Un braconier american, David Berry, condamnat să vizioneze ”Bambi”

Un judecător american din statul Missouri a condamnat un braconier multirecidivist să vizioneze cu regularitate "Bambi", celebra peliculă Walt Disney, despre viaţa unui pui de căprioară a cărui mamă este ucisă de către un vânător.

David Berry este obligat să vadă lungmetrajul de animaţie cel puţin o dată pe lună, în timpul pedepsei sale la un an de detenţie, pronunţată în urma unei anchete catalogate oficial drept ”una dintre cele mai importante efectuate în stat în domeniul braconajului”.

Berry şi doi membri ai familiei sale sunt suspectaţi că au ucis sute de cervide în decurs de trei ani, au anunţat într-un comunicat, la 13 decembrie, serviciile de protecţie a naturii în Missouri.

”Cervidele erau trofee de masculi ucise în mod ilegal, în principal noaptea, pentru capul lor, restul corpului fiind abandonat la faţa locului”, a precuzat procurorul comitatului Lawrence, Don Trotter.

Numai în ultimele trei luni ale lui 2015, Berry şi aprpiaţii săi au ucis 100 de cervide, potrivit unor fotografii făcute cu telefoanele lor mobile, potrivit lui Trotter, care a declarat pentru Buzzfeed News că, "dacă Bambi îl atinge la suflet, pentru mine nu e vreo problemă”.

David Berry "este obligat să privească Bambi al lui Walt Disney, prima vizionare urmând să aibă loc înainte de 23 decembrie 2018, iar apoi altă vizionare în fiecare dintre lunile consecutive ale încarcerării deţinutului”, i-a impus, în hotărârea sa, magistratul Robert George, citat de ziarul Springfield News-Leader.

Condamnat în trecut la o serie de amenzi cu privire la infracţiuni similare, David Berry ispăşea o pedeapsă cu suspendarea.

”În situaţii ca aceasta, cu braconieri în serie care nu au vreo consideraţie faţă de animale sau reguli de vânătoare şi nu au vreo problemă din cauza faptului că fură bunul altora, totul se reduce la aviditate şi ego”, apreciază Randy Doman, un reprezentant al serviciilor de protecţia naturii din Missouri, citat de Springfield News-Leader.

Cu iedul său cu ochi mari şi cu mama sa vânată, "Bambi", lansat în 1942, a captivat generaţii de copii. Însă momentul în care mama este ucisă este considerat unul dintre cele mai triste ale cinematografiei şi i-a adus filmului clasarea de către Time Magazine între principalele 25 de filme de groază, alături de "Frankenstein" sau ”Exorcistul”.

Avocaţii lui Berry au implorat în zadar clemenţa, subliniind că soţia clientului lor tocmai a născut.

”Puteţi să priviţi «Bambi» şi să vă gândiţi la copilul dumneavoastră atunci când acţionaţi în acest fel”, a tunat procurorul.

În total 14 persoane au fost implicate în caz în urma acestei anchete, care a durat mai mulţi ani şi care s-a extins, în afară de Missouri, la statele Kansas, Nebraska şi în Canada.

"Tătăroaică privind marea", de Nicolae Tonitza, adjudecat la Artmark contra sumei de 210.000 de euro. Ghenie, vândut la 24.000 de euro

"Tătăroaică privind marea", de Nicolae Tonitza, adjudecat la Artmark contra sumei de 210.000 de euro. Ghenie, vândut la 24.000 de euro - FOTO
"Tătăroaică privind marea", de Nicolae Tonitza (Foto: Artmark)

Tabloul "Tătăroaică privind marea", semnat Nicolae Tonitza (1886-1940), a fost adjudecat contra sumei de 210.000 de euro, mai puţin decât preţul maxim estimat de 250.000 de euro, în Licitaţia de Iarnă organizată, marţi seară, de casa Artmark. 

Potrivit casei de licitaţie, opera, ulei pe carton, ce poartă şi numele "De pe prispa pescarului", este legată de comanda onorată de Nicolae Tonitza în anii 1934-1935 pentru decorarea Palatul Regal.

Tătăroaica din tabloul de faţă se regăseşte pictată pe unul dintre cele două panouri din interiorul Palatului, fiind totodată subiectul central al operei de faţă.

"Ulcior cu garoafe", de Ştefan Luchian (Foto: Artmark)

În cadrul aceleiaşi sesiuni, "Ulcior cu garoafe", un ulei pe pânză de Ştefan Luchian (1868-1916), şi-a găsit cumpărător la 125.000 de euro, tot sub preţul maxim estimat de 150.000 de euro. 

Opera a participat la a XII-a expoziţie a Societăţii Tinerimea Artistică, martie-aprilie 1913 şi este menţionată în catalogul expoziţiei la cat. 80, sub titlul "Garoafe". Lucrarea este reprodusă în Calendarul Minervei, 1914, la pag. 81, sub titlul "Flori".

Tabloul a participat la expoziţia "Florile în opera pictorului Ştefan Luchian", expoziţie comemorativă organizată cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moartea artistului, Muzeul de Artă al R.S.R., Bucureşti, 1966 şi este menţionată şi reprodusă în catalogul expoziţiei la pag. 66-67, cat. 52, sub titlul "Garoafe albe şi roşii".

"Natură statică cu struguri, cărţi şi pahar de coniac", de Theodor Aman

"Natură statică cu struguri, cărţi şi pahar de coniac", ulei pe pânză de Theodor Aman (1831-1891), a fost vândut în final pentru 92.500 de euro, un preţ mai mare decât estimarea maximă iniţială de 90.000 de euro. 

"Car cu boi", de Nicolae Grigorescu (Foto: Artmark)

Nicolae Grigorescu (1838-1907), prezent în licitaţie cu tabloul "Car cu boi", ulei pe lemn, estimat între 30.000 şi 45.000 de euro, a fost adjudecat contra sumei de 72.000 de euro. 

Un alt Grigorescu, "Bretonă lucrând la fereastră", care fusese estimat între 30.000 şi 50.000 de euro a fost vândut în final la 65.000 de euro. Lucrarea provine din anii '20, din colecţia istorică Nicolae Lucasievicz (1885 - 1952), diplomat de carieră, ataşat pe lângă Ministerul Afacerilor Străine circa 35 de ani între 1909-1943.

Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii, nr. 2778, din 03.12.2004.

Un pastel pe pânză, "Portretul Anettei", de Ştefan Luchian, având o valoare estimată între 50.000 şi 80.000 de euro, a fost vândut la doar 55.000 de euro. Luchian a mai fost prezent în licitaţie cu un alt ulei pe pânză - "Car cu boi" - evaluat între 40.000 şi 60.000 de euro şi vândut în final la 44.000 de euro. Opera, de asemenea clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil. 

Alte tablouri semnate de Tonitza şi Pallady au fost vândute la preţuri de peste 30.000 de euro. 

"Înger", de Adrian Ghenie (Foto: Artmark)

Adrian Ghenie, prezent cu un ulei pe hârtie, "Înger", a fost adjudecat contra sumei de 24.000 de euro, cu mult peste preţul maxim estimat de 10.000 de euro. 

Valoroasele opere, unele clasate la categoria Tezaur fac parte din colecţia dr. Ioan-Dumitrescu Popovici.

Potrivit informaţiilor din catalogul Licitaţiei, viitorul medic internist Ioan Dumitrescu-Popovici s-a născut în aprilie 1900. Calea medicinei o urma imediat după finalizarea liceului, studiind atât în capitală, în cadrul Universităţii din Bucureşti, cât şi la Paris. S-a specializat la Vichy, unde a fost asistent în cadrul Stabilimentelor Termale, pentru ca la întoarcerea în ţară să profeseze la Slănic Moldova, Bucureşti şi Timişoara.

Celebritatea în epocă o câştiga în a doua jumătate a anilor '30, când publica "Carte de regimuri", una dintre primele cărţi de specialitate ce aborda subiectul curelor şi dietelor medicale. Celebritatea îi oferea şi confortul financiar de a-şi începe colecţia, care, la apogeul ei cunoştea 374 de tablouri.

Atras de numele cele mai semnificative ale modernităţii româneşti, Dumitrescu-Popovici avea să colecţioneze numele cele mai însemnate, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ştefan Luchian, Ioan Andreescu sau  Gheorghe Petraşcu fiind vârfurile colecţiei româneşti. Consiliat de Rudolf Schweitzer-Cumpăna (pe care îl colecţionează extensiv), dar şi de Constantin Isachie Popescu, medicul avea să îşi înfrumuseţeze reşedinţa din strada Nicolae Iorga de-a lungul perioadei interbelice.

Istoria colecţiei avea să fie marcată de destinul doctorului, care, în cursul anului 1964 era condamnat şi întemniţat de către regimul comunist. Colecţia avea să fie confiscată şi să rămână în patrimoniul Muzeului Naţional timp de 50 ani, pentru ca, din 2004 să revină moştenitorilor familiei Dumitrescu-Popovici.

Premiile Gopo 2019: Peste 20 de producţii - în cursa pentru 'Cel mai bun film românesc'

Peste 20 de filme documentare şi de ficţiune lansate în cinema în 2018 sunt eligibile pentru a fi nominalizate la Premiile Gopo 2019, informează Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

Printre filmele eligibile la titlul pentru Cel mai bun film românesc al anului 2019 se numără "Pororoca", ce a avut premiera internaţională în cadrul competiţiei Festivalului Internaţional San Sebastian, "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", propunerea României la Premiile Oscar, filme cu succes la public precum "Charleston", "Povestea unui pierde vară", "Soldaţii. Poveste din Ferentari" sau "Moromeţii 2".

În lista filmelor eligibile se regăsesc anul acesta patru documentare lansate în 2018: "Fotbal Infinit", "România neîmblânzită", "Licu, o poveste românească" şi "Dacii liberi".

Gala Premiilor Gopo, ajunsă la cea de-a XIII-a ediţie, va avea loc la în luna martie, la Bucureşti.

Conform sursei citate, sunt considerate eligibile pentru a fi nominalizate filmele româneşti produse în România sau realizate în regim de co-producţie, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera pe marile ecrane din România în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie a anului precedent şi au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare cinematografică, în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet.

Înscrierile pentru cea de-a 13-a ediţie a Premiilor Gopo au loc în perioada 18 decembrie 2018 - 18 ianuarie 2019.

Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fişa tehnică disponibilă pe site-ul oficial www.premiilegopo.ro. Regulamentul evenimentului poate fi consultat, de asemenea, pe site-ul oficial premiilegopo.ro/p/regulament.

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite de un juriu de preselecţie format din profesionişti din domeniu.

După anunţul nominalizărilor (cu o lună înaintea Galei), peste 600 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an.

După modelul celebrelor gale din domeniul cinematografiei europene Goya, Cesar sau BAFTA, Premiile Gopo recompensează anual performanţele cineaştilor români.

"Un pas în urma serafimilor", filmul cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2018, şi-a adjudecat 8 statuete, printre care cele mai importante trofee ale serii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Daniel Sandu), Cel mai bun scenariu (Daniel Sandu), Cel mai bun film de debut (Daniel Sandu), Cel mai bun actor într-un rol principal (Vlad Ivanov), Cel mai bun actor într-un rol secundar (Ali Amir), Cea mai bună imagine (George Dăscălescu) şi Tânără speranţă (Ştefan Iancu). De asemenea, "Un pas în urma serafimilor" a primit şi Premiul Asociaţiei Române a Operatorilor (RSC).

"6,9 pe scara Richter", în regia lui Nae Caranfil, a câştigat 5 trofee Gopo: Cel mai bun sunet (Aleksander Simeonov, Tamas Szekely, Florin Tăbăcaru), Cea mai bună muzică originală (Nae Caranfil, Bogdan Dimitriu, Liviu Mănescu), Cele mai bune decoruri (Andreea Popa), Cele mai bune costume (Doina Levintza, Adina Bucur), şi premiul pentru Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (Cătălin Ciutu, Dana Roşeanu şi Iulia Roşeanu).

Gala Premiilor Gopo 2019 - ediţia a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Babel Communications.

VIDEO: Momentul în care o femeie încearcă să alimenteze cu combustibil o mașină Tesla

Momentul în care o tânără încearcă să alimenteze o mașină Tesla a devenit viral pe rețelele sociale. Imaginile au fost surprinse de mai mulți prieteni aflați într-o benzinărie din Statele Unite.

În înregistrare se poate observa cum tânăra confuză caută gâtul rezervorului, fără succes însă. La un moment dat găsește portul de încărcare al bateriei prin care încearcă să pună combustibil, scrie Daily Mail.

Abia după câteva minute bune, un bărbat îi vine în ajutor și încearcă să o lămurească cu privire la confuzia făcută.

De asemenea, în imagini se mai poate observa cum, la un moment dat, sună după ajutor.

sursa: protv

Prada îşi prezintă scuze după ce a pus în vânzare obiecte cu conotaţii rasiste

Grupul italian de produse de lux Prada a anunţat că va înfiinţa un "consiliu" pentru diversitate şi rasism.

În acest weekend, firma a fost nevoită să retragă de la vânzare din unul dintre magazinele sale newyorkeze obiecte care evocă caricaturi rasiste, conform news.ro.

"Vrem să transmitem regretele noastre profunde şi sincere scuze pentru produsele Pradamalia care au şocat. Ele au fost retrase de pe piaţă şi nu vor mai fi vândute", a indicat duminică firma într-un comunicat publicat pe Twitter. 

O serie de obiecte prezentate într-o vitrină a unui magazin Prada din cartierul SoHo din New York au suscitat emoţii puternice pe reţelele sociale: brelocuri, huse pentru telefoane portabile sau tricouri cu motive care aveau motiv ce semăna cu caricaturi de tipul "blackface" ("faţă neagră"): chipuri de persoane de culoare cu ochii bulbucaţi şi buze groase care, în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, erau folosite pentru a ridiculiza Negrii, prezentaţi drept ignoranţi, naivi sau leneşi. 

O avocată care trecea prin faţa vitrinei a denunţat Prada pe contul de Facebook joi seară, publicând mai multe fotografii cu obiectele controversate. 

Prada mai întâi s-a apărat, afirmând că este vorba despre "creaturi imaginare fără referinţă intenţionată la lumea reală şi cu siguranţă nu al blackface", anunţând totodată că retrage obiectele controversate de la vânzare. 

Dar după ce controversa s-a amplificat pe reţelele de socializare, cu apeluri de a boicota marca, Prada a schimbat strategia de comunicare.

"Asemănarea produselor noastre cu "blackface" nu a fost deloc una intenţionată, dar recunoaştem că asta nu scuză daunele cauzate. De acum înainte, ne angajăm să îmbunătăţim cursurile de formare profesională şi vom înfiinţa imediat un consiliu consultativ pentru a ghida eforturile noastre în materie de diversitate, incluziune şi cultură", a indicat Prada. 

Grupul italian s-a angajat de asemenea "să examineze procedurile care au condus la cum au ajuns aceste produse pe piaţă" şi să "doneze încasările obţinute pentru acele produse unei organizaţii newyorkeze care luptă pentru justiţie rasială, o valoare în care noi credem cu fermitate". 

Într-un context american al ascensiunii extreme-dreapta şi a multiplelor violenţe comise împotriva persoanelor de culoare, orice referire la "blackface" reaprinde tensiuni. Astfel, o prezentatoare vedetă a postuui NBC, Megyn Kelly, şi-a pierdut postul în octombrie după ce a spus că ea nu vede nimic rău în a adopta un astfel de machiaj de Halloween. 

Danezii, iertați de datoriile mărunte către stat

500 de mii de danezi au primit un cadou neașteptat de Crăciun.

Au găsit în cutia poștală o scrisoare de la autoritatea financiară, în care erau anunțați că li s-au șters datoriile mărunte către stat.

Adică orice amenzi de parcare sau penalizări la biblioteci sau taxe tv, de exemplu, rămase neplătite.

E un efort pentru care statul danez scoate din buzunar echivalentul a 78 de milioane de euro.

Societatea s-a împărțit în două tabere - una critică acerb această inițiativă, celalaltă o aplaudă.

Guvernanții nu au dat explicații pentru această decizie, dar au declarat ferm că nu se va mai repeta.

Primele nume anuntate la AWAKE 2019: Netsky, JP Cooper, De Staat, Triggerfinger si AJ Tracey

AWAKE anunta primii artisti din line-up-ul celei de-a treia editii. Netsky, JP Cooper, De Staat, Triggerfinger si AJ Tracey vin la cel mai important festival boutique de muzica si arte contemporane din Romania. AWAKE se extinde in 2019 la 4 zile, intre 15 - 18 august, pe spectaculosul domeniu Teleki din Gornesti, Mures.
Netsky este unul dintre cei mai populari DJ din lume, recunoscut pentru explorarea stilului liquid drum & bass, remixurile si colaborarile cu artisti celebri ca Lost Frequencies, David Guetta sau Emeli Sande. Nelipsit de pe scenele celor mai importante festivaluri internationale, Netsky ajunge pentru prima data la AWAKE cu hit-uri ca "Rio", "Thunder" sau "Memory Lane".

JP Cooper este unul dintre cei mai indragiti artisti de soul contemporani. Colaborarea cu Jonas Blue pentru piesa "Perfect Strangers" s-a clasat pe locul 2 in celebrul top UK Singles Chart, a cucerit instant inimile iubitorilor de muzica si milioane de vizualizari pe Youtube. A urmat hit-ul "She`s on my mind" si lansarea primului album in 2017, "Raised Under Grey Skies".

Portia de rock este asigurata de trupa De Staat, un mix de rock alternativ, electronic si experiental. Cu show-uri live incendiare, De Staat a cantat in deschiderea unor trupe mari precum Muse si la festivaluri internationale de top ca Glastonbury, Sziget si Lowlands.

Despre AJ Tracey, si el pentru prima data in Romania, The Guardian spune ca face parte din valul de artisti noi din festivaluri. Combinand muzica rap cu grime-ul, AJ Tracey isi lanseaza in curand albumul de debut, pe 8 februarie 2019.

Triggerfinger este o trupa de rock adesea comparata cu trupe precum Queens of the Stone Age si Led Zeppelin. Trupa a cantat in deschiderea legendarei formatii The Rolling Stones, iar cover-ul acustic al celebrei melodii pop "I Follow Rivers" s-a bucurat de succes international.

Biletele sunt disponibile online pe IaBilet.ro, eventim.ro si tickets.awakefestival.ro, unde pot fi achizitionate la pretul SPEED BIRD de 169 lei incluzand camping.Pentru noutati, vizitati canalele noastre:
AwakeFestival.ro | Facebook AWAKE | Event AWAKE 2019 |Instagram AWAKE | YouTube AWAKE