UNIQDAY Festival, povestea care va transforma Bucureștiul în capitala festivalurilor muzicale, va aduce în vara anului 2019 artiști legendari ai muzicii internaționale.

Organizat de Stage Artist Management, UNIQDAY Festival se va intinde pe parcursul a trei zile, între 12 și 14 iulie, la Romexpo București, locație ce urmează a fi transformată aşa cum nu a mai fost văzută până acum.

Primii Headlineri vor fi curand anunțați.

Alături de ei, alţi 120 de artişti de renume internaţional vor performa pe cele 5 scene ale festivalului.

Pentru a asigura unicitatea la un nivel înalt de experienţe trăite, UNIQDAY face echipă cu cei mai buni show produceri romani și internaționali din domeniu, specialiști in scenotehnică, vision-producers de mare calibru ai festivalurilor cu puternică rezonanță la nivel mondial.

Primele pachete pentru Chapter 1:

Legends la UDF vor fi puse în vânzare şi disponibile începând cu inceputul lunii Februarie – Early Bird cu o reducere de peste 30%.

UNIQDAY – LEGENDS

„Construit în jurul conceptului LEGENDS, UNIQDAY va aduce la București un număr impresionant de, Dj, Artisti și Trupe de Top, care au scris și scriu în prezent istorie în industria muzicală internațională.

Cu zeci de milioane de discuri vândute, headlinerii UNIQDAY ne vor oferi o experiență unică pentru zecile de mii de spectatori.

“Conceptul creativ LEGENDS reunește carierele fulminante ale artiștilor, potențialul, talentul lor, cu tehnologia prezentului, producția de top, efecte speciale și decoruri, care vor transforma festivalul într-un spectacol ce îmbină realitatea cu fantezia.

UNIQDAY își dorește să așeze Bucureștiul pe harta celor mai importante festivaluri de muzică din lume.

5 SCENE + EXPERIENȚA SUPER VIP

Cele 5 scene, unite dupa un concept nou, vor transforma Romexpo București într-un spaţiu al trăirilor intense și experienţe profunde.

UNIQDAY se va desfășura pe o suprafata de 168 de hectare, în incinta Romexpo, devenind cel mai mare festival de muzica făcut vreodată în Capitală și un MAIN STAGE surpriză pentru festivalieri.

Indoor, în noile pavilioanele apropiate de Main Stage și la exteriorul acestora, vor fi ridicate alte trei scene, pe care vor evolua nume cunoscute din industria muzicală EDM, Pop, R&B, internațională.

Pavilionul Central Romexpo va fi rezervat unor momente unice, nemaiîntâlnite la festivalurile de muzică din România.

LUNA IULIE ÎNSEAMNĂ UNIQDAY

UNIQDAY va transforma Bucureștiul în destinația verii pentru iubitorii muzicii din toate colțurile țării și de peste hotare.

Vor fi trei zile cu activităţi complexe, un weekend prelungit în care festivalierii UDF vor avea ocazia să urmărească evoluând live nume legendare ale muzicii, în cadrul unei producții multimedia impresionante, cum nu a mai fost implementată până acum.

UNIQDAY va fi, an de an, festivalul verii care va aşeza Bucureștiul pe harta marilor evenimente muzicale internaționale.

Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea 2019

Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea 2019

Open Air Blues Festival Brezoi, unul dintre cele mai cunoscute si iubite festivaluri de blues din tara, isi deschide portile in perioada 18 – 21 iulie 2019 venind in intampinarea publicului cu un lineup de exceptie!

Beth  Hart, una dintre cele mai bune voci feminine din lume la ora actuala, nominalizata la Premiile Grammy si castigatoare a nenumarate discuri de platina si premii muzicale pentru albumele si pentru vocea sa, revine in Romania in cadrul turneului „Fire on the Floor”.

Artista cu viata de film si voce despre care se spune ca “opreste timpul in loc” si “este obligatoriu de ascultat live macar o data in viata”, considerata un mix vocal intre Janis Joplin, Etta James, Billie Holiday, Otis Redding si Any Winehouse vine in premiera la Open Air blues festival pe 18 iulie 2019, in prima zi a unui sir de artisti de blues atat celebri, cat si mai putini cunoscuti, dar care au tot ce le trebuie pentru a scrie istorie.

Beth Hart concerteaza alaturi de trupa ei, care inseamna Jon Nichols (chitara), Bob Marinelli (bass) & Bill Ransom (tobe).

Pe scena festivalului vor urca multi alti muzicieni inegalabili precum Eb Davies & The Superband (pentru prima data in Romania), „The White Blues King” Oscar Benton, Ana Popovic, Diana Rein, Jonathon Boogie Long si multi alti artisti de renume ce urmeaza a fi anuntati pe pagina festivalului.

Biletele si abonamentele s-au pus deja in vanzare la preturi speciale, astfel:

Un numar limitat de abonamente de 4 zile este disponibil la pretul special de 150 lei. Dupa epuizarea acestora, pana pe 1 iulie pretul abonamentelor va fi 200 lei, urmand ca incepand cu 1 iulie pretul sa creasca la 250 lei.

Sunt disponibile si bilete de o zi in pre-sale la pretul de 60 de lei. Dupa epuizarea acestora si pe intreaga durata a festivalului pretul unui bilet va fi de 75 lei.

Ora acces: joi 18 iulie de la orele 15:00 / vineri, sambata duminica de la 10:00.

Biletele le gasiti: AICI !

Leul, singura monedă din estul Europei care se devalorizează

Activele românești au avut cea mai proastă performanță din regiunea Europei Centrale și de Est pentru a doua săptămână la rând.

Foto: Începând din vara anului trecut rata de schimb zlot (Polonia)- euro este aproximativ constantă

Leul s-a depreciat la un nou minim istoric și dobânzile la titlurile de stat au crescut ca urmare a măsurilor fiscale neconvenționale luate de Guvern, printre care și o taxă pe active bancare de 1,2%, inclusiv pentru titlurile de stat, potrivit economiștilor de la Erste Bank, informează Profit.ro.

Leul face notă discordantă cu monedele din regiune. Forintul maghiar s-a apreciat la cel mai ridicat nivel din ultima jumătate de an, coroana cehească e la cea mai bună valoare față de euro din ultimele patru luni, în timp ce zlotul polonez s-a apreciat ușor.

Leul e la minim istoric, trecând de pragul de 4,7 unități/euro. Acest lucru face ca activele în lei să fie cele mai slabe performere din regiune pentru a doua săptămână consecutiv.

Analiștii CFA: Devalorizarea va continua

Un sondaj dat publicitații marți, realizat în rândul analiștilor financiari, a indicat că peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală).

Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7168, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7883.

Cauzele devalorizării leului sunt multiple. Economiști consultați de Digi24.ro indică printre principalii factori:

  • deficitul balanței comerciale și, în special, cel de cont curent (care include în plus și schimburile de servicii). Aici se fac plăți în valută de dobânzi deci este o cerere în creștere de valută.
  • Riscul seismic dat de măsurile adoptate de Guvern la începutul anului și inflația record, cea mai mare din UE.
  • Loviturile date fondurilor de pensii care probabil au dus la retragerea de bani din România de către fondurile de capital din alte țări (investitori importanți la fondurile de pensii).
  • Posibilitatea ca BNR să fi lăsat cursul liber fără a mai interveni pentru susținerea acestuia.

Atac al președintelui Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a spus marți că „sunt motive de îngrijorare” și că „rezultatele să văd în cursul de schimb”.

  „Lucrurile nu merg cum trebuie”, a spus Iohannis aflat în Germania unde participă la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german.

Serena Williams, eliminată de Karolina Pliskova, în sferturile de finală ale Australian Open

Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-4, 4-6, 7-5, de Karolina Pliskova din Cehia, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7, în sferturile de finală al Australian Open.

2016 US Open - Day 11
Serena Williams, învinsă la Australian Open / Foto: Guliver / Getty Images

Pliskova s-a impus după un meci de două ore şi 10 minute şi ajuns pentru prima dată în penultimul act, la Melbourne. 

Cu Serena Williams, jucătoarea din Cehia a revenit de la 1-5 în decisiv şi a salvat patru mingi de meci, una la scorul de 2-5 şi alte trei la scorul de 4-5.

În turul anterior, Williams, o eliminase pe Simona Halep, locul I WTA, cu 6-1, 4-6, 6-4.

În semifinale, Pliskova va evolua cu japoneza Naomi Osaka, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4.

Osala a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-1, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, calificându-se în semifinalele Australian Open.

Cu această performanţă, prima a ei la Melbourne, Osaka a urcat provizoriu pe locul I WTA, devânsându-le pe Petra Kvitova din Cehia, acum pe locul 2 şi pe Simona Halep, acum pe 3.

La rândul ei, Pliskova o poate devansa pe Halep, dacă va câştiga trofeul la AusOpen

Simona Halep va pierde, luni, prima poziţie în clasamentul WTA, după 48 de săptămâni consecutive şi după 64 în total. Cea mai slabă poziţie pe care poate coborî este locul 4.

În cealaltă semifinală se vor întâlni Petra Kvitova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 8, şi americanca Danielle Collins, locul 35 WTA.

Sursa: news.ro

VIDEO: Turnul Eiffel a fost închis pentru vizitatori din cauza zăpezii

Turnul Eiffel e închis pentru vizitatori, din cauza zăpezii care a căzut din belșug la Paris.

Turiștii pot merge doar la restaurantul de la primul etaj al celebrului monument.

Populara atracție turistică este vizitată în fiecare an de 7 milioane de vizitatori, dar în mod regulat, condițiile meteo îi obligă pe adminsitratori să declare accesul interzis.

Așa s-a întâmplat și iarna trecută, din cauza gheții care făcea platformele și scările impracticabile.

Meteorologii anunță că episodul de ninsoare se va prelungi nu doar la Paris, ci în intregul nord-vest al Franței.

Șapte departamente au activat codul de "frig sever", pentru adăpostirea oamenilor străzii.

Discovery Channel lansează primul show de supravieţuire filmat cu tehnologia 4K

Discovery Channel lansează o nouă emisiune, "Ed Stafford: Cine scapă primul" - primul show de supravieţuire filmat cu tehnologia 4K, din 28 ianuarie, de la ora 21.00. 

Renumitul explorator va intra într-o cursă a supravieţuirii în cele mai ostile zone de pe Terra, alături de unii dintre cei mai buni specialişti în supravieţuire din lume.

Fiecare dintre cele şase episoade ale emisiunii va arăta noi limite ale rezistenţei şi determinării umane, surprinse de tehnologia video de ultimă oră.

Cu ajutorul dronelor cu senzor termic şi al camerelor cu infraroşu, tehnologia 4K va transpune telespectatorii direct în mijlocul acţiunii, umăr la umăr cu Ed Stafford într-o cursă brutală, dar captivantă pentru supravieţuire.

Alături de Ed Stafford îşi vor testa abilităţile de supravieţuire "greii" categoriei mondiale de supravieţuire - foşti puşcaşi marini din Marea Britanie, membri ai trupelor speciale din Coreea de Sud, atleţi de rezistenţă şi instructori specialişti în tehnici de supravieţuire.

De asemenea, pe parcursul fiecărui episod, tehnicile şi activităţile concurenţilor vor fi analizate de expertul în supravieţuire şi fostul miliar de război Andrew "Woody" Wood.

Netflix a devenit membru al Asociaţiei Cineaştilor din America

Netflix devine primul serviciu de streaming care este acceptat în rândul Motion Picture Association of America. 

MPAA este cea mai puternică asociaţie a producătorilor de filme de la Hollywood, compusă până acum din Paramount Pictures, Sony Pictures Entertainment, 20th Century Fox, Universal Studios, Walt Disney Studios şi Warner Bros.

În 97 de ani de când există Motion Picture Association of America, cu acordul tuturor membrilor, Netflix a devenit primul membru care nu reprezintă un studio de film.

Offices for the Motion Picture Association of America (MPAA) are located in Washington, DC. The MPAA is the domestic representative of the American film industry, (Photo by James Leynse/Corbis via Getty Images)

“Toţi membrii asociaţiei doresc progresul industriei de film şi televiziune, atât în ceea ce priveşte felul în care îşi spun poveştile, cât şi cel în care acestea ajung la audienţe.

Acceptarea Netflix ne va permite să promovăm şi mai eficient comunitatea globală a povestitorilor creativi” a declarat CEO MPAA, Charlie Rivkin.

Primirea în rândul MPAA, este o recunoaştere pentru Netflix, care nu mai este doar un serviciu de streaming în sensul tradiţional, ci a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai puternici creatori de conţinut.

Cel mai recent succes al companiei americane este filmul Roma, care a primit nu mai puţin de 15 nominalizări la Oscar.