Bilete doar on-line pentru spectacolul cu actorul american John Malkovich de la Timişoara/ Preţurile sunt între 440 şi 120 de lei

 

Teatrul Naţional din Timişoara anunţă punerea în vânzare a biletelor pentru spectacolul The Infernal Comedy, Michael Sturminger, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich. Vânzarea biletelor se face doar on-line, iar preţurile sunt cuprinse între 440 de lei şi 120 de lei.

”Pentru a oferi acces tuturor spectatorilor pasionaţi, din România şi Europa, la cele două spectacole programate joi, 20  iulie şi vineri, 21 iulie  2023, în Sala Mare a Teatrului Naţional, biletele vor fi disponibile pentru cumpărare de vineri, 19 mai 2023, cu începere de la ora 19, exclusiv în regim on-line, pe site-ul www.tntm.ro. Prin întâlnirea cu starul american şi, de asemenea, cu renumita orchestră a Academiei din Viena dirijată de Martin Haselbock, precum şi cu sopranele Susanne Langbein şi Chen Reiss, Teatrul Naţional se deschide larg în Anul Timişoara – Capitală Europeană a Culturii unui public internaţional de teatru pentru care nu există distanţe şi nici graniţe”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Teatrului Naţional Timişoara.
Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile oraşului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural „Timişoara– Capitală Europeană a Culturii 2023”.
Preţul biletelor este de 440 lei, 240 lei, 180 lei şi 120 lei în funcţie de locul în sala de spectacole.
Spectacolul „The Infernal Comedy/ Comedie infernală”, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich, va fi prezentat la Timişoara, pe 20 şi 21 iulie, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional.

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email