Se circulă în coloană pe A2, pe sensul spre litoral

 

Valorile de trafic sunt în creştere, sâmbătă dimineaţă, pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul spre litoral, către zona unde au loc lucrări, anunţă Centrul Infotrafic, conform news.ro.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, valorile de trafic sunt în creştere pe Autostrada A 2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către litoral, unde se circulă în coloană de la kilometrul 24 la 27, către zona lucrărilor la carosabil, unde traficul se desfăşoară doar pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

Pentru evitarea aglomeraţiei şi a zonelor de lucrări de pe autostradă, poate fi folosită ruta alternativă DN 3 Bucureşti - Fundulea - Lehliu Gară, continuare pe DN 3A către Drajna, unde se poate reintra pe autostrada A2 spre Constanţa.

Mamaia, preţuri mai mari decât în Tenerife

Intenţionezi să-ţi petreci concediul la Mamaia? Ei bine, trebuie să bagi adânc mâna în buzunar. Multe oferte demonstrează că preţurile de pe litoralul românesc sunt mai mari decât cele din Tenerife, în Spania. Prin urmare, merită să luaţi în considerare un sejur în Insulele Canare, după cum arată internauţii.

Amatorii de vacanţă la mare au comparat o noapte de cazare în Mamaia cu una în Playa de las Americas, cea mai cunoscută staţiune din Tenerife. Reporterii „Adevărul” au făcut o simulare pe unul dintre cele mai mari site-uri de rezervări online (booking.com), pentru un sejur de 6 zile la un hotel de patru stele, în perioada 1 - 6 august, în Mamaia şi în Playa de Las Americas, din Insulele Canare.

Astfel, în Mamaia au fost găsite oferte care plecau de la 2.485 de lei pentru cele 5 nopţi (cu mic dejun) la Hotelul Amiral sau 3.600 de lei la New Splendid Conference & SPA Hotel (tot cu mic dejun inclus). Oferta pentru hotelurile de patru stele din Mamaia, în prima săptămână din august, poate ajunge la 6.900 de lei, o cameră dublă pentru 5 nopţi, la Hotelul Opera (cu mic dejun inclus).

De cealaltă parte, în Tenerife, am găsit oferte care pleacă de la 1.800 de lei (cu mic dejun) la Hotelul Sol Tenerife sau 1.900 de lei la Hotelul Gara (cu mic dejun inclus). Preţurile urcau până la 4.900 de lei la Hotelul Troya (cu mic dejun inclus).

Tenerife, un loc preferat de turişti din multe ţări ale Europei

Referitor la sejururile cu all inclusive, Hotelul Savoy din Mamaia are o ofertă pentru perioada aleasă de 7.029 de lei. În Tenerife, iată preţurile la vacanţe all inclusive: Hotel Sol Tenerife – 3.182 de lei, H10 Conquistador – 4.891 de lei, Best Tenerife – 4.262 de lei şi Hotel Troya – 6.870 de lei. 

Desigur, turiştii români trebuie să ia în calcul şi biletele de avion către Tenerife, un cost suplimentar care se adaugă hotelului.

În schimb, dacă ne gândim la turiştii străini, aceştia ar avea un cost de transport indiferent de destinaţie.

Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Constanţa a raportat o cifră de 60.577 de turişti străini care au venit pe litoral în primele 10 luni ale anului 2019.

Specialiştii în turism oferă explicaţii pentru faptul că în Mamaia sunt tarife mai mari ca în Tenerife. Ionuţ Chirică, de la agenţia de turism Johny Touring, arată că Insulele Canare beneficiază de o temperatură, în timpul iernii, de 20 - 22 de grade, iar mulţi britanici, germani, francezi sau belgieni, cu vârste trecute de 70 de ani, aleg această destinaţie. „Vorbim deci despre un turism de 365 de zile pe an, faţă de un sezon la Mamaia de, să spunem, 5 luni pe an”, spune Ionuţ Chirică.

Un alt criteriu ce trebuie luat în considerare când vrem să facem aceste comparaţii este capacitatea hotelului, precizează specialistul. Hotelul Sol din Tenerife are 522 de camere, iar hotelul Amiral din Mamaia are 115 camere. Cu cât hotelul dispune de mai multe camere, cu atât îşi poate permite să iasă cu oferte mai avantajoase.

Şi Dana Rentea, de la agenţia de turism Simbotour, subliniază faptul că Tenerife este o destinaţie de 12 luni pe an, „deci amortizările cheltuielilor şi investiţiilor se împart pe mult mai multe nopţi de cazare decât pe litoralul nostru”.

 

Incendiu pe scenă în timpul concertului susținut de Delia la Verde Stop Arena

 

Scena pe care cânta cântăreaţa Delia Matache a luat foc la prima piesă a unui concert susţinut împreună cu Macanache. Se pare că un scurtcircuit la reţeaua electrică a dus la incident, conform Mediafax.

Cântăreaţa Delia Matache a fost în pericol, împreună cu ceilalţi membri ai trupei, dar incidentul s-a terminat fără urmări, scrie sursa citată.

„Am avut şansă cu un băiat de la echipa de tehnic care a ştiut să remedieze problema”, a spus cântăreaţa conform Mediafax.

Persoana de la tehnic care a intervenit prima a luat un stingător de mână, reuşind să stingă focul, fiind urmat de ceilalţi membri ai echipei de la tehnic. La concert nu au fost observaţi pompieri, conform sursei citate.

Delia susţine concerte la Verde Stop Arena, situat în Bucureşti, între Bulevardul Barbu Văcărescu şi Ramuri Tei, între 5 şi 7 iunie.

Evenimentele se desfăşoară în aer liber, în conformitate cu regulile de distanţare socială. Concertele sunt organizate în urma anulării evenimentului muzical drive-in din 31 mai.

Castelul de la Versailles va fi redeschis publicului sâmbătă

 

Castelul de la Versailles, emblematic pentru Franţa şi cel mai vizitat din lume, va fi redeschis sâmbătă, după 82 de zile de izolare, fără însă turişti americani şi asiatici care reprezentau 30% dintre vizitatori, scrie AFP.

Înainte, domeniul acumula 87% din venituri din autofinanţare, 70% din resurse proveneau din biletele vândute. 80% dintre vizitatori proveneau anual din străinătate: "un model economic s-a prăbuşit", a spus Catherine Pégard, preşedinte al instituţiei publice.

"Ministerul Culturii este conştient că Versailles, la fel ca Luvrul, are nevoie de susţinerea statului. Este o problemă. 68 dintre companii sunt implicate în numeroase domenii în sit. Şi, în jur, este un întreg ecosistem", a explicat ea.

De sâmbătă, vizitatorii vor parcurge din nou castelul (doar 500 de vizitatori pe oră), grădinile, imensul parc şi domeniul Trianon până la domeniul Marly.

Fântânile muzicale vor putea fi admirate de la deschidere.

"500 de vizitatori pe oră, adică 4.500 pe zi. În iunie 2019, au fost 27.000 de vizitatori pe zi", a afirmat Pégard.

Casa de bilete cu rezervări orare obligatorii va permite reglarea fluxului de vizitare şi cumpărarea de tichete online este încurajată. În muzeu, masca va fi obligatorie pentru persoanele cu vârste de la 11 ani şi parcursul va urma un sens de circulaţie unic.

Cele mai mari spaţii şi cele mai cunoscute, precum Marile Apartamente, Sala Oglinzilor şi Marele Trianon vor fi accesibile fără ghid. Dar cele mai fragile, precum Micile apartamente regale, Opera regală sau Micul Trianon vor putea fi vizitate doar cu muzeografi.

ARTmania Festival 2020, din Piața Mare din Sibiu, se amână pentru 2021. Din linup-ul ARTmania Festival 2021 vor face parte Amon Amarth, Cult of Luna, Clutch, My Dying Bride, Port Noir, Testament și The Vintage Caravan

IMPORTANT: Măsurile de prevenire a răspândirii infecției COVID-19 au blocat desfășurarea evenimentelor începând din martie 2020. Majoritatea concertelor au fost amânate, iar agenda noastră a fost actualizată. Sunt însă și cazuri în care noile date nu au putut fi încă stabilite sau nu au fost comunicate public. Festivalurile și concertele mari nu pot reveni mai devreme de 1 septembrie, a indicat recent ministrul Culturii.

UPDATE: ARTmania Festival a fost reprogramat pentru perioada 23-25 iulie 2021. Abonamentele deja achiziționate rămân valabile.

Cei care doresc să păstreze biletele vor primi un discount de 10% la produsele ARTmania de merchandise. Cei care nu pot participa la ediția din 2021, pot primi banii înapoi prin completarea formularului de rambursare, până pe 3 iulie 2020!

După data de 3 iulie, toate biletele cumpărate pentru ediția din 2020 devin valabile pentru ediția din 2021.

Lineup-ul ARTmania Festival 2021

Organizatorii au reconfirmat deja o parte dintre artiștii anunțați pentru 2020.

Din linup-ul ARTmania Festival 2021 vor face parte Amon Amarth, Cult of Luna, Clutch, My Dying Bride, Port Noir, Testament și The Vintage Caravan.

Acestor nume li se vor adăuga noi confirmări, demne de o ediție aniversară, notează organizatorii. Noii artiști vor fi anunțați la o dată ulterioară.

Amon Amarth (SE) poartă stindardul metal de peste 25 de ani, animați de aceeași inspirație și forță care i-a ajutat să iasă din necunoscutul începuturilor din Tumba (orașul natal din Suedia) în lumina scenei internaționale și să se transforme într-una dintre cele mai apreciate trupe metal din întreaga lume, maeștri moderni ai muzicii heavy metal și oaspeți obișnuiți ai celor mai importante festivaluri de profil.

Clutch (SUA) vin pentru prima dată în România pentru a aniversa alături de fani 15 ani de ARTmania Festival. Clutch sunt un nume de referință al scenei rock internaționale, care a reușit să atragă admirația publicațiilor de profil.

The Vintage Caravan, alternativ clasic rock din Islanda, este una dintre tinerele trupe în ascensiune rapidă pe scena muzicală internațională care vor cânta pentru prima dată în România la ARTmania Festival.

Cult of Luna (SE), va aduce mult apreciatele compoziții post-metal pe scena ARTmania Festival pentru a-și reîntâlni fanii cu ocazia aniversării a 15 ani de festival.

My Dying Bride (UK) revin la ARTmania Festival, la 12 ani de când au urcat pentru prima dată pe scena din Piața Mare. Formația britanică, prezentă de aproape 30 de ani în peisajul muzical internațional, este una dintre trupele care au popularizat genurile gothic metal și death doom metal în rândul publicului.

Festivalul Tomorrowland 2020 va avea loc online la finalul lunii iulie. Lineup-ul va fi comunicat pe 15 iunie. Biletele şi abonamentele vor fi puse în vânzare pe 18 iunie

 

Tomorrowland, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică electronică din lume, va avea loc online la finalul lunii iulie.

Timp de două zile, pe 25 şi 26 iulie, vor mixa cele mai mari nume ale muzicii electronice şi vor fi prezentate producţii video.

Intitulat „Tomorrowland Around The World”, festivalul digital va fi deschis tuturor, fără graniţe – o premieră mondială şi un pas uriaş spre viitorul festivalurilor, spun organizatorii.

Anual, evenimentul avea loc timp de două weekenduri în Belgia. Din cauza crizei sanitare, organizatorii au decis să meargă înainte într-o nouă formulă.

Vor exista 11 scene, dintre care trei au fost proiectate special pentru această ediţie de echipa de creaţie şi artişti 3D.

Fiecare scenă va prezenta set-uri ale unor renumiţi DJi, dar şi focuri de artificii şi show-uri laser, caracteristice Tomorrowland.

Tema ediţiei de anul acesta este „The Reflection of Love – Chapter 1”.

Pe lângă show-uri, vor avea loc diverse activităţi, inclusiv conferinţe online, jocuri şi ateliere (lifestyle, gastronomie, modă).

Tomorrowland Around The World va propune, zilnic, un program de 10 ore.

Mai multe detalii vor fi anunţate în săptămânile viitoare.

Lineup-ul va fi comunicat pe 15 iunie. Biletele şi abonamentele vor fi puse în vânzare pe 18 iunie, prin tomorrowland.com, iar preţul accesului pentru o zi costă 12,5 euro.

Cele mai sigure 20 de locuri pentru a călători post-coronavirus. Sibiul, singurul oraş din România aflat pe listă

Cele mai sigure 20 de locuri pentru a călători post-coronavirus. Sibiul, singurul oraş din România aflat pe listă
Foto - Balate Dorin, European Best Destinations

 

Organizaţia Europeană pentru cele mai bune destinaţii (EBD), care se încadrează în Reţeaua EDEN a Comisiei Europene, a întocmit o listă a celor mai sigure 20 de destinaţii pentru călătorii şi turism, după coronavirus.

Pe lista preluată de Forbes, apar mai multe oraşe din Polonia, Croaţia, Grecia, dar şi municipiul Sibiu, singura destinaţie din România.

”Multe ţări europene îşi deschid frontierele, iar zborurile şi hotelurile se redeschid şi acum”, explică Organizaţia Europeană pentru cele mai bune destinaţii (EBD), citată de Forbes.

Pentru a ajuta călătorii care vor să călătorească în Europa, EBD a prezentat o listă cu 20 de destinaţii cel mai puţin afectate de Covid-19.

Lista cuprinde:

1. Tbilisi, Georgia
2. Corfu, Grecia
3. Cavtat, Croaţia
4. Insulele Azore
5. Preveza, Grecia
6 Alentejo, Portugalia
7. Batumi, Georgia
8. Zagreb, Croaţia
9. Algarve, Portugalia
10. Sibiu, România
11. Kotor, Muntenegru
12. Rijeka, Croaţia
13. Varşovia, Polonia
14. Viena, Austria
15.  Bohinj, Slovenia
16. Malta
17. Gdansk, Polonia
18. Vilnius, Lituania
19. Riga, Letonia
20. Taigaua sălbatică, Finlanda

Despre Sibiu, jurnaliştii de la Forbes menţionează că este ”un oraş frumos, istoric din Transilvania”.

”Poreclit «Oraşul cu ochi», Sibiu este o destinaţie turistică cunoscută atât pentru vizitatorii autohtoni, cât şi pentru cei străini. Cunoscut pentru cultura, istoria, gastronomia, arhitectura diversă (inclusiv casele sale iconice cu ochi care i-au dat porecla) şi minunile sale naturale, oraşul a devenit o destinaţie turistică râvnită”, mai notează publicaţia.

Ziariştii fac referire la anul 2007, când oraşul a fost Capitala Europeană a Culturii.

În 2019, a fost numită Regiunea Europeană a Gastronomiei. Şi în 2020, a fost desemnată „a şasea cea mai bună destinaţie turistică a Europei” de EBD.

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID