Coldplay, una dintre cele mai cunoscute trupe rock, va susţine un turneu în Europa iar România este printre ţările în care concertează în 2024.
Noile date ale trupei Coldplay pentru Europa 2024 în Grecia, România, Ungaria, Franţa, Italia, Germania, Finlanda, Austria şi Irlanda au fost prezentate în timpul concertului Humankind de la Amsterdam.
Trupa Coldplay este formată din Chris Martin (voce), Jon Buckland (chitară), Guy Berryman (bas) şi Will Champion (tobe).
Bagaje doar cu strictul necesar, aplicația EC instalată pe telefon, bilete și top-up
rezolvate online, aceștia sunt ultimii pași pe care îi parcurg toți cei ce se pregătesc
pentru a 9-a ediție a Electric Castle. Festivalul își deschide porțile miercuri, la ora
14:00, cu un avans de 2 ore pentru cei 15.000 de participanți cazați în EC Village.
Participanții sunt încurajați să parcurgă ghidul EC unde pot găsi inclusiv cele mai bune ore
pentru a porni spre festival, pentru a evita aglomerația, informații despre obiectele ce sunt
permise în aria evenimentului și măsurile gândite pentru siguranța publicului.
Două numere de telefon ar trebui să existe în agenda fiecărui participant.
Safety Line este linia dedicată tuturor celor ce sesizează o situație ce poate crea disconfort, fizic sau mental, un simplu apel la numărul 0731.333.100 fiind suficient pentru a primi suport din partea
echipei festivalului.
Pe lângă acest număr de telefon dedicat, rămâne în vigoare codul “Angel
shot” care, transmis la orice bar, asigură ajutor imediat pentru persoana ce se simte în
nesiguranță.
Pentru sesizări legate de transport există un chat dedicat pe whatsapp, la
numărul +40 749 863 286.
Toate biletele de tren, autobuz, parcare pot fi cumpărate online, pentru a scuti participanții de
timpi de așteptare la ghișee. Electric Castle este un festival cashless, plățile fiind făcute cu
brățara de festival. Procedura de alimentare a contului asociat brățării se realizează tot
online, dar există și opțiunea de a face acest lucru la unul din cele 25 birouri de top-up din
festival. Toate fondurile rămase în cont vor fi rambursate în incinta festivalului sau online,
după încheierea evenimentului, printr-o procedură ce va fi anunțată de organizatori.
Cu peste 300 de artiști în line-up, provocarea principală a fiecărei ediții este de a nu rata
cele mai așteptate concerte. Pentru asta dar și multe alte informații utile (harta festivalului,
punctele de prim ajutor, vendors, activități etc.) există aplicația EC. Aceasta permite
organizarea programului pe ore, notificând începerea show-urilor selectate. Tot din aplicație,
participanții pot afla când încep cele mai interesante activități de la festival și își vor găsi mult
mai ușor mașina în parcare datorită opțiunii Find My Car.
Bilete de o zi sau abonamente pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle sunt disponibile
pe www.electriccastle.ro
Organizatorii Electric Castle își respectă promisiunea de a oferi distracție maximă pe toată perioada celor 5 zile de festival. Programul de pe cele 12 scene este completat de întâlniri cu personalități din film și jurnalism, un Anti-Mall ce găzduiește viziuni proaspete în designul vestimentar și zeci de activități. Toate pentru o experiență EC completă.
EC Talks by E.On propune, și în acest an, dezbateri cu personalități de top. Participanții îi vor întâlni pe celebrul Irvine Welsh, autorul nuvelei „Trainspotting”, a cărei ecranizări a câștigat trei premii BAFTA, câștigătoarea Premiului Academiei Europene de Film pentru Cea mai Bună Actriță – Maia Morgenstern, sau Cristian Delcea, co-fondator al proiectului Recorder. De asemenea, profesorul Georgian Mazerschi va discuta despre cum poți transforma teoria din clasă în creativitate, echipa „România, te iubesc!” va aduce mai aproape de public poveștile din spatele reportajelor care au schimbat mentalităţi, iar Ruth Borgfjord și Adina Lupu vor pune în lumină provocările cu care se confruntă Queer Sisterhood. Programul complet este disponibil pe electriccastle.ro/ec-talks
Anti-Mall este locul în care festivalierii pot testa originalitatea în creații vestimentare. Branduri și designeri precum Retro Future, OTOTO, Porc, Hamza, Diana Marin, Tito Atelier, MINDTHEGAP sau Koja Concept vin cu soluții pentru cei ce caută un look altfel. Varietatea e prezentă și când vine vorba de gastronomie, căci pe lângă preparatele preferate, adică burgeri, pizza și paste, cele peste 35 de restaurante vor satisface toate gusturile. Zona de grill rămâne varianta ideală pentru cei care vor să-și pregătească singuri mâncarea, iar cei care preferă să vadă o sesiune de cooking a unui chefsau a unuia din artiștii din line-up, o vor putea face la Tazz FoodStage.
De notat în programul zilnic – poza emblematică din Royal Wheel. Activitățile la înălțime includ și zborul cu balonul cu aer cald și pedalarea unor AirBikes. După o sesiune de bumping cars, festivalierii pot opta pentru o petrecerere mai puțin obișnuită, într-o mașină de spălat rufe. Giant jenga, twister sau bowlingul sunt printre jocurile preferate pe timp de zi, dar anul acesta participanții sunt așteptați și la o zonă de PlayStations și arcade games. Pentru a rămâne în formă, cei cazați în camping vor putea participa zilnic la clase de fitness. De asemenea, copiii vor fi așteptați cu jocuri și activități dedicate, în timp ce tinerii vor găsi cele mai cool produse streetwear în zona specială Youth 21, de la Drip Stage.
Toate detaliile despre Electric Castle 9, biletele și ultimele structuri de cazare în camping disponibile se găsesc pe https://electriccastle.ro/
Formaţia Guns N’ Roses va concerta duminică în România, pe Arena Naţională, pentru prima oară în formulă clasică, consacrată: Axl Rose, Slash, Duff McKagan. În deschidere va urca pe scenă Phil Campbell, fostul chitarist Motörhead, alături de cel mai recent proiect al său, The Bastard Sons. Accesul se face începând cu ora 16.00.
Biletele pot fi achiziţionate la gunsnroses.emagic.ro, gnr.emagic.ro, bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, precum şi din reţelele iaBilet.ro si Entertix.ro, anunţă Emagic.
Accesul se va face începând cu ora 16:00, pe la cele trei intrări amenajate pe Bulevardul Basarabia, Strada Maior Coravu şi Bulevardul Pierre de Coubertin. Pentru a evita posibilele aglomerări, recomandarea organizatorilor este ca publicul să ţină cont de zona pentru care şi-a achiziţionat bilete:
• posesorii de bilete în zonele Standing B, Tribuna 1 Vest şi Tribuna Oficială vor avea acces în locaţie pe la intrarea din Strada Maior Coravu;
• posesorii de bilete în zona Standing A vor avea acces în locaţie pe la intrarea din Bulevardul Pierre de Coubertin;
• posesorii de bilete în zona Tribuna 2 Est şi Peluza Sud vor avea acces în locaţie pe la intrarea din Bulevardul Basarabia.
Accesul fiecărui participant în spaţiul de eveniment se va face exclusiv pe la poarta alocată sectorului în care este achiziţionat biletul. Participanţii la eveniment sunt rugaţi să consulte harta sectoarelor pentru detalii.
Posesorii de pachete VIP şi Early Entry sunt rugaţi să consulte informările privind programul corespunzător pachetului deţinut, primite pe adresele de email folosite la achiziţionarea pachetelor.
Organizatorii le recomandă spectatorilor să vină din timp la concert, însă nu înainte de ora deschiderii oficiale a porţilor de acces. Astfel se va evita aglomerarea zonelor de acces, iar timpul de aşteptare va fi redus. De asemenea, publicul va utiliza toate porţile de acces corespunzătoare zonelor în care sunt repartizate biletele achiziţionate, semnalizate corespunzător pe hartă.
Accesul la concert va fi permis doar în baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Părăsirea zonei de concert implică achiziţionarea unui bilet nou. Biletul va trebui păstrat pe toată durata concertului, iar spectatorii trebuie să aibă asupra lor şi un act de identitate valid.
În perimetrul stadionului vor fi amplasate trei puncte de soluţionare a eventualelor situaţii ce pot apărea cu biletele achiziţionate. Acestea vor fi semnalizate cu „Clearing Point” şi vor fi amplasate la fiecare dintre cele 3 intrări în Arena Naţională: intrarea dinspre Bulevardul Maior Coravu, intrarea dinspre Bulevardul Pierre de Coubertin şi intrarea dinspre Bulevardul Basarabia. Fiecare Clearing Point va pune la dispoziţie operatori pentru platformele de ticketing oficiale care au comercializat bilete pentru eveniment. Organizatorii nu încurajează achiziţionarea biletelor din alte surse cu excepţia celor comunicate oficial, iar accesul cu bilete achiziţionate din alte surse neoficiale nu este garantat.
Phil Campbell and the Bastard Sons vor concerta în jurul orei 18.00, iar Guns N’ Roses vor urcă pe scenă în jurul orei 19.30.
Programul poate suferi modificări – organizatorii recomandă participanţilor la eveniment să consulte siteul www.emagic.ro, pagina de Facebook www.facebook.com/emagic.romania, precum şi pagina de Facebook oficială a evenimentului, pentru a fi la curent cu posibile modificări.
Ca urmare a numărului foarte mare de spectatori aşteptaţi, pentru a ajunge la stadion organizatorii recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun, a mijloacelor de transport de tip ride-sharing sau orice alt mijloc de transport alternativ pentru a evita ambuteiajele.
În zona de concert nu va fi permis accesul cu: băuturi şi produse alimentare achiziţionate din afara perimetrului locaţiei, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle, deodorante etc.), bidoane de plastic, doze de aluminiu, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanţuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căşti de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale, aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro.
În zona de concert va fi permis accesul cu: aparate de fotografiat compacte, brichete, medicamente (orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoţite de reţetă, scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia, cu maximum o doză zilnică), insulină, spray inhalator pentru astm.
Pentru siguranţa publicului şi bună desfăşurare a evenimentului, participanţii sunt de asemenea rugaţi să se supună controlului corporal amănunţit la cererea agenţilor de securitate.
Organizatorii recomandă spectatorilor ca, odată intraţi în spaţiul de concert, să localizeze cea mai apropiată ieşire de urgenţă de sectorul în care au alocate biletele. Odată ieşiţi din zona de concert, pentru a reveni în arenă, spectatorii vor avea nevoie de un alt bilet de acces. Această regulă este valabilă şi pentru posesorii de brăţări.
Înregistrarea de orice fel a spectacolului este strict interzisă. Managementul artistului poate confisca orice aparat de înregistrare audio-video folosit astfel, deţinut de participanţii la eveniment.
În timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscop care pot dăuna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă.
În incinta Arenei Nationale fumatul este strict interzis, mai puţin în zonele special amenajate şi marcate. Spectatorii care nu vor respecta această regulă sunt pasibili de amendă.
Biletul nu poate fi înlocuit dacă este pierdut, furat sau distrus şi este valabil pentru o singură intrare (o singură scanare).
Biletul nu poate fi transferat către o altă persoană sau revândut. Reproducerea biletelor este ilegală.
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a folosi fotografii şi înregistrări video cu participanţii la eveniment în scop promoţional. Spectatorii îşi cedează – prin participarea la eveniment – toate drepturile pentru fotografii şi înregistrări realizate în timpul concertului, către organizator şi terţi.
Acces minori
Accesul copiilor mai mici de 12 ani la concert nu este recomandat din cauza sunetului puternic. Însă dacă părinţii aleg să vină însoţiţi de cei mici, o vor face pe propria răspundere, achiziţionând bilete de acces şi pentru aceştia. Totodată, recomandăm părinţilor să le asigure copiilor căşti de protecţie sau dopuri de urechi. Căştile de protecţie sau dopurile de urechi nu vor fi asigurate de către organizatori. Minorii trebuie să fie însoţiţi de un adult.
În incinta Arenei Naţionale spectatorii vor avea la dispoziţie băuturi alcoolice, bauturi răcoritoare, apă, cafea, îngheţată şi food trucks. Toate băuturile vor fi servite numai la pahar. Produsele pot fi procurate cu numerar sau card bancar la toate barurile, însă din cauza numărului mare de participanţi prezenţi la locaţie, plăţile cu card pot înregistra întârzieri. Barurile vor acoperi toate zonele de public: Gazon A, Gazon B, inele şi zona VIP. Fumatul va fi permis doar în zone dedicate. În incinta Arenei Naţionale vor exista şi puncte de merchandise official, unde produsele se pot achita atât cu numerar, cât şi cu cardul.
Pentru Gazon B toaletele vor fi amplasate în parcarea subterană a stadionului, cu acces din tunel. Spectatorii ce deţin bilete la Gazon A şi în tribune vor putea folosi toaletele deja existente ale stadionului.
Acoperişul stadionului va fi deschis pe toată durata concertului şi va rămâne deschis, indiferent de condiţiile meteo. Umbrelele nu vor fi permise şi vor fi reţinute la filtrele de acces în spaţiul de eveniment.
Ultimele bilete pentru concertul Guns N’ Roses + Phil Campbell and the Bastard Sons de la Arena Naţională pot fi achiziţionate de la gunsnroses.emagic.ro, gnr.emagic.ro, bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, precum şi din reţelele iaBilet.ro şi Entertix.ro.
În limita disponibilităţii, biletele se vor putea achiziţiona şi de la casele de bilete amplasate la intrările dinspre Bulevardul Basarabia şi Bulevardul Pierre de Coubertin. Organizatorii nu încurajează achiziţionarea biletelor din alte surse cu excepţia celor comunicate oficial, iar accesul cu bilete achiziţionate din alte surse neoficiale nu este garantat.
Festivalul Neversea a oferit un mix de genuri muzicale, iar în cele patru zile de festival 277.000 de fani s-au bucurat de diversitatea muzicală, alături de prieteni şi de cei peste 150 de artişti din line-up, au transmis organizatorii.
Cel mai ascultat artist latino pe platfoma Spotify, căştigător a trei premii Grammy, omul din spatele celui cel mai urmărit videoclip al unui artist latino din toate timpurile pe platforma YouTube, columbianul J Balvin, “The Prince of Modern Reggaeton”, a ajuns pentru prima dată la Neversea.
Zecile de mii de fani de la mainstage s-au bucurat de fiecare moment, au cântat şi au dansat ca un adevărat “latino gang”. Balvin a interacţionat tot timpul cu publicul şi a invitat pe scenă o admiratoare, alături de care a cântat „La Cancion” (J Balvin & Bad Bunny). „Aici mă simt ca acasă, am sentimentul că sunt român şi aş putea să locuiesc aici. Vă mulţumesc şi vă iubesc!”, le-a spus fanilor J Balvin. Ca la fiecare apariţie live, columbianul a semnat celebrul pantof sport, pe care apoi l-a oferit unui spectator.
În semn de apreciere pentru fanii festivalului, J Balvin a cântat în premieră o piesă pe care urmează să o lanseze ca single oficial. Publicul de la mainstage a cerut un “bis”, iar Balvin a cântat piesa la care a colaborat cu Bad Bunny şi Cardi B, single-ul „I Like It”, piesă cu peste 1,7 miliarde de stream-uri pe Spotify.
Un alt moment care a dus distracţia de pe plajă la un alt nivel a fost set-ul lui Salvatore Ganacci. Un artist nonconformist, suedezul a fost “pata de culoare” a ediţiei aniversare a festivalului Neversea. Aflat în turneu de promovare pentru noul album, “Take Me To America”, Salvatore Ganacci a inclus în live-ul de la mainstage o premieră, noul single “Your Mother”.Legenda techno Paul Kalkbrenner a reuşit un live set de 90 de minute, o călătorie prin cultura techno underground. Toată lumea a cântat în momentul în care Kalbrenner a inclus în live set-ul său „Sky and Sand”.
La finalul show-ului, Paul Kalkbrenner a făcut o reverenţă în faţa fanilor Neversea, pentru care a mai rămas pe scenă pentru un bis.
Rapper-ul american Lil Uzi Vert, a fost primit cu un uriaş entuziasm de fanii Neversea.
Cu un show live în care a inclus cele mai cunoscute piese din discografia sa, “XO Tour Lif3”, piesa cu o cifră record de accesări pe Soptify, de peste 1,9 miliarde de ascultări, “Suicide Doors” sau “20 Min”, dar şi piese din cel mai nou album, “Pink Tape”. Lil Uzi Vert a fost impresionat de fanii care i-au oferit un dar neaşteptat: un desen cu artwork-ul noului material discografic. “România eşti incredibilă!”, le-a mulţumit Lil Uzi Vert.
Alok, DJ-ul care ocupă locul patru în clasamentul celor mai mari DJ ai lumii, Top 100 DJ Mag, a fost una dintre premierele oferite de organizatorii Neversea pentru ediţia aniversară. Aflat pentru prima dată la festivalul de la malul Mării Negre, Alok a invitat-o pe scenă pe INNA, împreună cu care a lansat succesul “It Don’t Matter”. INNA a purtat drapelul naţional şi a cântat alături de aceştia. “Neversea eşti minunat, România, te iubesc!”, acestea au fost cuvintele cu care Alok şi-a încheiat set-ul de la mainstage.
Cu o combinaţie de muzică clasică şi EDM Big Room, australianul Timmy Trumpet şi-a lansat, în premieră, cel mai nou single “Eternety”.
Organizatorii Neversea au pregătit fanilor câte un live act pentru fiecare dintre cele patru zile de festival. Artistul de origine americană, Lil Pump, headliner-ul din a doua zi, a fost impresionat de modul în care a fost primit de publicul din România pentru care a pregătit un show special.
Aflat în lista celor mai buni 10 DJ ai lumii, Steve Aoki a fost aşteptat cu mare bucurie de fanii Neversea, festival de care DJ-ul şi producătorul american este îndrăgostit. DJ-ul a avut 20 de torturi pregătite special pentru celebrul moment „Cake Me!”.
Artistul, compozitorul şi producătorul nigerian CKay a venit pentru prima dată în România, în cea de-a treia zi celui mai mare festival de pe o plajă din Europa. Nigerianul a cântat „Love Nwantiti”.
Unul dintre cei mai aşteptaţi DJ din mainstage-ul Neversea a fost maestrul future house Don Diablo. Olandezul care este unul dintre cei mai inovatori artişti ai scenei electronice, a fost extrem de emoţionat de revederea cu fanii din România şi din străinătate, cărora, în semn de mulţumire pentru susţinerea constantă, le-a pregătit un show special. „Salut, Neversea! Vă iubesc şi vă mulţumesc!”, a fost mesajul lui Don Diablo.
Organizatorii au lansat oficial şi posibilitatea de register pentru ediţia 2024: http://neversea.com/register. Toţi fanii Neversea se pot înscrie pentru a fi primii care beneficiază de abonamente la un preţ special. Toţi cei care se înregistrează pe platformă şi completează chestionarul vor beneficia de un voucher 100 de lei pe care îl vor putea folosi la achiziţia abonamentului de festival.
Ediția a 9-a a Electric Castle este pregătită să înceapă, în 19 iulie, pe cele 40 de
hectare ale domeniului Banffy, cu 12 scene, un camping cu 20.000 de festivalieri și 300
de artiști în program. Pentru o experiență lipsită de griji, organizatorii au lansat un
ghid cu toate detaliile legate de acces și informații utile pentru participanți.
Începând de azi, 10 iulie, abonamentele pot fi schimbate în brățară de acces la punctele
deschise în București (AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City), sau în Cluj-Napoca (Iulius
Mall). De asemenea, brățara poate fi comandată la orice adresă din Cluj-Napoca, București,
Brașov și Timișoara, prin platforma Tazz. Punctele de pre-swap vor rămâne deschise până
în prima zi de festival, iar ulterior procedura va putea fi efectuată doar la festival. Brățările
pentru minori se pot ridica doar de la intrarea în festival.
Față de anul trecut, organizatorii au suplimentat cu 30% numărul de autobuze și cu 50%
capacitatea în trenurile EC, astfel că acestea devin cea mai simplă și rapidă cale de a
ajunge în festival. Timpul de așteptare în orele de vârf va fi de aproximativ 30 de minute.
Biletele pot fi cumpărate în avans de aici iar participanții au la dispoziție o linie WhatsApp
dedicată prin care pot sesiza orice probleme legate de transport.
Cei care aleg să vină la castel cu mașina sunt îndemnați să-și ia prietenii cu ei. Mașinile cu
toate locurile ocupate vor primi parcare gratuită, iar pasagerii vor putea câștiga o mulțime de
premii prin inițiativa Carpooling by OMV.
Experiența EC este 100% cashless. Alimentarea brățării se poate face online, în contul de
utilizator creat pe electriccastle.ro, dar și la fața locului, la ghișeele dedicate, cu cash sau cu
card.
Festivalul are, și acest an, propriul supermarket, peste 35 de restaurante, chiar și o zonă de
grill pentru cei care vor să-și pregătească singuri masa. Accesul cu alimente și apă este
permis doar pentru cei cazați în EC Village, atât timp cât produsele nu sunt ambalate în
recipiente de sticlă. Aparatele foto & video, laptopurile, medicamentele, steagurile & selfie
sticks și apa în bidoane de plastic sigilate, sunt acceptate la accesul în festival și camping.
Nu pot fi aduse în nicio zonă din festival: droguri, cuțite și bricege, arme, explozibil, alcool,
animale, biciclete, skate-uri, umbrele, instrumente muzicale, graffiti, stickere, materiale
publicitate, mobilier de grădină, sisteme audio, drone.
Toate informațiile se regăsesc detaliate pe site-ul EC, iar pentru întrebări suplimentare poate
fi consultată pagina de FAQ. Biletele pentru Electric Castle 9, accesul în camping și ultimele
structuri de cazare disponibile pot fi cumpărate de pe www.electriccastle.ro
Cu ajutorul inteligenţei artificiale Revocalize.ai, fanii festivalului Neversea (6-9 iulie) pot cânta în cele patru zile de festival cu vocea artiştilor: Marius Moga AI, Lora AI, Alex Velea AI, Ioana Ignat AI, Nosfe AI, Mario Fresh AI şi mulţi alţii. În plus, îşi pot crea vocea AI şi să facă cover-uri instant folosind AI. Neversea prezintă pentru prima dată la un festival din lume tehnologia Revocalize, o tehnologie care permite să amprentezi o voce şi apoi să o tranformi în orice voce.
Ediţia aniversară din acest an a festivalului Neversea va oferi numeroase surprize pentru zecile de mii de fani care vor fi prezenţi să celebreze cei cinci ani de festival. De-a lungul celor patru zile şi patru nopţi de festival, organizatorii Neversea au pregătit o serie de activări, momente speciale, jocuri de lumini şi zone instagramabile. Show-urile impresionante alte artiştilor naţionali şi internaţionali, vor face ca experienţa de festival să fie una memorabilă.
Anul acesta, 30 de designeri români îşi dau întâlnire la festivalul Neversea la F.A.B Stage, unde fanii pot găsi haine, colecţii capsulă, încălţăminte, bijuterii şi accesorii. De asemenea, organizatorii pregătesc şi zone cu artişti de hairstyle, makeup şi tatuaje temporare. Participanţii au astfel ocazia să fie răsfăţaţi cu coafuri, împletituri şi machiaje speciale de festival.
Aici fanii festivalului Neversea pot găsi brand-uri precum: Flash Tattoos, Aer Wear, GNA, Belher, Les Waves, Festival Dresses by GIA, MySimplicated, Hamza, The Black Sheep, Exclusives.ro, Dadarlat, Retro Future şi mulţi alţii. Toţi cei care îşi doresc un look special de festival pot veni la F.A.B. Stage pentru outfit-uri ca pe catwalk.
Zona de fashion din festival este completată de merch-ul de festival. De la magazinul de peste 100 mp festivalierii vor putea achiziţiona tricouri, hanorace, prosoape şi multe alte articole vestimentare din noua colecţie marca Neversea, numeroase accesorii pentru un look desăvârşit, dar şi mici suveniruri care să se transforme în amintirea de la festival. O noutate pentru acest an este că, la zona de merchendise, se pot face tatuaje temporare, pentru un stil personalizat de festival.
Experienţa unică care poate fi trăită timp de patru nopţi şi patru zile la festival este completată de zonele instagramabile, de artiştii stradali, dansatori şi cataligari. Spectacolele pirotehnice, show-urile de lumini sau artificiile de zi vor completa experienţa celui mai mare festival organizat pe o plajă din Europa.
Cele şase scene ale festivalului sunt cu adevărat spectaculoase, iar mainstage-ul va fi în deplină armonie cu elementul central al Neversea, SOARELE.
Ecstatic Dance cu Emil Rengle
În zilele de joi şi sâmbătă, începând de la ora 16.30, în faţa scenei DayDreaming, va avea loc o ceremonie specială prin dans, un ritual al celebrării soarelui, printr-un moment Ecstatic Dance, o mişcare de eliberare, care îi va încuraja pe toţi cei prezenţi să se simtă ei însişi, să îşi îmbrăţişeze autenticitatea, să se auto-descopere, într-o călătorie spre suflet şi spre bucuria de a fi. La moment vor fi prezenţi facilitatori şi influenceri precum Emil Rengle, Laura Maier, Alina Smarandescu, Otniela Sandu, Ana Gum, Luana Chebeleu, Bianca Patrichi şi mulţi alţii.
Marius Moga lansează în premieră globală Revocalize.ai la Neversea
Neversea este primul festival din România care se asociază cu o platformă AI utilizabilă în premieră mondială, doar în cadrul festivalului. Fanii au parte de o activare de amploare, cu o înălţime de aproape şase metri, care se deschide printr-o poartă, cu efecte de lumina si fum, la care poti sa imortalizezi cele mai faine momente. Aici vocea şi muzica se împletesc cu ajutorul Revocalize.ai.
Revocalize.ai este o tehnologie dezvoltata si fondata de Sebastian Dobrincu si Marius Moga si permite amprentarea propriei voci al carui timbre poate fi ulterior utilizat pentru a înlocui orice altă voce. Fanii pot opta pentru doua categorii de servicii, la activarea Revocalize.ai: Cântă cu vocea lor AI, unde vocea ta va fi înlocuită cu modelul AI al artistului ales sau Cântă ei cu vocea ta AI, unde îţi amprentezi vocea, inregistrându-te în studioul de pe plaja Neversea, cu ajutorul unui ghid virtual, după care primeşti un fişier audio in contul tau Revocalize AI, cu vocea ta pe o piesă aleasă. Dezvoltată de muzicieni, construită pe un algoritm complex de machine learning, Revocalize.ai oferă cea mai realistă şi aproape de adevăr generare AI a unei voci umane, unde orice voce va suna bine.