Indonezia a fost lovită duminică de un nou dezastru natural. Un tsunami provocat de erupția unui vulcan a dus la moartea a cel puțin 60 de persoane.
Un concert a fost înterupt de valurile puternice. Un membru al formației a murit, iar alți câțiva sunt dați dispăruți.
Formația indoneziană de muzică pop Seventeen concerta în stațiunea Tanjung Lesong, pe insula Java, duminică seară ora locală, când valurile puternice au măturat complet zona.
Zeci de persoane sunt date dispărute, relatează Channel News Asia.
Momentul când tsunami-ul a lovit stațiunea în timpul concertului a fost surprins de un fan al formației.
Un membru al formației a murit, iar alți câțiva sunt dați dispăruți, a anunțat Riefian Fajarsyah, vocalistul trupei. Printre cei dispăruți se numără și soția lui.