Una dintre cele mai remarcabile evoluţii în box office-ul internaţional a fost a filmului Aquaman, în China, din acest week-end. Pelicula, ce se lansează în Statele Unite abia pe 21 decembrie, a obţinut aici o sumă uriaşă. Încasările au ajuns la 93,6 milioane de dolari, ceea ce face din Aquaman filmul cu cea mai bună lansare într-o singură ţară din afara SUA.

Producţia, ce a primit din partea criticilor aprecieri majoritar pozitive (pe 11 decembrie vor apărea şi primele cronici), a devenit astfel şi cea mai bună lansare în China a studioului Warner Bros..

Filmele cu cele mai bune rezultate la box office în „Țara Dragonului Roşu” sunt, după producţia lui James Wan ce-l are în rol central pe Jason Momoa, Justice League (50,5 milioane de dolari), Batman vs. Superman(55,7 milioane de dolari) şi Wonder Woman (37,6 milioane de dolari).

Aquaman se lansează și la noi, pe 21 decembrie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?