Cozi de 90 de kilometri la graniţa dintre Italia şi Austria

La coda di auto al Brennero, 12 marzo 2020. ANSA / Massimo Lapenda

Tirurile cu marfă care aşteaptau să intre în Austria dinspre Italia, la punctul Brennero, se întindeau pe 90 de kilometri, potrivit unor imagini postate, joi, pe Twitter, scrie Mediafax.

Vameşii austrieci verifică tot ce intră în ţară, prin urmare multe tiruri sunt blocate la graniță.

Tirurile cu marfă au prioritate, dar sunt controlate strict. De exemplu, faţă de o zi normală în care treceau granița 5.000 de vehicule, în ultimele 24 de ore au primit acceptul să intre în Austria doar 2.000 de tiruri.

Turiştii primesc acordul să treacă granița doar dacă tranzitează Austria, fără a opri în această țară.

Încă de marți, Austria și-a sfătuit cetăţenii să revină în ţară din Italia, ţara vecină din sud, care a intrat practic în carantină la nivel naţional până la 3 aprilie.

Miercuri, autoritățile austriece au anunțat suspendarea legăturilor feroviare cu Italia.

Un expert chinez cu mare experiență, principalul consilier medical al guvernului, știe când vom scăpa de Covid 19! "Pandemia se va încheia până în iunie"

Un expert cu mare experiență știe când vom scăpa de Covid 19!

Pandemia de coronavirus se va încheia, probabil, în luna iunie, a declarat ieri reputatul pneumolog şi epidemiolog chinez Zhong Nanshan (83 de ani), principalul consilier medical al guvernului de la Beijing, citat de Reuters.

Multe dintre cazurile din China sunt pacienţi asimptomatici, iar rata de reinfectare în rândul pacienţilor care s-au vindecat este redusă, a adăugat specialistul, cunoscut pentru contribuţia sa la combaterea epidemiei de Sindrom Acut Respirator Sever (SARS) din 2003.

Expertul afirmase, la sfârşitul lunii februarie, că ţara sa este încrezătoare că va ţine focarul de coronavirus sub control până la sfârşitul lunii aprilie.

Zhong Nanshan susținea la acea vreme că unele prognosticuri ale experţilor din străinătate, potrivit cărora China va înregistra peste 160.000 de cazuri, “nu au luat în calcul intervenţia guvernului chinez. Echipa noastră a prognozat aproximativ 70.000 de pacienţi infectaţi cu acest virus.

Am prezentat aceste cifre unei publicaţii internaţionale, dar documentul nu a fost acceptat”, a spus el.

Specialistul nu s-a înșelat: conform cifrelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în China au fost confirmate 80.980 de cazuri şi 3.173 decese.

Țara asiatică a depăşit vârful epidemiei de coronavirus, a anunţat tot ieri Comisia Naţională de Sănătate.

UE oferă câte 2.000 de euro migranţilor pentru a se întoarce în ţările lor

 

Situaţia extrem de tensionată creată de migranţi la graniţa Greciei cu Turcia, dar şi în insulele greceşti, a determinat Uniunea Europeană să propună un stimulent de 2.000 de euro pentru migranţii care se întorc în ţările lor.

Schema de ameliorare este menită să detensioneze situaţia din taberele de refugiaţi care sunt arhipline. Suma este de 5 ori mai mare decât oferă OMS pentru migranţii economici ce vor să-şi refacă viaţa în ţările lor de origine, conform The Guardian.

Măsura nu îi priveşte pe refugiaţi, întrucât aceştia nu pot să se întoarcă în zonele de conflict ci doar pe cei care vor să ajungă în UE pentru o viaţă mai bună.

„Refugiaţii nu se vor întoarce, bineînţeles, nu se pot întoarce, dar migranţii economici care poate ştiu că nu vor primi un răspuns pozitiv de acordare a azilului ar putea fi interesaţi să plece”, a declarat Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri interne.

Covid-19, România | Numărul total a ajuns la 64

 

Încă cinci cazuri de coronavirus au fost confirmate joi în Capitală, numărul total ajungând la 64. Patru dintre cazuri au legătură cu fostul ofiţer MAI care a fost internat la Spitalul ”Dimitrie Gerota”.

”Încă 5 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus  au fost confirmate în Bucureşti, la INBI Matei Balş. Numărul cazurilor la nivel naţional a ajuns la 64”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
 Este vorba despre  persoane care au intrat în contact cu persoane depistate pozitiv:
Caz 60: Bărbat, 39 ani, contact cu persoana care a călătorit în Germania.
Caz 61 - Bărbat, 53 ani, contact ( coleg birou) cu membru din familia pacientului care a fost internat în Spitalul Gerota.
Caz 62 - Femeie, 48 ani, contact, membru familie caz 61
Caz 63 - Tânără, 22 ani, contact, membru familie cu cazul 61
Caz 64 - Tânăr, 23 ani, contact familie cu cazul 61.

Vertical Entertainment amână data de lansare a filmului „Profu' de Spionaj", o comedie cu spioni CIA la care părinții și copiii mari se pot bucura în egală măsură

 

„Profu' de Spionaj" o nouă comedie de familie trebuia sa ajungă în data de 20 martie 2020 pe marile ecrane, dar, dat fiind contextul actual, data de lansare în cinematografe a fost amânată. Astfel, atât părinții cât și copiii mai mari se vor putea bucura de acest film aşa cum trebuie, în sala de cinema, creând o amintire frumoasă de familie şi la care, cu siguranţă, vor râde așa cum n-au mai râs de multă vreme.

Filmul regizat de Peter Segal [„Get Smart"] şi scris de Jon și Erich Hoeber [ „Red"] spune povestea lui JJ, un agent CIA experimentat, interpretat de Dave Bautista, care este deconspirat de Sophie în interpretarea talentatei Chloe Coleman.

Sophie, o fetiță super inteligentă de 9 ani, află identitatea reală a lui JJ aflat în timpul unei misiuni sub acoperire de supraveghere a familiei acesteia. Pentru a nu dezvălui identitatea acestuia, Sophie îi cere, în schimb, să petreacă timp cu ea și să o învețe profesia de spion. De aici începe o poveste plină de umor, acţiune şi o prietenie adevărată.

„Profu' de Spionaj" are tot ce iți dorești de la un film bun: acțiune, umor și actori carismatici. „Ceea ce m-a atras la acest scenariu a fost o poveste a două suflete rănite care se reunesc și se vindecă reciproc." Recunoaște regizorul Peter Segal.

Alături de multiple situații comice, scenariul este construit și într-o notă emoţională care îl face memorabil.

„Sophie este o fată care și-a pierdut tatăl și a trebuit să se mute din Franța în America, nu are prieteni și este necăjită de colegii de la școală, Drax (Dave Bautista), acest tip imens care pare invincibil şi-a pierdut soția, și-a pierdut tovarășii în armată şi jobul mult dorit.

„Profu' de Spionaj" este o ocazie perfectă pentru părinți să petreacă timp împreună cu copiii lor, să râdă împreună și, de ce nu, să rememoreze împreună cu aceștia aventurile imaginare ale copilăriei lor, când majoritatea ne visam eroi sau spioni internaționali. Filmul „Profu' de Spionaj" este distribuit în România de Vertical Entertainment.

Trupa rock The Who şi-a anulat turneul britanic

 

Trupa rock The Who a decis să îşi anuleze turneul pe care îl avea programat în Marea Britanie. Anunţul a venit cu doar patru zile înainte de debutul seriei de concerte.

Grupul a transmis că turneul de trei săptămâni va avea loc mai târziu, anul acesta.

„Nu am ajuns la această decizie cu uşurinţă, dar, având în vedere îngrijorările cu privire la adunările publice, nu putem merge mai departe”, a spus chitaristul Pete Townshend într-un comunicat transmis joi.

Teama de răspândirea rapidă a Covid-19 a dus la anularea a numeroase evenimente peste tot în lume – de la turneul de tenis Indian Wells la festivalul Coacehlla.

The Who, înfiinţată la Londra în 1964, este celebră pentru albume ca „My Generation”, „Tommy” şi „Quadrophenia”. Formaţia britanică, cunoscută în formula Roger Daltrey (voce), Pete Townshend (chitară), John Entwistle (bas) şi Keith Moon (tobe), este considerată una dintre cele mai influente trupe rock din secolul al XX-lea, iar albumele ei au fost vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial. Grupul a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1990. The Who este prima imortalizată pe Music Walk of Fame din Londra, atracţie culturală inaugurată în noiembrie în cartierul Camden.

Comunicat de Presa | Privim inainte cu optimism si pregatim cu entuziasm si responsabilitate diMANSIONS 2020 pentru weekend-ul 19-21 iunie

 

Într-un context alarmant pentru întreaga planetă, dorim să ne exprimăm susținerea pentru eforturile care se fac la această oră în țară pentru a limita efectul pe care îl poate avea virusul COVID 19 și totodată, subliniem importanța respectării măsurilor de prevenție.

Sperăm ca după săptămâni de eforturi și sacrificii, diMANSIONS Hit Music Festival să fie primul mare eveniment al verii și să ne bucurăm împreună de reușita noastră, a tuturor, de a depăși acest moment greu.

Din acest motiv, echipa de organizare, deși supusă unor dificultăți fără precedent, va continua munca extraordinară de pregătire pentru cea mai așteptată petrecere din inima țării. Monitorizăm cu atenție evenimentele, ținem legătura permanent cu toți artiștii și partenerii noștri și evaluăm constant care sunt cele mai bune soluții în beneficiul publicului nostru.

Cum ne puteți ajuta?

Urmați cu sfințenie regulile de igienă și prevenție transmise de către autorități, păstrați-vă calmul, isteria poate provoca pagube mult mai mari decât virusul în sine. Este fundamental ca în iunie să ne vedem sănătoși.

Cumpărați în continuare abonamente. Înțelegând situația actuală și grijile pe care fanii noștri le au în acest moment, renunțăm să scumpim la 15 martie abonamentele, așa cum era estimat inițial.

Ținem să menționăm că dorința și speranța noastră este ca festivalul să se desfășoare la data inițial programată. Cazul extrem va fi acela al amânării, și nu al anulării festivalului.

Nu există în acest moment niciun risc de a vă pierde banii investiți în abonamente.

Un abonament achiziționat acum poate reprezenta un sprijin important pentru ca pregătirile să continue în cele mai bune condiții.

„Avem încredere că oamenii înțeleg gravitatea situației și vor face toate eforturile pentru a

se adapta regulilor de prevenție. Sperăm, deci, ca situația să se îmbunătățească în curând și

să putem să confirmăm data de desfășurare miilor de oameni care și-au luat sau intenționau

să își ia un abonament la festival. Sănătatea și siguranța publicului sunt prioritare, iar acesta

va fi principiul care va guverna toate alegerile noastre viitoare privind festivalul”, a declarat

Daniel Santa, reprezentantul organizatorilor diMANSIONS – Hit Music Festival.

Aflat la cea de-a doua ediție, festivalul hiturilor așteaptă nostalgicii îndrăgostiți de muzica anilor `80, `90 şi 2000, pe domeniul Castelului Miko din Olteni, Covasna cu un lineup spectaculos, ce îi include pe GIPSY KINGS, BONEY M, CC CATCH, HERMES HOUSE BAND, REAL McCOY și mulți alții.

Pentru a fi la curent cu toate noutățile legate de festival, urmăriți paginile de Facebook (@dimansions) – diMANSIONS Hit Music Festival și Instagram (di.mansions), precum și site-ul oficial, https://www.dimansions.ro/.