Festivalul Internaţional One World, în martie la Bucureşti. Tema principală: 30 de ani de democraţie în România şi Europa de Est

Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România va avea loc în perioada 15 -24 martie, la Bucureşti. 

În 2019, se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia care a încheiat dictatura lui Nicolae Ceauşescu în România, dar şi de la căderea Zidului Berlinului şi de la primele alegeri libere din Cehoslovacia şi Polonia.

Aceşti 30 de ani de democraţie în România şi în Europa de Est reprezintă tema principală a celei de-a 12-a ediţii a festivalului One World România.

Cele aproximativ 80 de documentare selectate pentru One World Romania 2019 vor fi împărţite în mai multe secţiuni tematice, în completarea temei principale. Vor fi proiectate filme din întreaga lume despre justiţie, refugiaţi, migranţi, familii „netradiţionale”, drepturile femeilor, ale persoanelor cu dizabilităţi sau despre condiţiile de muncă ale lucrătorilor din întreaga lume.

De asemenea, vor fi pregătite retrospective ale unor renumiţi cineaşti internaţionali şi o competiţie care cuprinde zece filme.

Aproximativ 50 de invitaţi internaţionali vor participa la ediţia din 2019 a festivalului, care va avea loc la Cinema Elvire Popesco - Institutul Francez, Arcub, Cinemateca Eforie, Point şi #Pavilion 32 - Goethe-Institut Bucureşti.

La Point vor avea loc întâlnirile informale de dimineaţă cu cineaştii, dezbaterile pe tema principală a ediţiei, workshop-uri şi proiecţii. După finalul programului zilnic de filme, hub-ul nocturn al evenimentului va fi Londonhome.

Asociaţia One World România pregăteşte mai multe proiecte dedicate dezvoltării culturii documentare. Primul proiect nou pentru publicul bucureştean este Cineclubul One World România. De două ori pe lună, până la finalul anului 2019, la Point vor fi proiectate unele dintre cele mai importante filme documentare din istoria cinematografiei.

Primul eveniment are loc pe 20 ianuarie, de la ora 18:00 – când va fi proiectat filmul „Adio, iarnă!/ Winter Adé”, regizat de Helke Misselwitz. 

Awkwafina, alături de Dwayne Johnson şi Kevin Hart în continuarea filmului „Jumanji”

Awkwafina, cunoscută pentru roluri din „Ocean’s 8” şi „Crazy Rich Asians”, se află în negocieri pentru a juca alături de Dwayne Johnson şi Kevin Hart în continuarea filmului „Jumanji”. 

Este aşteptat ca Dwayne Johnson, Kevin Hart, Jack Black şi Karen Gillan să facă parte din nou din distribuţie, iar Jake Kasdan să revină pe postul de regizor, scrie Variety.

„Jumanji: Welcome to the Jungle” a fost un mare succes de box office, cu 962 de milioane de dolari încasări la nivel global.

Filmul urmăreşte patru adolescenţi care intră într-un joc video, „Jumanji”, şi sunt transformaţi în avatare de adulţi. În carte şi în filmul original din 1995, cu Robin Williams în rol principal, jocul era unul clasic.

Kasdan, Scott Rosenberg şi Jeff Pinkner au scris scenariul. Matt Tolmach este producător alături de Seven Bucks şi Kasdan.

Filmele în care Awkwafina a putut fi văzută anul trecut au generat încasări medii: „Ocean’s 8”, peste 140 de dolari, şi „Crazy Rich Asians”, peste 174 de milioane de dolari în box office-ul nord-american.

Cântăreaţa rap devenită actriţă poate fi văzută în curând în două filme - „The Farewell” şi „Paradise Hills” - care vor fi prezentate la festivalul Sundance.

Originalitatea piesei „Thinking Out Loud” a lui Ed Sheeran va fi hotărâtă în sala de judecată

Originalitatea piesei „Thinking Out Loud” a lui Ed Sheeran va fi hotărâtă în sala de judecată, după ce un judecător american a respins cererea cântăreţului britanic de a renunţa la procesul în care este acuzat că a copiat părţi din melodia „Let's Get It On” a lui Marvin Gaye, scrie BBC. 

În decizia luată joi, judecătorul Louis Stanton a spus că un juriu va hotărî în acest caz.

El a precizat că a găsit „asemănări substanţiale între câteva elemente muzicale ale celor două piese”.

Sheeran neagă că ar fi luat părţi din melodia lansată în 1973 pentru „Thinking Out Loud” a sa.

Acţiunea împotriva lui Sheeran, Sony/ATV Music Publishing şi Atlantic Records a fost intentată de moştenitorii şi administratorii averii producătorului Ed Townsend, care a fost co-autor al „Let's Get It On”.

Judecătorul Stanton face verificări privind un alt proces, în care sunt cerute daune de 100 de milioane de dolari, privind aceeaşi piesă. El a fost intentat în luna iunie 2018 de Structured Asset Sales, care deţine părţi din drepturile de autor asupra piesei lui Gaye.

Cât priveşte asemănările găsite de judecător, ele fac referire la linia de bas şi percuţie şi a spus că ascultătorii le pot găsi similare din punct de vedere estetic.

Avocaţii lui Sheeran au susţinut că „Thinking Out Loud” este diferită pentru că are „tonuri melancolice, vorbind despre o dragoste de lungă durată”, pe când „Let's Get It On” este caracterizat ca „imn al sexului”.

Ed Sheeran şi casele de discuri nu au răspuns deciziei judecătorului Stanton.

Familia lui Twnsend este nerăbdătoare ca aces caz să fie audiat în sala de judecată, a spus avocatul Pat Frank pentru Reuters.

Ei au spus că Sheeran şi cele două companii „au copiat inima «Let's» şi au repetat această parte continuu în «Thinking»”, potrivit documentelor depuse în 2016.

În 2017, Ed Sheeran a ajuns la o înţelegere de 20 de milioane de dolari într-un proces privind încălcarea drepturilor de autor care a implicat piesa lui „Photograph”. Compozitorii Thomas Leonard şi Martin Harrington l-au dat în judecată în 2016 susţinând că balada lui Sheeran are aceeaşi structură ca piesa lor „Amazing”.

Tot în 2017, echipa care a realizat single-ul „No Scrubs” (1999) al lui TLC a fost creditată pentru compoziţie în cazul melodiei „Shape of You” a lui Sheeran, după ce critici muzicali şi ascultători au făcut comparaţii între elemente ale celor două cântece.

Termenul pentru restituirea taxei auto a fost prelungit până în iunie

Aveți de recuperat banii de pe taxa auto ? Ei bine, va trebui sa mai așteptați.

Autoritățile au prelungit până în iunie termenul până la care puteți primii banii. 

Pe de altă parte, 2019 este al treilea an consecutiv în care nu mai există o taxă de poluare: cei responsabili nu au reușit să găsească o formulă de calcul care să nu fie anulată apoi de instanțe.

Decizia prin care termenul de restituire a sumelor provenite din taxa auto se prelungește cu șase luni, adică pană în iunie 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial chiar înainte de trecerea in Noul An. Autoritățile au luat această decizie pentru că sunt încă mulți cetățeni care nu și-au recuperat banii.

Indiferent că vorbim de taxa auto specială, cea pe poluare sau cea pentru emisiile poluante, toate aceste sume vor putea fi restituite până la data de 30 iunie 2019.

Excepție face doar timbrul de mediu, a cărui perioadă de restituire a sumelor a fost prelungită cu doar trei luni.

Introdusă la 1 ianuarie 2007, modificata în 2009, încă o dată în 2012, suspendata in același an și transformată în timbru de mediu în 2013, taxa auto le-a creat numai probleme șoferilor, dar și autorităților.

În cei zece ani în care s-a aplicat, taxa a strâns la bugetului statului peste 7 miliarde de lei, bani pe care autoritățile îi restituie acum oamenilor.

Dincolo de asta, deși au trecut doi ani de când timbrul de mediu a fost eliminat, autoritățile nu au reușit nici acum să găsească o nouă formulă de calcul pentru taxa auto.

Iar în 2017, grafica 550.000 de vehicule second hand au ajuns în țara noastră. Asta înseamnă că în doi ani autoritățile au "înscris" un milion de mașini vechi care circulă acum pe străzi.

Peste 200 de milioane de bilete de cinema, vândute în Franţa în 2018, în scădere faţă de anul anterior

Peste 200 de milioane de bilete de cinema au fost vândute în Franţa în 2018, în scădere cu 4% faţă de anul anterior, care a reprezentat al treilea cel mai bun din ultima jumătate de secol. 

Totalul de anul acesta este estimat la 201 milioane de bilete, potrivit Variety.

Cât priveşte încasările generale, box office-ul francez însumează 1,3 miliarde de euro, sumă asemănătoare cu cea înregistrată în 2017, graţie creşterii uşoare a preţurilor biletelor.

Filmul care a generat cele mai mari încasări a fost „Incredibles 2”, cu 44,5 milioane de dolari.

Două filme franceze au reuşit să strângă peste 5 milioane de spectatori fiecare - generând încasări de peste 37 de milioane de dolari fiecare - iar patru s-au clasat în top 10.

Două comedii lansate de Pathé, „Les Tuche 3” (Olivier Baroux) şi „La ch’tite famille” (Danny Boon), s-au numărat între cele mai de succes filme franceze ale anului, alături de „Le Gran Bain”, de Gilles Lellouche, care a avut premiera la Cannes, şi de „Taxi 5”, de Franck Gastambide.

Încasări importante au avut şi „Avengers: Infinity War”, „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”, „Black Panther” şi „Bohemian Rhapsody”.

Între producţiile franceze s-au numărat animaţia „Asterix: The Secret of the Magic Potion”, lansată pe 5 decembrie, drama „Mademoiselle de Joncquières”, de Emmanuel Mouret, care a avut premiera la Festivalul de la Toronto, „Tout le monde debout”, de Franck Dubosc, „Première année”, de Thomas Lilti, şi „Sauver ou perir”, de Frédéric Tellier.

„Solo: A Star Wars Story” a fost un eşec în Franţa, cu încasări 12 milioane de dolari.

Eric Marti, de la Comscore France, a declarat: „În ultimii cinci ani, aproximativ 50% dintre filmele franceze au vândut mai puţin de 20.000 de bilete”.

El a precizat că în 2018 au fost lansate aproximativ 820 de noi filme, 300 fiind titluri franţuzeşti.

Peste 97 de milioane de bilete de cinema, vândute în 2018 în Spania

Peste 97 de milioane de bilete de cinema au fost vândute în 2018 în Spania, unde box office-ul a cunoscut o scădere uşoară faţă de anul anterior. 

Scăderea a fost de 1,9%, în cazul încasărilor, şi de 2%, în cazul numărului de bilete vândute, potrivit Variety, care citează un raport ComScore.

În total, încasările din box office-ul spaniol pentru anul trecut au fost de 585,7 milioane de euro, iar numărul de bilete vândute de sălile de cinema a fost 97,7 milioane.

Cele mai mari încasări din Spania le-a avut producţia Disney „Jurassic World: Fallen Kingdom” - 24,2 milioane de euro. Lungmetrajul a fost şi cel mai vizionat - 3,9 milioane de sepctatori.

Cel mai urmărit film spaniol şi cel care a generat cele mai mari încasări a fost anul trecut „Campeones”, de Javier Fesser, care a fost propunerea Spaniei pentru o nominalizare la Oscar. Filmul a generat încasări de 19,1 milioane de euro şi a fost vizionat de 3,3 milioane de spectatori.

Pe locul al zecelea în topul celor mai vizionate filme spaniole s-a clasat „Todos lo Saben” al lui Asghar Farhadi, cu Penélope Cruz, Javier Bardem şi Ricardo Darín în distribuţie. Lungmetrajul a generat încasări de 3,1 milioane de euro şi a fost vizionat de 570.326 de spectatori.

Cota de piaţă pentru filmele naţionale a fost, potrivit ComScore, de 17,5%, peste media ultimilor ani.„Scăderea de anul acesta nu este alarmantă, având în vedere că a avut loc Cupa Mondială”, a spus David Rodríguez, director al ComScore Spain.

În ultimele 12 luni, în Spania au fost inaugurate mai multe cinematografe performante, iar Rodríguez este convins că acest lucru va duce la o creştere a numărului spectatorilor.