Accesul auto va fi limitat total în Alba Iulia în 1 Decembrie, începând cu ora 7:00, urmând ca cei care vin cu autoturismele personale să-şi lase vehiculele în jurul oraşului, în parcări temporare, de unde vor fi preluaţi de autobuze din sfert în sfert de oră.

„Turiştii cărora li s-a garantat spaţiu de parcare de către unităţile de cazare din Alba Iulia vor putea ajunge până la destinaţie şi în data de 30 noiembrie.

Pentru ziua de 1 Decembrie, accesul auto va fi limitat total, iar maşinile vor fi dirijate exclusiv către parcările temporare de către poliţişti şi voluntari.

Se evidenţiază trei rute majore, trasate cu roşu, galben şi albastru, pe care vor circula la interval de 15 minute autobuzele STP.

Proprietarii autoturismelor care vor fi parcate în jurul oraşului vor primi tichete cu numărul parcării şi linia de autobuz pe care aceasta este situată”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de către autorităţile locale.

Anterior, reprezentanţii Primăriei anunţau că transportul cu autobuzele societăţii de transport public din Alba Iulia va fi gratuit de 1 Decembrie.

Organizatorii solicită celor care doresc să participe la aniversarea Centenarului la Alba Iulia să ţină cont de capacitatea limitată de stocare în privinţa parcărilor din oraş şi să utilizeze alternativele provizorii propuse. Pentru orientare, turiştii au la dispoziţie site-ul ziuaromaniei.ro.

Începând cu 30 noiembrie, de la ora 14:00, excepţie situaţia în care se constată valori crescute de trafic înainte de această oră, se va activa sistemul de parcaje suplimentar, cu preluare din staţiile aferente de către operatorul de transport public.

Tot în 30 noiembrie, locuitorii municipiului vor putea circula, în afara perimetrelor destinate ceremoniilor, ţinând cont de recomandarea de a utiliza autovehicule cât mai puţin cu putinţă.

„Cei care veneau acum 100 de ani la Alba Iulia pentru Marea Unire veneau, probabil, cu căruţe, trenuri şi, cel mai des, grupuri uriaşe venind pe jos de la zeci, sute de kilometri.

Revenind în prezent, vreau să cred că e legitimă rugămintea pe care o adresez fiecărui albaiulian: pentru 2 zile să renunţe sau măcar să reducă la minim ‘consumul’ de maşină personală şi să folosească transportul public, cei care stau la casă să parcheze în interiorul curţilor, totul pentru a lăsa cât mai libere drumurile publice.

Pentru a ne dovedi cu toţii gazde perfecte şi practic, nu doar declarativ. (…). O dată într-o sută de ani, putem face acest efort de a renunţa la o parte din ‘confort'”, le-a transmis locuitorilor primarul Mircea Hava.

În data de 1 Decembrie se vor institui restricţii  începând cu ora 7:00 la intrările în Alba Iulia, respectiv dinspre Cluj Napoca, Sebeş, Zlatna, cât şi pe toate străzile din municipiu cu excepţia câtorva artere unde deplasarea se face doar pe sens de ieşire din oraş.

Se exceptează mijloacele de transport în comun (STP) care vor circula pe traseele stabilite, autospecialele IPJ, IJJ, SAJ, ISU, MApN şi autoturismele autorizate special care vor purta însemne distinctive.

În situaţia în care se constată că valorile de trafic de pe arterele din interiorul municipiului cresc considerabil şi duc la crearea de blocaje rutiere, în special către zonele de desfăşurare a manifestărilor, se vor institui restricţii de circulaţie şi în afara intervalelor orare menţionate.

Peste 100.000 de oameni sunt aşteptaţi de 1 Decembrie la Alba Iulia.

Lasă un răspuns