STUDIU | Practicarea exerciţiilor fizice în timpul izolării ajută sistemul imunitar

 

Exerciţiile fizice regulate practicate în timpul izolării ajută la menţinerea sistemului imunitar sănătos, conform unei analize realizate de un grup de cercetători britanici, citat luni de Press Association, informeăza agerpres.

O echipă de specialişti de la Universitatea din Bath a concluzionat că practicarea exerciţiilor fizice în perioada în care se urmează îndrumările privind distanţarea socială are un "efect extrem de pozitiv" asupra sănătăţii şi stării de bine.

Analiza cercetătorilor a relevat că exerciţiile fizice pot ajuta sistemul imunitar sa facă faţă agenţilor patogeni, precum şi la încetinirea modificărilor care apar odată cu înaintarea în vârstă.

Echipa recomandă 150 de minute de exerciţii aerobice de intensitate moderată - precum mersul pe jos, alergarea sau mersul pe bicicletă - pe săptămână.

Persoanele a căror capacitate de efectuare a exerciţiilor fizice este limitată din cauza stării de sănătate sau a unui handicap ar trebui să se mişte mai mult şi să nu uite că "orice este mai bun decât nimic", au subliniat cercetătorii.

Ei au adăugat de asemenea că exerciţiile de rezistenţă au beneficii clare pentru menţinerea muşchilor, ceea ce ajută totodată la mişcare.

"Cercetările noastre au ajuns la concluzia că există dovezi foarte limitate conform cărora exerciţiile fizice ar creşte în mod direct riscul de infectare cu virusuri. În contextul coronavirusului şi a stărilor în care ne regăsim astăzi, cea mai importantă consideraţie este reducerea expunerii la alte persoane care ar putea fi purtătoare ale virusurilor. Însă, oamenii nu ar trebui să treacă cu vederea importanţa de a rămâne în formă, activi şi sănătoşi în această perioadă", a declarat doctor James Turner de la Departamentul pentru Sănătate al Universităţii din Bath.

"În condiţiile în care sunt efectuate în izolare - departe de ceilalţi - exerciţiile fizice zilnice vor ajuta la o mai bună menţinere a modului în care funcţionează sistemul imunitar", a adăugat cercetătorul.

Analiza a fost publicată în jurnalul internaţional Exercise Immunology Review.

Oamenii de ştiinţă au dorit să afle dacă sistemul imunitar se schimbă în mod negativ sau pozitiv după exerciţiile fizice şi dacă sportivii prezintă un risc mai mare de infecţii în comparaţie cu restul populaţiei.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că infecţiile sunt mai probabil asociate cu factori precum dieta, stresul, somnul, deplasările şi expunerea la agenţi patogeni în timpul adunărilor de grup.

"Oamenii nu trebuie sa se teamă că sistemul lor imunitar va fi suprimat prin exerciţii fizice şi că astfel creşte riscul de infectare cu coronavirus. Dacă se desfăşoară conform celor mai recente îndrumări guvernamentale privind distanţarea socială, exerciţiile fizice regulate vor avea un efect extrem de pozitiv asupra sănătăţii şi stării noastre de bine, atât în prezent, cât şi în viitor", a declarat doctor John Campbell din cadrul aceluiaşi departament al Universităţii din Bath.

Cercetătorii au subliniat importanţa menţinerii igienei personale în timpul desfăşurării exerciţiilor fizice, inclusiv spălarea ulterioară a mâinilor. Ei au sugerat totodată ca oamenii să acorde atenţie somnului suficient şi alimentaţiei sănătoase.

Ordonanţa Militară 4: Preţurile la energie, gaze, salubritate, combustibili şi încălzire sunt plafonate. Relaxare a regulilor pentru persoane peste 65 de ani

Preţurile la energie şi salubritate au fost plafonate, iar persoanele peste 65 de ani se vor putea deplasa pentru tratament şi în afara intervalului 11-13, a declarat ministrul de Interne Marcel Vela, care a anunţat duminică noi măsuri „dure” în contextul pandemiei de coronavirus, precizând că este greu momentul prin care trecem.

Aceasta este a patra ordonanţă militară de la instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României. ORDONANŢA MILITARĂ NR. 4, DISPONIBILĂ INTEGRAL MAI JOS „Sunt măsuri dure, poate cele mai dure pe care le-a avut România ultimior zeci de ani, pentru că asta o cere situaţia în care ne aflăm.

Este dureros momentul prin care trecem, este greu să ţi se îngrădească unele drepturi. Gândiţi-vă că, nerespectându-le, putem ajunge la tragedii. MAI va analiza măsurile şi rezultatele acestora.

Măsurile se vor ridica sau relaxa atunci când suntem convinşi că s-a limitat sau diminuat răspândirea virusului, lucru realizabil doar dacă respectăm distanţarea socială”, a declarat ministrul de Interne.

„Am carificat cu privire la circulaţia pesoanelor de peste 65 de ani un interval orar în care pot rezolva ŞI probleme de natură medicală - tratamente oncologice, dializă - deplasare care se poate face cu mijoace proprii sau cu ale familiei, mijloace sanitare - acestea pe întreaga perioadă a zilei.

Am permis deplasarea în afara gospodăriei persoanelor de peste 65 de ani, între 20 - 21 pentru nevoile animalelor de companie. Nu este nevoie în acest caz de declaraţie”, a precizat ministrul.

Tot în cazul celor de de peste 65 de ani au fost clarificate condiţiile în care pot fi sprjiniţi de către operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale aprobate anterior - produse sanitare, alimentare - astfel încât între 11 - 13 să faciliteze cu prioritate accesul persoanelor de peste 65 de ani în spaţiile comerciale.

Preţurile pentru energie, carburanţi, salubritate şi încălzire NU mai pot fi majorate, prevede cea de-a patra ordonanţă militară. Interdicţia privind circulaţia în grupuri mai mari de 3 persoane se aplică exclusiv circulaţiei pietonale.

Pentru a proteja cetăţenii care locuiesc în blocuri, autorităţile locale, începând din 31 martie, vor monta dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările în blocuri şi vor face dezinfecţie pe casa scărilor, lifturi şi spaţiile comune. ”Am decis un articol care va clarifica organizarea sistemului energetic naţional - vital pentru funcţionarea statului.

Măsuri de izolare preventivă pentru personalul din posturile esenţiale”, a precizat ministrul.

Referitor la cei care nu respectă condiţiile de izolare sau carantinare - ”Am stabilit că cei care sunt în izolare la domiciliu - dacă încalcă regulile, intră direct în carantină, cu condiţia în care vor suporta toate cheltuielile pentru carantinare.

Cei care nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantinare, suportând toate cheltuielile”, a anunţat Vela.

”Am încercat să sprijinim transportatorii - Conducători auto care intră în ţară - cei care conduc orice mai mare de 2,4 tone - au 3 opţiuni: angajatorul le asigură loc de izolare între curse, fie la domiciliu cu familia, fie în spaţii de carantinare la cerere puse la dspoziţie de autorităţile locale, cu plata costurilor aferente cazării hoteliere.

Mesajele de utilitate publică pot fi mediatizate şi se adaugă spaţiului dedicat publicităţii aprobat de CNA, pentru a nu afecta resursele financiare ale media.

Ministerele cu reţea sanitară proprie şi adinistraţiile locale cu unităţi în subordine vor asigura, la cerere, spaţii de odihnă între ture pentru personalul medical. Măsura va intra în vigoare din 31 martie.

 

Adrian Streinu-Cercel: Dacă vom înţelege să stăm în casă şi de Paşti, atunci acea estimare, precum că după Sărbătorile Pascale am putea avea o problemă mare, ar putea fi ştearsă cu buretele

 

Managerul Institutului Matei Balş, Adrian Streinu-Cercel, a făcut apel la calm şi linişte şi a precizat că, dacă vom înţelege să stăm în case de Paşte, cel mai negru scenariu în lupta cu coronavirusul ar putea fi şters cu buretele. Streinu-Cercel a mai adăugat că virusul trăieşte în praf şi mizerie.

”Cea mai mare nevoie o reprezintă nevoia de calm şi de linişte. E o bătălie foarte complicată, mai ales că acest virus parşiv se ascunde în praf şi mizerie. Am rugat autorităţile locale să spele străzi parcuri pentru că acolo se ascunde virusul.

Daca vom înţelege să stăm şi în casă de Paşti, atunci acea estimare, precum că după Sărbătorile Pascale am putea avea o problemă mare, ar putea fi ştearsă cu buretele. Dacă nu înţelegem acest lucru, acest scenariu va fi probabil la vedere”, a declarat la Antena 1, Adrian Streinu - Cercel.

Managerul Institutului Matei Balş mai spune că Institutul deja este plin şi se ia în calcul relocarea unor pacienţi în hoteluri.

”Dacă mă refer la Institutul Matei Balş, noi în momentul de faţă suntem la o capacitate de 20 de paturi de terapie intensivă şi conform planului alb, în următoarea lună trebuie să ajungem la 40 pentru ca  după două luni să fie undeva la 60 de paturi de terapie intensivă. Asta în  contextul în care un pavilion întreg a fost golit şi copiii, pentru că era vorba de un pavilion de copii, au fost transferaţi în alte clinici universitare în momentul de faţă acum punem adulţi.

Din păcate, deja Institutul este plin şi luăm în calcul sistemul de backup şi anume relocarea pacienţilor uşori şi asimptomatici în hoteluri”, a mai spus Streinu - Cercel.

Adrian Streinu - Cercel a precizat şi că aceste tipuri de virusuri îşi cresc virulenţa pe măsură ce trec de la un om la altul şi că persoanele de 40 - 60 de ani sunt cele care vor avea posibile probleme.

Directorul Medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara: "Respectați regulile de izolare pentru că va fi mai rău ca în Italia”

Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, a făcut la România TV un apel către toţi oamenii să respecte regulile de izolare pentru că va fi “mai rău ca în Italia” din cauza înmulţirii numărului infectărilor cu noul coronavirus. Mai mult, el avertizează că sistemul medical se va prăbuşi şi e posibil “să sunaţi la 112 şi nu o să aibă cine să vină să vă salveze”.

Dr. Cristian Oancea a declarat că oamenii nu au respectă regulile de izolare, în ciuda aplicării interdicţiilor prin ordonanţa militară.

“Ne aşteptăm să fie mai rău ca în Italia. Avertizăm asupra acestui lucru. Mai avem o săptămână, o săptămână şi jumătate, timp în care ne mai putem pregăti. Dacă în această perioadă de timp nu vom face rost de medicamente, echipamente şi teste o să avem o soartă mult mai dificilă decât a colegilor din Italia.

Noi nici nu am început să urcăm pe vârf, pe curbă, şi sistemul deja cedează”, a precizat dr. Oancea, la România TV.

Medicul a afirmat că “trebuie să avem o foarte mare responsabilitate şi rugăm lumea la izolare socială, să ne mai dea un timp de două săptămâni ca să fim pregătiţi la ce va urma”.

“Am în Terapie Intensivă intubată şi aprope în comă o femeie de 32 de ani, tânără, care nu ştiu dacă mai apucă ziua de mâine. Acest exemplu trebuie să fie elocvent. Nu atacă doar oamenii în vârstă. Avem oameni de 40 de ani, de 50 de ani. Nu doar oameni de 70-80 de ani”, a spus directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara.

Deşi au fost mobilizaţi militari şi jandarmi, medicul susţine că în continuare este prea multă lume pe stradă.

“Vedem peste tot, în oraşele mari şi în mediul rural, că nu se respectă carantina. Vedem aceşti vectori purtători care nu respectă carantina. Circulă peste tot şi infectează în continuare. Se duc la clincii particulare. Nu se declară. Infectează personalul medical. Nu avem nicio urmă de responsabilitate”, a afirmat medicul.

Cristian Oancea a cerut să fie instituite măsuri draconice pentru că sistemul medical din România nu poate face faţă unui număr mare de infectări cu noul coronavirus.

“Noi nu ne putem compara cu Italia. La noi când va fi implozie, nici nu o să mai vină la spital. (…) Îmi asum: o să ne confruntăm cu o stare mai rea decât în Italia.

Să dea Dumnezeu să nu picăm! Dacă noi vom pica, o să sunaţi la 112 şi nu o să aibă cine să vină să vă salveze. Mare atenţie! Mare responsabilitate! Puteţi să circulaţi, vă asumaţi faptul că sistemul medical va cădea şi nu o să mai aveţi cine să vă trateze”, a avertizat medicul.

Sursa: romaniatv.net

STUDIU | Problemele digestive, primele simptome ale coronavirusului

 

Problemele gastrointestinale, precum diareea, ar putea fi primele simptome ale infecţiei cu noul coronavirus, arată un studiu publicat în The American Journal of Gastroenterology.

„Ar putea diareea şi alte probleme gastrointestinale să fie primele semne ale noului coronavirus. (...) Da, cel puţin conform unui studiu publicat joi în The American Journal of Gastroenterology”, informează Fox News.

Efectuat de cercetători chinezi, studiul a analizat datele a 204 pacienţi din provincia chineză Hubei, epicentrul epidemiei de coronavirus. Dintre cei 204, un număr de 99 (adică 48,5%) s-au prezentat la spitale cu „unul ori mai multe simptome digestive ca fiind principala nemulţumire”, în special diaree, stări de vomă ori dureri abdominale, arată studiul.

„Dintre aceşti 99 de pacienţi, 92 au dezvoltat simptome respiratorii alături de simptome digestive, iar şapte au avut doar simptome digestive, fără simptome respiratorii. Dintre cei 105 pacienţi fără simptome digestive, 85 au prezentat doar simptome respiratorii, iar 20 nu aveau nici simptome digestive, nici respiratorii ca fiind principale nemulţumiri”, scriu autorii studiului.

Nu doar că problemele digestive ar putea fi primele semne de îmbolnăvire, dar pacienţii care le-au raportat au ajuns în stări mai grave decât ceilalţi.

„Mai mult, pe măsură ce severitatea bolii s-a accentuat, simtomele digestive au devenit mai pronunţate. Pacienţii fără simtome digestive au o probabilitate mai mare de a se vindeca şi a fi externaţi decât cei cu simptome digestive, conform datelor existente în momentul elaborării studiului”, scriu autorii, notând că 60% dintre pacienţii fără simptome digestive şi-au revenit ulterior, comparativ cu 34% dintre cei cu simptome digestive.

Cercetătorii au stabilit că sunt necesare studii suplimentare care să evalueze „prevalenţa, incidenţa, semnele predictive şi rezultatele simptomelor digestive în această pandemie care este abia la început”.

„Între timp, clinicienii trebuie să ţină cont de faptul că simptomele digestive, cum ar fi diareea, pot fi o caracteristică a COVID-19 care apar înaintea simptomelor respiratorii, iar în rare ocazii sunt singurul simptom prezent al COVID-19.
Clinicienii ar trebui să fie şi mai suspicioşi atunci când pacienţii cu risc, precum cei expuşi la COVID-19, prezintă febră şi simptome digestive, chiar şi în absenţa simptomelor respiratorii”, au scris autorii în studiul lor.
„Aceste cunoştinţe pot ajuta la identificarea mai precoce a COVID-19, un timp mai rapid pentru tratare, carantină mai timpurie şi expunerea mai mică a celor apropiaţi”, au concluzionat ei.

Restricţiile din Germania rămân în vigoare cel puţin până în 20 aprilie

 

Şeful de cabinet al cancelarului german Angela Merkel a declarat într-un interviu publicat vineri că restricţiile impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului rămân în vigoare cel puţin până în 20 aprilie, informează dpa, citat de agerpres.

Bătrânii vor fi nevoiţi să evite deplasările şi contactele cu alte persoane pe o perioadă mai mare decât tinerii, a precizat Helge Braun pentru ziarul Tagesspiegel.

În privinţa epidemiei de COVID-19, 'toate modelele au un punct comun, indiferent de ce decidem: persoanele în vârstă şi cu sistemul imunitar compromis din societatea noastră trebuie protejate eficient de infectare până când va fi disponibil un vaccin', a adăugat Braun.

El a afirmat că ar dori ca Germania să abordeze pandemia după modelul Coreei de Sud, cu ajutorul urmăririi digitale pentru alertarea celor care au intrat în contact cu purtători ai coronavirusului. Rata ridicată de testare şi restricţiile decise de guvernul de la Berlin sunt similare cu cele impuse de autorităţile de la Seul, a mai menţionat oficialul.

Merkel apreciase încă de joi că este prea devreme pentru o discuţie despre încetarea măsurilor de distanţare socială.

Seniorii care vor suna la telverde 0800821218 vor fi sunaţi înapoi de actori ai Teatrului Odeon, în cadrul unei campanii lansate de Primăria Capitalei

Seniorii care vor suna la telverde 0800821218 vor fi sunaţi înapoi de actori ai Teatrului Odeon, în cadrul unei campanii lansate de Primăria Capitalei împreună cu instituţia de cultură.

"Primăria Capitalei împreună cu Teatrul Odeon lansează campania 'Ce Mai Faci@Odeon!'. Actorii Teatrului Odeon vor să le fie aproape, în această perioadă dificilă, persoanelor în vârstă care stau în casă singure şi au nevoie de o vorbă bună. Un telefon poate alina singurătatea", precizează primarul general, Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

Astfel, seniorii singuri pot suna la telverde 0800821218, serviciu ce aparţine Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Apelul este gratuit iar programul este non-stop. După ce-şi vor lăsa numărul de telefon vor fi sunaţi de actori ai Teatrului Odeon.

"La capătul firului se vor afla, în prima fază, actorii: Ioan Batinaş, Elvira Deatcu, Marius Damian, Ionuţ Kivu, Ioana Mărcoiu, Mădălina Ciotea, Diana Ghiorghian, Ruxandra Maniu, Anda Saltelechi, Ioana Bugarin, Meda Victor. Ei vor fi urmaţi, în perioada următoare, de toţi actorii teatrului. De asemenea, nu vor fi uitaţi nici artiştii vârstnici care au adus multă bucurie şi emoţie pe scenele teatrelor bucureştene. Pentru generaţiile tinere de actori aceştia au fost adevărate modele", a menţionat edilul general.