VIDEO | Metallica a interpretat melodia "Ma Gueule" pe Stade de France în memoria lui Johnny Hallyday

Formaţia americană Metallica a interpretat melodia "Ma Gueule" a lui Johnny Hallyday în concertul pe care l-a susţinut, duminică, la Seine-Saint-Denis.

Spectatorii de pe Stade de France au avut surpriza să audă câteva acorduri de chitară bine cunoscute lor, cele ale piesei "Ma Gueule" (1979), interpretată de Hallyday.

Formaţia californiană a adus astfel un omagiu muzicianului francez care a murit în decembrie 2017.

Nu este prima dată când grupul salută muzica franceză: în 2017, la AccorHotels Arena, americanii au cântat "Antisocial" a formaţiei Trust.

Într-un cu totul alt stil, Mariah Carey i-a adus un omagiu lui Johnny Hallyday la Paris. La câteva zile după moartea cântăreţului, diva americană a interpretat "Que je t'aime" pe aceeaşi scenă.

Metallica susţine turneul „WorldWired” în cadrul căruia îşi promovează albumul "Hardwired…to Self-Destruct", al zecelea al grupului american, certificat cu platină şi nominalizat la premiile Grammy.

Metallica va concerta pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august, iar show-ul - al patrulea pe care grupul îl va susţine la Bucureşti - face parte din turneul „Worldwired” şi este sold out.

Formaţia Metallica a fost înfiinţată, pe 28 octombrie 1981, la Los Angeles, de toboşarul Lars Ulrich şi chitaristul şi vocalistul James Hetfield, în urma unui anunţ apărut în ziarul Recycler. Din prima formulă a trupei au mai făcut parte Ron McGovney (bas) şi Dave Mustaine (chitară). Numele Metallica a fost sugerat de un apropiat al celor patru, Ron Quintana.

În 1983, Cliff Burton s-a alăturat grupului, înlocuindu-l pe Ron McGovney, iar locul lui Dave Mustaine a fost luat de Kirk Hammet.

În acelaşi an, formaţia a înregistrat primul album, „Kill ‘Em All”, la New York. În 1986, Cliff Burton a murit într-un accident în care a fost implicată întreaga formaţie, iar în acelaşi an Jason Newsted s-a alăturat trupei până în 2001.

Metallica a lansat zece albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume.

Printre cele mai apreciate de critică şi public se numără „Kill ‘Em All” (1983), „Ride the Lightning” (1984), „Master of Puppets” (1986), „...And Justice for All” (1988) şi „Metallica” (1991).

În prezent, Metallica este formată din James Hetfield (voce, chitară), Kirk Hammett (chitară), Robert Trujillo (bas) şi Lars Ulrich (tobe).

Trupa a câştigat nouă premii Grammy şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2009.

Rabla pentru echipamente electrice şi electronice: Ministerul Mediului oferă vouchere de 500 de lei pentru achiziţia de televizoare

Românii pot primi vouchere de 500 de lei pentru achiziţia unui televizor cu eficienţa energetică A+, în cadrul programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate, potrivit ghidului publicat de Ministerul Mediului.

Programul prevede înlocuirea echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.

 

”Obiectul programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma unui voucher, pentru înlocuirea echipamentelor electrice şi electronice de uz casnic, uzate, cu unele noi, mai performante din punct de vedere energetic”, se arată în ghid.

Sumele alocate unei sesiuni de finanţare, rămase neutilizate, se pot reporta pentru sesiunea următoare, dacă aceasta din urmă are loc în cadrul aceluiaşi an bugetar, potrivit Ministerului Mediului. Finanţarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic.

Românii pot primi vouchere de 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++ şi 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++. În plus, pot fi accesate vouchere de 200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A şi de 500 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A+.

În plus, cei interesaţi pot primi vouchere de 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++ şi 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++.

Alte vouchere: 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++); 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++; 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.

AllTimeClubbing w. DEBORAH DE LUCA | 17 MAI 2019, 22:00 @ ROMEXPO, Bucureşti

AllTimeClubbing w. DEBORAH DE LUCA | 17 MAI 2019, 22:00 @ ROMEXPO, Bucureşti

Deborah De Luca, o italiancă vegetariană , născută în Scampia, un cartier de la periferia orașului Napoli, în 1980, și-a început cariera în lumea muzicii, nu fără a-și ridica manecile, lucrand mai întâi ca chelneriță și mai târziu ca dansatoare câțiva ani.

După ce s-a mutat în nordul Italiei pentru învățământul obligatoriu, a început o călătorie în lumea modei, studiind pentru a deveni designer de modă, dar a avut timp să înțeleagă că drumul ei era într-o direcție complet diferită, entuziasmul pentru viața de noapte în cluburi i-a dat un motiv temeinic pentru a începe o călătorie care astăzi reprezinta o linie de profesioniști care o respectă, în primul rând pentru talentul ei.

Aceasta s-a întors în orașul natal, unde l-a întâlnit pe producătorul și DJ-ul Giuseppe Cennamo,

Alături de Giuseppe Cennamo, aceasta învață sunetul muzicii electronice, conturându-și stilul pe techno și groove. Talentul a fost mână în mână cu ambiția, astfel Deborah de Luca își deschide propriul label în anul 2013 numit Sola_mente Records, colaborând cu DJ Simi și Giorgio Rusconi.

Trackuri lansate:  Magdalena, de pe EP-ul Nina; On My Skin, Afritech (în colaborare cu Cris Celiz), Joseph (fahrenheit music), Sleeping Without You, Rummor, Other Space, Slice of Ass și Six Months. 

Fiind apreciată de diverși artiști precum Magda, DJ Ralf, Someone Else și Layo & Buswaka, napoletana frumoasă a ajuns peste granițele Italiei și a cucerit țări precum Indonezia, Rusia, Portugalia, Grecia, Franța, Elveția, Germania, Spania, Maroc, Slovenia, Turcia, Malaezia și multe altele, dar de pe listă nu lipsește România.

Aceasta a fost pentru prima dată în România pe 26 Septembrie 2014 la Casa Presei Libere din București, un eveniment organizat de aceeași omuleți de la Alltimeclubbing. Îndrăgostită până peste cap de publicul român, Deborah de Luca a lansat în decembrie 2014 un mix numit Hello Bucharest. 

„Trăiesc prin muzică, este rațiunea mea de a fi”, a declarat cândva Deborah și cu toții simțim motto-ul ei, pentru că ea se inspiră din toate sunetele ce o înconjoară, de la taxi, până la hotel, televizor sau muzica clasică.

Biletele VIP presupun accesul la zona de mese și bar special amenajate pentru acest spațiu.
✔ Rezervări mese: Cosmin - +40 722 776 754
▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲
Locație: TBA
▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲
✔ Accesul la eveniment se face începând cu ora 22:00
✔ Accesul persoanelor sub 18 ani este strict interzis.
✔ Ieșirea din locație nu este permisa pana la ora 01:00, în caz contrar trebuie sa plătiții din nou contravaloarea biletului de intrare.
✔ Pentru acreditari de presa va rugam contactați: contact@alltimeclubbing.com
✔ Pentru parteneriate media și sponsorizări: contact@alltimeclubbing.com
▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲▼▲
✔Online:
Facebook: https://www.facebook.com/AllTimeClubbing/
Instagram: https://www.instagram.com/alltimeclubbing/

Marvel sărbătoreşte în luna august 80 de ani şi va lansa un album special

Marvel Comics va sărbători a 80-a aniversare în luna august. Casa de editură, care de zeci de ani bate recorduri în cinematografie, va lansa cu această ocazie "Marvel Comics No. 1000", un album special care va spune povestea evoluţiei tuturor eroilor de la înfiinţarea ei în 1939.

Aşa cum a anunţat The New York Times, fiecare pagină a albumului va conţine un an din istoria Marvel.

Cititorii vor putea retrăi vremurile în 80 de pagini de creaţie a eroilor legendari precum Captain America, Spider-Man şi Cei patru fantastici şi îi vor descoperi pe alţii mai puţin cunoscuţi, precum Blue Marvel sau Night Thrasher.

"Este cea mai complexă şi dificilă carte pe care am conceput-o", a declarat Tom Brevoort, editor la Marvel. Dacă majoritatea benzilor desenate sunt concepute de un scenarist şi de o echipă de desenatori, "Marvel Comics No. 1000" a fost imaginat de 80 de echipe diferite - fiecare ocupându-se de o pagină.

Printre cei care au contribuit se numără veterani ai Marvel, dar şi nou veniţi, precum rapperul Taboo, membru al formaţiei The Black Eyed Peas, şi regizorii Phil Lord şi Christopher Miller, scenariştii şi producătorii filmului "Spider-Man: New Generation".

Coperta albumului, care-i reuneşte în principal pe Thanos, Wolverine şi Black Panther, a fost realizată de maestrul Alex Ross, cunoscut pentru picturile sale hiperrealiste cu eroi şi eroine Marvel.

Celine Dion devastată de faptul că prietena ei, Angelina Jolie, a refuzat să joace rolul acesteia în filmul autobiografic al artistei

Deși sunt bune prietene, Angelina Jolie (43 de ani) a refuzat să joace rolul lui Celine Dion (51 de ani(! Artista lucrează la un film biografic și i-a cerut superbei actrițe să o interpreteze.

Din cauza programului încărcat, Angelina Jolie a fost nevoită să o refuze oferta prietenei sale, Celine Dion. Refuzul actriței nu a fost primit tocmai bine de artista canadiană.

„De câţiva ani, marea pasiune a lui Celine este să realizeze o adaptare cinematografică sub formă de musical a vieţii ei, carierei ei şi a mariajului cu Rene (Angelil -n.r.). Ea vrea să facă acest lucru atât pentru copiii săi, cât şi pentru fani, şi era determinată ca Angie să joace rolul ei.

Celine o vedea pe Angie drept o bună prietenă şi este devastată că aceasta nu a acceptat rolul”, a declarat un apropiat al cântăreței.

Celine Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie melomană, cu 14 copii. Cântăreaţa a cucerit, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite.

În cei peste 30 de ani de carieră, Céline Dion a primit numeroase premii muzicale, printre care cinci Grammy, şi a vândut peste 200 de milioane de albume.

Céline Dion a fost căsătorită cu producătorul muzical René Angélil, care a lansat-o în cariera internaţională în anii 1980-1990. Ei s-au căsătorit în 1994, la Montreal.

Din căsnicia lor au rezultat trei copii, René-Charles, de 18 ani, şi gemenii Eddy şi Nelson, de 8 ani. Angélil a fost răpus de cancer la gât la 14 ianuarie 2016.

Penélope Cruz va fi recompensată cu premiul Donostia la Festivalul filmului de la San Sebastian 2019

Actriţa spaniolă Penélope Cruz va fi distinsă cu Premiul Donostia pentru întreaga carieră, la cea de-a 67-a ediţie a Festivalul filmului de la San Sebastian.

Anunţul a fost făcut vineri de directorul festivalului, José Luis Rebordinos, în prezentarea programului diferitelor secţiuni ale competiţiei, care se va desfăşura în perioada 20 - 28 septembrie, în această localitate din nordul Spaniei.

Penelope Cruz, în vârstă de 45 de ani, este cunoscută ca muză a regizorului spaniol Pedro Almodovar. Ea a devenit celebră la nivel internaţional cu rolul din filmul "Totul despre mama mea", pe care regizorul l-a lansat în 1999.

A fost nominalizată la premiile Oscar în 2007, pentru rolul din "Volver", tot sub semnătura lui Almodovar, pentru care a primit premiul pentru interpretare la Festivalul de la Cannes - dar şi în 2010, pentru musicalul "Nine".

Printre filmele în care a jucat actriţa spaniolă se numără "Belle Epoque" (1992), "Deschide ochii" (1997), "Femeia mereu deasupra" (2000), "Vanilla Sky - Deschide ochii" (2001) şi "Nu te mişca" (2004).

Penelope Cruz este prima actriţă spaniolă recompensată cu premiul Oscar pentru interpretare (2009, "Vicky Cristina Barcelona") şi prima actriţă spaniolă care a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Este căsătorită cu actorul Javier Bardem, din iulie 2010, cei doi artişti spanioli au împreună doi copii: Leonardo, născut la 22 ianuarie 2011, şi Luna, născută în 22 iulie 2013.

Amfiteatrul TNB va fi deschis publicului din luna mai până în septembrie

Amfiteatrul în aer liber de la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, o scenă unică în România, un loc aflat la 24 metri deasupra Pieţei Universităţii, va fi deschis publicului din luna mai până în septembrie, anunţă TNB.

 

Spectacole de teatru şi dans, concerte de jazz, rock sau folk, filme de colecţie sau cele mai recente producţii cinematografice, întâlniri cu artişti, vor putea fi văzute, în această vară.

Biletele pentru lunile mai şi iunie s-au pus în vânzare. Detalii pe tnb.ro & mystage.ro.

Conform site-ului tnb.ro, spectacolul "(D)efectul Placebo", creaţie colectivă, cu un concept de Ştefan Lupu, este programat duminică, de la ora 21.00.

În data de 17 mai, primul spectacol al stagiunii de vară, "Anonimul veneţian", cu Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, este programat la ora 21.00.

Pentru spectacolele în aer liber, organizatorii precizează: Fiind un spaţiu în aer liber, în caz de ploaie, va funcţiona următoarea regulă: dacă ploaia începe înaintea orei de începere, reprezentaţia se suspendă (fie se reprogramează, biletele rămânând valabile, fie se restituie banii de bilete), iar dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, aceasta se suspendă, nefiind posibilă reprogramarea ei şi nici rambursarea costului biletului.