George Mendonsa, marinarul american devenit faimos după ce a fost fotografiat sărutând o asistentă în Times Square din New York în timp ce se sărbătorea sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a decedat la vârsta de 95 de ani, relatează agenţia DPA care citează un anunţ dat publicităţii luni de Centrul American al Veteranilor.

Scena a fost surprinsă de Alfred Eisenstaedt la 14 august 1945, la scurt timp după ce vestea privind capitularea Japoniei a ajuns în Statele Unite, iar mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a sărbători evenimentul.

Fotografia, în care apare şi asistenta Greta Zimmer Friedman, a devenit una dintre cele mai emblematice din toate timpurile, deşi cei doi protagonişti au fost identificaţi abia peste câţiva ani.

”Nu am ştiut pe cine am luat (în braţe), am ştiut doar că avea uniformă”, a declarat Mendonsa într-un interviu acordat în 2015 pentru Centrul Veteranilor.

El a povestit că la momentul aflării veştii se afla acasă în permisie după ce luptase în Pacific şi urma să revină la datorie ziua următoare. ”Era o nebunie în Times Square, iar eu băusem câteva pahare şi am văzut asistenta”, a spus Mendonsa.

Bărbatul a declarat că a fost impresionat de asistentele pe care le văzuse în Pacific în ziua în care portavionul american USS Bunker Hill a fost lovit de doi kamikaze, iar nava sa, The Sullivans, a intervenit pentru a-i ajuta pe marinari.

”Am văzut ce au făcut asistentele în ziua aceea… şi mi-a rămas în minte”, a povestit el.

”Dacă fata aceea nu ar fi fost îmbrăcată cu uniforma de asistentă nu aş fi făcut asta”, a mărturisit Mendonsa.

”După ce s-a terminat mi-am văzut de drum, asistenta şi-a văzut de drumul ei, nu m-am gândit deloc”, a adăugat el.

Ulterior s-a dovedit că Friedman, care a decedat în 2016, era asistentă de stomatologie.

Lasă un răspuns