FOTO | Catrinel Menghia, goală complet! Actrița face carantina mai ușoară celor care de află în izolare la domiciliu în aceste săptămâni

 

Catrinel Menghia le face carantina mai ușoară celor care de află în izolare la domiciliu în aceste săptămâni, în Italia, țara ei de domiciliu, fiind greu încercată de Coronavirus.

A distribuit o imagine cu ea complet goală. Nu poartă haine, ci arată tuturor de ce a fost lăudată mereu pentru că este una dintre cele mai frumoase romance din Peninsulă.

În urmă cu mai bine de un an, când încă avea burtică de gravidă, Catrinel Menghia suspina după formele cu care urca pe podimuri și apărea la cele mai importante evenimente de film. Fotomodel și actriță, Catrinel Marlon, așa cum a devenit românca noastră în Italia, tânjea după silueta ei, dar acum nu mai are niciun motiv să o facă. A distribuit o imagine, care nu mai are nevoie de comentarii.

catrinel menghia

Catrinel Menghia le-a ridicat tensiunea italienilor și românilor, deopotrivă cu această imagine

Este bronzată și “îmbrăcată” cu un trup de zeiță pe care îl expune mândră, căci are cu ce se lăuda. Lipsită total de inhibiții, Catrinel a lăsat să se vadă tot, fără să se acopere vreun pic în decursul acestei sesiuni foto.

Catrinel Menghia a adevenit mămică la 32 de ani

Pe lângă atuurile fizice pe care le are, vedeta este și foarte flexibilă, în alte imagini anterioare, putând să execute tot felul de pozii inspirată din yoga, care nu sunt nici pe departe la îndemâna oricui.

Catrinel Menghia, în vârstă acum de 33 de ani, poza cu burtica la vedere însărcinată în 8 luni. Acum a aniversat un an de la nașterea fetiței sale. Vedeta umbla pe atunci în sertarul cu amintiri, de unde a scos la iveală o fotografie care i-a riridact mingea la fileu, așa cum se întâmplă de altfel, cu majoritatea pozelor ei.

"Te simt şi tot ce ştiu sigur este că acesta este cel mai puternic sentiment pe care l-am experimentat vreodată. Am împărțit acest trup multe luni și am experimentat deja atât de multe împreună. Eu și tata aşteptăm cu mare nerăbdare să te cunoaştem. Șapte ani de iubire încoronați de cel mai frumos cadou”, scria emoționată Catrinel în mediul online, în ianuarie 2019.

Venitul minim garantat, o soluţie pe perioada crizei. Guvernul trebuie să  găsească soluţii pentru a trata problemele determinate de lipsa veniturilor care afectează unele categorii de oameni. Niciun pensionar nu ar trebui să aibă un venit mai mic de 1.500 lei

 

articol de: ioana petrescu, adevarul.ro

Este un mit că virusul ne afectează pe toţi în mod egal. Poate suntem cu toţii egali în faţa morţii, dar până acolo, COVID-19 ne loveşte pe fiecare în mod diferit, atât din punct de vedere medical, dar şi financiar. Cei mai norocoşi sunt cei care lucrează de acasă, pentru că vor obţine venituri fără să se expună pericolului de îmbolnăvire. Mai puţin norocoşi sunt cei care lucrează în spitale, supermarket, poştă şi cei care ne aduc de mâncare celor care stau acasă.

Aceştia merită toata recunoştinţa noastră pentru efortul şi sacrificiul lor, ei sunt eroii acestor vremuri. Însă, cei mai puţini norocoşi dintre toţi, în punct de vedere financiar, sunt cei fără slujbă, care stau înghesuiţi într-un apartament mic, cu toată familia, fără internet rapid pentru copiii care trebuie să înveţe de acasă.

E greu pentru toată lumea să nu îşi mai vadă prietenii, să nu mai iasă la un film şi să stea în casă tot timpul.

Dar sunt multe categorii vulnerabile care vor fi afectate mult mai serios de această criză.  Sunt foarte mulţi bătrâni care trăiesc cu o pensie de mizerie şi doar banii de la copii şi rude îi mai ajutau să pună ceva pe masă în fiecare zi.

Acum acele rude au la rândul lor probleme financiare şi poate nu îşi mai permit să împartă puţinul cu cei mai în vârstă.

Un sfert dintre angajaţii români nu au economii nici pentru a rezista o lună dacă îşi pierd slujba, conform unui sondaj realizat de BestJobs.

Aceştia vor avea probleme mari odată ce vor fi disponibilizaţi.

Sunt mulţi români care au lucrat la negru si, odată ce au fost concediaţi, ei nu beneficiază nici de ajutor de şomaj şi nici de şomaj tehnic.

Apoi, sunt toţi cei care lucrează în industrii sever afectate de corona virus. Mă refer aici la cei care lucrau în restaurante, cafenele, baruri, cluburi de noapte, săli de sport, hoteluri, teatre, cinematografe, galerii de artă, centre comerciale, târguri de artizanat, muzee, linii de croazieră, companii aeriene, transport public şi centre de zi.

Veniturile nu erau prea mari în aceste domenii, iar acum mare parte din ei sunt deja şomeri sau vor deveni în viitorul apropiat. Mai mult, vor avea mult de aşteptat pentru ca aceste domenii să–şi revină.

Din cele 5,6 milioane de români din diaspora care aduceau în ţară 2,9 miliarde de euro anual, mulţi nu mai au slujbe, nu mai trimit bani şi s-au întors acasă.

Guvernul trebuie să  găsească soluţii pentru a trata problemele determinate de lipsa veniturilor care afectează toate aceste categorii de oameni.

Până acum, toate măsurile propuse în acest sens nu fac decât să creeze alte probleme în viitor. Cei care optează pentru amânarea ratelor la bancă vor avea de plată ratele amânate începând din decembrie, când euro se va aprecia si criza va fi în toi.

Plafonarea preţurilor la apă, energie şi salubritate sunt măsuri populiste care nu fac decât să distorsioneze pieţele respective si care pot duce in mod paradoxal la încetarea tendinţei de scădere a preţurilor.

Deci, soluţiile par să creeze mai multe probleme decât să  rezolve ceva.  Niciuna dintre aceste soluţii nu rezolvă problema la sursă.

O soluţie reală şi mult mai simplă ar fi că ajutorul financiar să fie îndreptat direct către cei afectaţi de această criză.

În urmă cu o lună, când nu ne confruntam cu aceste probleme, însă sărăcia tot afecta o parte din populaţie, propuneam că statul să dea 1.500 de lei fiecărui adult, un fel de dividend pentru fiecare român.

Astăzi această idee ar trebui adaptată la situaţia de criză în care ne aflam.

Guvernul ar trebui să asigure un venit minim net de 1.500 lei pentru fiecare român, ca să aibă cu ce să îşi plătească ratele, utilităţile şi mâncarea. Dacă nu din solidaritate socială, măcar pentru a preveni o creştere a infracţionalităţii, pentru că ştim că o criză economică determină acest fenomen.

Aplicarea acestei măsuri ar trebui să demareze la seniori. Niciun pensionar nu ar trebui să aibă un venit mai mic de 1.500 lei. Pensia minimă este 704 lei.

Se poate aplica o măsură astfel încât pe lângă pensia cuvenită, pe perioada crizei, fiecare pensionar să primească un ajutor care să îi completeze venitul până la valoarea de 1.500 de lei.

Avem bazele de date cu pensionari, calculul se poate face simplu şi poşta poate aduce bani mai mulţi fiecărui pensionar. Din punct de vedere administrativ, nu este greu de aplicat o astfel de măsură.

Si pentru angajaţi e simplu de aplicat o astfel de măsură, pentru că se pot vedea în REVISAL toţi angajaţii cu venit net sub 1.500 lei.

De asemenea, la fel de simplu de identificat în bazele de date sunt şi românii care beneficiază de diverse ajutoare sociale sau de şomaj.

Este adevărat, mai complicat va fi cu cei care au mai multe tipuri de venituri sau alte tipuri de venituri, precum din PFA, chirii, etc, dar nu imposibil.

Aceştia si-au depus declaraţia unică la ANAF anul trecut, însă datele nu mai sunt relevante pentru acest an. Însă şi aici, cei care câştigă acum venituri sub 1.500 de lei şi au nevoie de ajutor, pot depune o noua declaraţie la ANAF cu veniturile din ultima perioadă.

Cei cu mai multe venituri pot depune o declaraţie pe proprie răspundere în format electronic că au venituri sub 1.500 de lei care va fi verificată ulterior comparând bazele de date ale ANAF.

Cu siguranţă, vor fi multe persoane care nu se va regăsi în niciuna din aceste categorii, pentru că nu sunt angajaţi şi nu au niciun fel de venit. Si ei se pot identifica eliminând pe românii care sunt deja în una dintre bazele de date de mai sus (pensionari, angajaţi, asistaţi sociali, şomeri, etc).

Statul ar trebui să le asigure şi lor acest ajutor de 1.500 de lei lunar, pe toată perioada de criză.

Este o soluţie pentru a ajuta efectiv populaţia lovită, pe de o parte de pandemie, pe de altă parte, de criza financiară.

Cele două tipuri de criză sunt în strânsă legătură. Doar ajutând financiar populaţia, oamenii vor putea rezista în faţa celor două provocări majore cu care se confruntă. Ştiu că nu e o soluţie perfectă, ea necesită o analiză atentă, dar foarte rapidă. Nu avem timp de pierdut.

Populaţia are nevoie de bani pentru hrană şi astfel menţinem şi consumul. Plata facturilor va ajuta firmele să supravieţuiască.

Ajutam populaţia şi ajutam în acelaşi timp şi economia. 

E greu de estimat câţi romani câştigă azi sub 1.500 de lei şi implicit care va fi impactul măsurii, însă să ne aducem aminte că guvernul a trecut măsuri de combatere a efectelor COVID-19 asupra firmelor si angajaţilor în valoare de 3% din PIB.

Aceste măsuri nu vor avea mari efecte asupra economiei, în timp ce o altfel de măsură ar avea un efect pozitiv imediat. De asemenea, e necesar că alocaţiile mărite să intre în plată cât mai urgent, pentru că părinţii să  primească cei 600 de lei care îi va ajuta pe mulţi să  pună ceva pe masă în această perioadă.

Conform unui raport realizat de Salvaţi Copiii România şi de Avocatul Poporului în 2019, 150.000 de copiii români mergeau la culcare flămânzi.

Vor fi mult mai mulţi, dacă nu facem ceva. Impactul măsurii este de 6 miliarde de lei, adică cu mult mai mic decât al celorlalte măsuri luate de Guvern până acum. Nu propun să inventam roata. Şi alte ţări au luat măsuri similare.

În SUA, s-a votat un pachet de ajutor de 2.000 miliarde de dolari, prin care se trimit 1.200 de dolari fiecărui american adult şi 500 dolari pentru fiecare copil sub 16 ani pentru a-i ajuta să treacă prin această perioadă.

Marea Britanie ia în considerare acordarea temporară a unui venit de bază, iar Japonia acordarea de 109 dolari pentru fiecare cetăţean japonez. Hong Kong va acorda 1.300 de dolari fiecărui rezident de peste 18 ani.

Şi mai e ceva important, e bine să învăţam din greşelile trecutului!  În urma crizei din 2009, inegalitatea din Romania a crescut şi nu şi-a revenit la nivelul din 2009 până în 2017.

Asta pentru că măsurile au fost aceleaşi şi pentru bogaţi şi pentru săraci: salariile au scăzut cu 25% şi pentru cel cu salariul minim şi pentru cel cu salariu mare, TVA a crescut de la 19 la 24% şi pentru seniorul cu pensia minimă şi pentru miliardari.

E clar că trebuie să avem mai multă grijă de cei nevoiaşi. De data asta, chiar ar trebui să fie altfel!

un articol: adevarul, de ioana petrescu

Epidemiologii sunt sceptici: nici vara nu ne scapă de COVID-19. Scenarii ale evoluţiei pandemiei şi impactul asupra economiei globale

 

Experţii sunt din ce în ce mai siguri că anotimpul cald nu ne va scăpa de îmbolnăvirile de COVID-19 şi susţin că, în cel mai bun caz, numărul noilor infectări va scădea uşor. Specialiştii în domeniu mai spun că noul coronavirus se transmite şi prin aer şi văd 4 scenarii pentru epidemia COVID-19.

Veşti proaste pentru cei care sperau că, după modelul gripei, venirea căldurii va atenua sau chiar stopa evoluţia epidemiei cu noul coronavirus.

Conform unui studiu realizat de portalul meteo AccuWeather.com, cu participarea unor specialişti de la celebra Massachusetts Institute of Technology (MIT), temperaturile ridicate nu vor influenţa prea mult evoluţia virusului.

Astfel, Qasim Bukhari şi Yusuf Jameel, cercetători ai MIT, au concluzionat, pe scurt, că „în cea mai mare parte a lumii, noul coronavirus nu îşi va diminua evoluţia în timpul verii”.

Virusul tinde să supravieţuiască cel mai bine în „condiţii de umiditate scăzută”, în jur de 40 la sută, a declarat în studiul AccuWeather şi Linsey Marr, expert în ingineria mediului al Universităţii Virginia Tech. Este vorba de procentul de umiditate întâlnit în majoritatea ţărilor europene.

Drept urmare, specialiştii americani susţin că armele care pot fi folosite şi în Europa împotriva coronavirusului rămân cele clasice. „În acest moment, acest virus atacă întreaga populaţie a lumii şi, din păcate, sosirea anotimpului cald nu va stopa epidemia.

Astfel, distanţarea fizică, igiena, testarea şi consolidarea sistemelor de sănătate (personal, terapie intensivă, medicamente, echipamente de protecţie,ventilatoare) sunt singurele măsuri pe care orice naţiune le poate lua în prezent”, a spus şi Matthew Ferrari, profesor asociat de biologie la Universitatea Statului Pennsylvania.

Numărul îmbolnăvirilor noi se va tempera uşor La rândul lui, expertul în boli infecţioase şi tropicale profesorul doctor Emanoil Ceauşu confirmă că temperaturile mari de peste 30 de grade nu vor influenţa decisiv evoluţia epidemiei cu noul coronavirus în România.

„Va fi o mică scădere a virulenţei răspândirii, dar nu putem discuta, sub nicio formă, de o suprimare a pandemiei. Virusul trăieşte bine-mersi în organismul uman la temperaturi de 36,5-37 de grade Celsius şi nu va fi influenţat de temperaturile ridicate, de vară”, susţine expertul.

Virusul care produce COVID-19 trăieşte bine-mersi la temperaturi ridicate, de vară Emanoil Ceauşu, expert în boli infecţioase şi tropicale Profesorul Emanoil Ceauşu spune că evoluţia virusului în România va fi, totuşi, influenţată oarecum în sensul unei micşorări uşoare a numărului de noi îmbolnăviri.

Aerosolii emişi de persoanele infectate se evaporă aproape instantaneu, iar răspândirea coronavirusului se va face ceva mai greu.

Apoi, foarte important, în anotimpul cald, oamenii aerisesc mult mai mult, iar cantitatea de viruşi dintr-o încăpere scade şi tinde să ajungă chiar şi la zero.

Totuşi, numărul îmbolnăvirilor zilnice se va tempera, dar, din păcate, epidemia nu va fi suprimată”, a precizat expertul în boli infecţioase şi tropicale Emanoil Ceauşu.

Încă un vârf în toamnă

În acest context, noul ministrul al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat recent că după un presupus vârf epidemiei din România care ar fi aşteptat în a doua jumătate a lunii aprilie, când am putea vedea diagnosticate oficial cu Covid-19 în jur de 10.000 de persoane, există posibilitatea apariţiei unui vârf mai mic în toamnă.

„Atunci vom fi deja imunizaţi ca indivizi şi atunci va fi un vârf foarte mic, având în vedere că poate în şase luni vom avea şi acel vaccin.

Dacă avem un vârf foarte ascuţit, atunci vom avea şi efecte nefaste, cu cazuri critice şi cu destul de multe decese” a avertizat Nelu Tătaru.

Climatul tropical omoară noul coronavirus Specialiştii americani spun că singurele zone calde care ar putea atenua într-o anumită măsură răspândirea noului coronavirus ar putea fi numai cele tropicale, dar concluziile nu sunt totuşi foarte clare în acest sens.

„Pe baza datelor actuale privind răspândirea virusului SARS-CoV-2, care determină boala COVID-19, putem spune că un număr mai mic de cazuri s-a înregistrat în ţările tropicale, care prezintă temperaturi mari, dar au în aer şi umidităţi foarte mari. Cheia pare să fie un nivel absolut de umiditate peste 10 grame pe metru cub. Acolo, răspândirea cazurilor de COVID-19 pare să fie mai lentă decât în locuri cu umiditate absolută mai mică decât această valoare”, a declarat Yusuf Jameel în studiul AccuWeather.

„La un procent de umiditate în aer de 70 sau 80 la sută, virusurile nu supravieţuiesc când sunt în aer şi pe suprafeţe”, a subliniat, la rândul ei, Lindsey Marr.

Conform specialiştilor, este vorba de zone cu cantităţii reale mari de vapori de apă (umiditate) din aer, indiferent de temperatura aerului.

Astfel, în Singapore, Malaezia sau Thailanda, ca şi în alte ţări din sud-estul Asiei, s-a înregistrat o rată de creştere mai mică a îmbolnăvirilor.

Thailanda, de exemplu, are numai 1.524 de îmbolnăviri şi numai 9 persoane decedate, cu toate că în această ţară primul caz s-a înregistrat pe 12 ianuarie. Apoi, Singapore are 879 de cazuri de COVID-19 şi numai 3 decese, iar primul caz a fost înregistrat tot în luna ianuarie.

Cum se poate transmite noul coronavirus prin aer Noul coronavirus se poate transmite şi prin aer. Prin intermediul aerosolilor. Cel puţin aşa anunţă profesorul virusolog Kim Woo-Jiu de la Spitalul Universitar Guro din Seul, care este de părere că actuala pandemie de COVID-19 ridică cele mai mari provocări de până acum.

Profesorul sud-coreean explică modul de infectare cu noul coronavirus, precizând că în mod obişnuit, infectarea se face prin picături de salivă sau mucus, prin contact direct cu acestea sau contact indirect, când fluidele ajung pe mâna persoanei infectate şi aceasta dă mâna cu cineva, infectând-o astfel.

Totuşi, contagiunea se poate realiza şi prin aer, prin transmiterea virusului prin aerosoli. „Cu toţii scuipăm, chiar şi când vorbim normal, iar când tuşim sau strănutăm expulzăm picături. Practic, scuipăm.

Trebuie să fie mai mari de 5 microni pentru a fi considerate picături, iar o singură picătură conţine multe virusuri. Pentru că picăturile sunt mai mari de 5 microni, acestea urmează o traiectorie curbă, ca un curcubeu, şi aterizează de regulă la o distanţă între unul şi doi metri iar pe drum poate să se „usuce”.

Picăturile se micşorează la mai puţin de 5 microni şi se transformă în aerosoli. Astfel se poate infecta chiar şi o persoană care stă la mai mult de doi metri distanţă”, explică specialistul. Prin urmare, adunările în spaţii închise din biserici, din birouri şi orice altă zonă aglomerată închisă, în care oamenii vorbesc sau mănâncă, sunt riscante. Dar afară, de exemplu, pe cărările din parc, care sunt spaţii deschise, transmiterea pe această cale este improbabilă.

Totodată, expertul a adus în discuţie şi simptomele care ar trebui să indice necesitatea testării pentru COVID-19.

„În primul rând, trebuie testaţi cei care au febră sau usturime în gât, care tuşesc sau au dificultăţi de respiraţie.

Este deosebit de important pentru persoanele în vârstă şi cele din grupul de risc să se testeze şi dacă resimt doar o stare de oboseală, pierderea apetitului sau dureri uşoare în tot corpul”, a mai spus Woo-Jiu.

În ceea ce priveşte măsurile de protecţia, acesta spune că purtarea măştii ajută diminuarea riscului de infectare, dând exemplul Coreei de Sud, care are o rată relativ mică de infecţii, fiindcă oamenii poartă mască şi se spală des pe mâini.

Profeesorul are trei scenarii pentru COVID-19. Pe de o parte el spune că pandemia ar putea dura mult timp şi arată că dacă noul coronavirus se va comporta asemănător SARS, se va termina în iulie-august, şi nu va reveni, dar doar dacă toate ţările fac eforturi în acest sens.

De asemenea, el spune că la vară COVID-19 ar putea dispărea din emisfera nordică, dar se va răspândi în emisfera sudică, apoi se va întoarce în nord în noiembrie sau decembrie, ca gripa sezonieră. Expertul acceptă şi scenariul că va fi creat un vaccin, toată populaţia lumii va fi vaccinată şi astfel va scăpa de COVID-19.

Adrian Streinu-Cercel: Acest virus parşiv se ascunde în praf şi mizerie Dacă vom înţelege să stăm în casă şi de Paşti, atunci acea estimare, precum că după Sărbătorile Pascale am putea avea o problemă mare, ar putea fi ştearsă cu buretele, a declarat dr. Adrian Streinu - Cercel, managerul Institutului Matei Balş. Streinu a făcut apel la calm şi linişte şi a precizat că virusul Covid-19 trăieşte în praf şi mizerie

. „Cea mai mare nevoie o reprezintă nevoia de calm şi de linişte. E o bătălie foarte complicată, mai ales că acest virus parşiv se ascunde în praf şi mizerie. Am rugat autorităţile locale să spele străzi parcuri pentru că acolo se ascunde virusul. Dacă vom înţelege să stăm şi în casă de Paşti, atunci acea estimare, precum că după Sărbătorile Pascale am putea avea o problemă mare, ar putea fi ştearsă cu buretele. Dacă nu înţelegem acest lucru, acest scenariu va fi probabil la vedere”, a declarat Adrian Streinu - Cercel. Managerul Institutului Matei Balş mai spune că Institutul deja este plin şi se ia în calcul relocarea unor pacienţi în hoteluri.

Stratfor: Scenarii ale evoluţiei pandemiei şi impactul asupra economiei globale

Potrivit analizei Stratfor, pe parcursul următoarelor patru săptămâni, este de aşteptat să avem un curs accelerat al pandemiei COVID-19 de natură să determine evoluţia pe o perioadă de trei luni. Patru scenarii sunt posibile în funcţie de măsurile la nivel de ţară, dar şi de coordonare a eforturilor de combatere la nivel global.

1. Scenariul mediu (cu o probabilitate de 50%): Virusul are sensibilitate sezonieră şi ca atare va avea o transmitere mai slabă - dacă acestui factor îi adăugăm conformarea la restricţiile de mişcare şi distanţare socială, rezultatul este aplatizarea curbei. Transmiterea bolii are loc pe o perioadă mai mare de timp, însă nu sunt atinse vârfuri mari de creştere. Stimulentele guvernamentale accelerează redresarea economică: totuşi, la sfârşitul anului vom fi în recesiune economică.

2. Cel mai bun scenariu pe termen scurt (3 luni, cu o probabilitate de 10%): Virusul are o sensibilitate senzonieră foarte mare, astfel că transmiterea se reduce profund în sezonul cald. Pagubele economice se produc doar în prima jumătate a anului: pierderile economice globale nu depăşesc un trilion de dolari, echivalentul unei scăderi a PIB-ului global de maximum 1,2%.

3. Cel mai bun scenariu pe termen lung (peste 3 luni, cu o probabilitate de 20%): Virusul nu reacţionează la schimbările vremii. Măsurile din prezent nu sunt suficiente pentru aplatizarea curbei astfel încât sistemele sanitare să facă faţă.

Guvernele ţărilor din G20 sunt forţate să-şi coordoneze politicile monetare şi fiscale şi să crească intervenţiile de stimulare economică. SUA şi China lasă deoparte neînţelegerile strategice şi coordonează umăr la umăr eforturile globale.

Economia va suferi o contractare severă inevitabilă pe o perioadă de trei luni: Apoi guvernele vor lucra împreună pentru salvarea economiei - asta va contribui la planificarea unei ieşiri rapide din recesiune în 2021.

4. Cel mai rău scenariu (probabilitate de 20%): virusul nu e susceptibil la schimbări ale vremii.

Guvernele sunt incapabile să coopereze pentru implementarea unor politici monetare sau fiscate coordonate: competiţiile strategice dintre SUA, China şi Europa se menţin şi naţionalismul prevalează.

Consecinţa: restricţii de export şi afectarea serioasă a lanţurilor de distribuţie. Pieţele financiare se prăbuşesc şi lichidităţile se epuizează. Din cauza îmbolnăvirii muncitorilor, reluarea producţiei este întârziată: scade cererea pentru servicii şi bunuri neesenţiale.

În următoarele trei luni, performanţa economică globală scade abrupt. Însă Scenariul 1 are cea mai mare probabilitate să se concretizeze.

Ford Motor şi General Electric vor produce 50.000 de ventilatoare medicale în 100 de zile

Ford Motor a anunţat luni că va produce 50.000 de ventilatoare medicale în următoarele 100 de zile, la o fabrică din Michigan, în colaborare cu divizia medicală a grupului General Electric, transmite Reuters, citat de news.ro.

Ulterior, cele două companii vor fabrica 30.000 de ventilatoare medicale pe lună, echipamentele fiind necesare pentru tratarea pacienşilor infectaţi cu noul coronavirus.

Ford a anunţat un proiect de ventilator simplificat, care este licenşiat de GE Healthcare, de la compania Airon din Florida.

Ventilatorul, care a fost aprobat de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente, poate satisface nevoile majorităţii pacienţilor bolnavi de COVID-19. Dispozitivul se bazează pe presiunea aerului, fără să aibă nevoie de electricitate.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat vineri General Motors să producă rapid ventilatoare medicale pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, la câteva ore după ce criticase dur GM şi Ford Motor, pentru că nu se implică suficient de rapid, transmite Reuters.

Anunţul făcut de preşedinte a avut loc la câteva ore după ce GM anunţase că va construi ventilatoare medicale în colaborare cu compania Ventec Life Systems, la o fabrică a constructorului auto din Indiana.

Un purtător de cuvânt al GM a spus că ordinul nu schimbă planurile pregătite deja de GM pentru producţia de ventilatoare.

GM şi Ford au anunţat separat, săptămâna trecută, că lucrează cu alte companii pentru a ajuta la creşterea producţiei de ventilatoare medicale.

The Guardian: “Estul Europei riscă să devină un focar de coronavirus”. România nu testează populația. Iar netestate, persoanele asimptomatice răspândesc boala fără să știe

 

Pe harta Europei, vestul e acum mai afectat de coronavirus decât estul, cu Italia, Spania și Germania în primele cinci țări ca număr de îmbolnăviri la nivel mondial. Însă această hartă ar putea fi o păcăleală, notează The Guardian.

În est lipsesc testele pentru COVID-19. Netestați, oamenii nu intră în statistică. Nici în carantină. Asimptomaticii dau boala mai departe și toată zona ar putea deveni un focar.

2.689 de cazuri de infecție cu COVID-19 au fost raportate până acum în Cehia, 1.760 în România și 1.717 în Polonia. Însumate, ajung la 6.166, nici 10% din cazurile înregistrate în Italia, 92.472, sau Spania, 78.787.

O explicație a cifrelor scăzute poate fi carantina impusă de autorități de la apariția primelor cazuri – izolarea oamenilor în case, distanțarea socială, închiderea școlilor, a magazinelor care nu comercializează produse de strictă necesitate, a barurilor, cafenelelor și restaurantelor.

O măsură care duce, teoretic, la limitarea răspândirii virusului. Însă mult mai plauzibilă este altă ipoteză: țările din est nu știu câte cazuri de COVID-19 au, în realitate.

Pentru că nu testează populația. Iar netestate, persoanele asimptomatice răspândesc boala fără să știe.

Ungaria, spre exemplu, n-a ajuns la nici un sfert din numărul de teste făcut până acum de Austria, deși are o populație cu un milion de locuitori mai mare decât a țării vecine. Marea Britanie, blamată că nu testează suficient populația, a făcut mai multe teste pentru COVID-19 decât majoritatea țărilor din estul Europei.

Sigur numărul scăzut de cazuri raportate e urmarea netestării populației. Am un coleg care prezintă simptome de coronavirus și stă acasă de cinci zile, dar nici până acum nu fost testat.

Medic din Ungaria Temerea experților este că explozia cazurilor de COVID-19 în Europa de Est e numai o chestiune de timp. Iar când se va întâmpla asta, sistemul medical va intra în colaps.

În țările din blocul estic, multe spitale încă au echipamente învechite. Iar lipsa de medicamente și materiale medicale e acută. Nu avem echipamente de protecție adecvate. Doar medicii care stau o oră sau mai mult în preajma bolnavilor de COVID-19 primesc măști FFP2, restul primesc măști normale, chirurgicale.

Medic din Ungaria:  Situația nu e singulară. Directorul unui spital dintr-un orășel de la sud de Varșovia a ajuns să ceară ajutorul pe rețelele de socializare! Ajutați-ne! Nu avem mănuși, măști, combinezoane de protecție, nu avem soluții dezinfectante și nici bani să le cumpărăm!

Barbara Gasiorowska, director de spital din Polonia, pe Facebook.

Și dezastrul medical de la Suceava a ajuns în mass media occidentală și în atenția experților care monitorizează criza coronvirusului din Europa.

Spitalul din Suceava a fost închis după ce aproape 100 din angajați au contractat COVID-19. România e una dintre cele mai vulnerabile țări în fața coronavirusului, pentru că duce lipsă de medici. Mii de doctori au plecat să lucreze în străinătate, pe bani mai mulți.

The Guardian:   Guvernele țărilor din Europa de Est încearcă să rezolve criza testelor și a echipamentelor de protecție cu ajutorul Beijingului. În ultima săptămână, Cehia și Ungaria au primit echipamente din China.

Joi, 26 martie, un avion cu 150 de ventilatoare, 600.000 de măști și peste 250.000 de combinezoane au ajuns și în Polonia.

Vineri, premierul bulgar a anunțat că urmează să ajungă la Sofia 50 de ventilatoare și 1,1 milioane de măști.

În paralel, autoritățile din tot blocul estic promit să crească numărul persoanelor testate, urmând modelul Chinei, care a testat în masă. Însă e o promisiune fără fundament, de vreme ce lipsește materia primă. Nu poți face testare în masă, dacă nu ai teste și nici laboratoare suficiente pentru a le prelucra. Și mai e o problemă logistică: personalul care să conducă aceste teste.

“Chiar dacă am avea mai multe teste, nu ar avea cine să le facă populației”, a declarat Grażyna Cholewińska, specialist în boli infecțioase, pentru Polska Time.

În România s-au făcut până acum doar 12.000 de teste. Ministrul sănătății și-a înaintat demisia, după ce a făcut o promisiune fără acoperire, aceea de a testa întreaga populație a Bucureștiului, adică 2 milioane de locuitori.

Localitatea Ferrera Erbognone, obiect de studiu: Niciun caz de Covid-19, deşi sunt în zona roşie a pandemiei din Italia

 

Chiar dacă Lombardia se află în zona roşie a focarului de infecţie cu coronavirus din Italia, locuitorii unei comune par a fi imuni la acest virus. Nicio persoană nu a fost infectată până în prezent cu coronavirus. Localnicii au fost chemaţi de specialişti să facă analize de sânge pentru un studiu care poate avea un rezultat pozitiv în lupta cu această pandemie, relatează Digi24.

În localitatea Ferrera Erbognone sunt în jur de 1.000 de locuitori, potrivit ANSA. Locuitorii vor deveni subiectul studiului efectuat de Institutul Neurologic Mondino, pentru a detecta prezenţa anticorpilor.

„Am ales Ferrera Erbognone pentru că este o comunitate în cazul în care nu a existat încă niciun un caz de infecţie cu noul coronavirus.

Un studiu făcut asupra localnicilor ne-ar putea oferi rezultate importante, care va fi apoi împărtăşit cu virologii din Policlinica San Matteo şi cu comitetul ştiinţific al regiunii Lombardia", a spus directorul Institutului Neurologic „Mondino”, Livio Tronconi.

Localnicii au fost notificaţi de către primărie să se prezinte la analize până la data de 2 aprilie. Italia este în acest moment focarul de infecţie din Europa, înregistrând 92.472 de cazuri pozitive cu coronavirus şi 10.023 de decese. Doar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 889 de decese, potrivit Worldmeters.

Numărul morților în America ar putea ajunge la 200.000, conform celui mai important expert guvernamental în domeniul bolilor infecţioase din Statele Unite

 

Noul coronavirus se extinde cu repeziciune în toată lumea, însă noul epicentru al pneumoniei virale nu mai este China, ci America.

Duminică, experții au avertizat că numărul deceselor din SUA ar putea ajunge la 200.000, asta după ce statul New York a raportat 60.000 de cazuri. În schimb, în Italia, numărul pacienților de COVID-19 care s-au vindecat a crescut, ajungând la 13.000.

Numărul deceselor provocate de coronavirus din Statele Unite ar putea ajunge la 200.000, a avertizat duminică cel mai important expert guvernamental în domeniul bolilor infecţioase, potrivit news.ro.

Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase, a estimat într-un interviu acordat CNN că pandemia ar putea provoca între 100.000 şi 200.000 de decese în Statele Unite.

Numărul de decese provocate de coronavirus în SUA a ajuns duminică la 2.300, după ce sâmbătă decesele s-au dublat faţă de nivelul consemnat cu două zile înainte. Statele Unite au înregistrat până acum peste 130.000 de cazuri de COVID-19, boala provocată de virus, numărul fiind cel mai mare din lume.

Statul New York a raportat duminică un total de aproape 60.000 de cazuri şi de 965 de decese, numărul deceselor crescând cu 237 în ultimele 24 de ore, o persoană murind la fiecare şase minute. Numărul pacienţilor spitalizaţi încetineşte, dublându-se la fiecare şase zile în loc de fiecare patru, a spus guvernatorul Andrew Cuomo. Florida a raportat încă 200 de cazuri, dar niciun deces nou, faţă de cele 56 existente.