO ON”, prezentând modul în care oamenii își reiau treptat viața. Câștigătorul a fost Jonas Denzel, preferat și de cei mai mulți spectatori pentru dinamismul, dar și interactivitatea proiecțiilor sale.

E un sentiment minunat. Este o onoare pentru noi să fim aici, în București. Dacă te uiți în spate este o clădire imensă și noi lucrăm pe un ecran mic și că să transferi asta pe o suprafață uriașă, e un pas mare”, a declarat câștigătorul Jonas Denzel.

Au fost 30.000 de persoane în public, care au intrat vaccinate, testate PCR, testate antigen, sau trecute prin boală”, a transmis Cristina Lixandru, PR manager.

Festivalul iMapp Bucharest a fost organizat de Primăria Generală și se află la a VII-a ediție.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?