Pentru fiecare milion de oameni care se tem, există un milion de oameni care nu se tem să ajute.

SAGA Festival, PRO TV, KISS FM și Primăria Municipiului București își unesc forțele pentru cel mai mare concert caritabil din România: WE ARE ONE. Sâmbătă, 12 martie, de la ora 16:00, pe Arena Națională, trei dintre cei mai apreciați artiști din lume și-au anunțat prezența și vor urca pe scenă pentru a susține poporul ucrainean: Armin van Buuren, Tom Odell și Jamala.

Armin van Buuren, artistul care și-a demonstrat, de-a lungul timpului, apropierea față de români și România, a acceptat cu empatie și bucurie invitația de a fi alături de fanii lui din țara noastră, pentru a sprijini împreună ucrainenii care trec acum prin momente dificile.

Tom Odell, artistul care semnează celebra piesa Another love – imnul celor care protestează pașnic pentru pace zilele acestea, în întreaga lume, va cânta sâmbătă pe Arena Națională și va transmite un mesaj de unitate și iubire.

Tom Odell: “Oamenii din Ucraina au nevoie urgentă de ajutor. Putem ajuta cu medicamente, mâncare, adăposturi și apă potabilă. Numele meu este Tom Odell și voi cânta la concertul “Suntem unul”, în data de 12 ianuarie, la Arena Națională.”

Câștigătoarea concursului Eurovision 2016 – Jamala, artista de origine ucraineană, va cânta la București. În acest moment, țara noastră este noua ei casă, fiind refugiată, alături de alte sute de mii de persoane care, zilnic, își părăsesc țara pentru a-și salva viețile.

Fiecare bilet de acces la acest eveniment reprezintă o donație către Crucea Roșie Română pentru susținerea poporului ucrainean! Biletele pot fi cumpărate de pe www.weareoneromania.com.

WE ARE ONE este un eveniment Saga Festival, PRO TV, KISS FM și Primăria Municipiului București.

Persoanele care au pașaport ucrainean vor intra gratuit la eveniment.

Lasă un răspuns