Organizatorii festivalului Untold aduc în această vară, între 3 şi 6 august, pe Cluj-Arena, pe câţiva dintre cei mai buni DJ ai lumii: Martin Garrix, David Guetta, Armin van Buuren, Alesso şi Salvatore Ganacci.
Organizatorii evenimentului muzical au transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că Untold este singurul festival din Europa care are aceste nume în acelaşi line-up.
Martin Garrix, DJ-ul care ocupă locul 1 în Top 100 DJ Mag, revine pe scena principală de la Untold. Olandezul a ajuns cunoscut în întreaga lume după ce a lansat unul dintre cele mai mari succese din muzica electronică, single-ul ”Animals”, în 2013. Piesa a depăşit 361 de milioane de ascultări pe Spotify şi 1,6 miliarde de vizualizări pe YouTube.
Garrix a lucrat cu cei mai mari artişti mainstream, de la Ed Sheeran, Dua Lipa, Usher sau U2, şi este al doilea olandez din istoria muzicii electronice care a ocupat de patru ori locul 1 în Top 100 DJ Mag, după Armin van Buuren, votat de cinci ori No 1 DJ.
Este primul artist olandez care a marcat un record pe platforma Spotify, single-urile ”In The Name Of Love” (feat. Bebe Rexha) şi ”Scared To Be Lonely” (feat. Dua Lipa) au depăşit 1 miliard de stream-uri. Lista în care sunt incluse piesele cu peste un milliard de stream-uri pe Spotify include 100 de piese.
“Există doar câţiva artişti care au succes în mainstream şi în cultura underground. David Guetta este un astfel de artist. După ce doi ani la rând a fost votat DJ-ul numărul 1 al lumii, Guetta este considerat cel mai relevant artist al lumii. În clasamentul celor mai buni 101 producători din 2022, clasament realizat de 1001tracklists, francezul ocupă locul 1. Guetta a câstigat aproape tot: de la statutul de No.1 DJ doi ani la rând în Top 100 DJ Mag la discuri de platină pentru vânzări record ale single-urilor lansate, recunoaşterea şi respectul comunităţii industriei electronice, nominalizări la premiile Grammy şi două trofee, un fanbase uriaş în orice colţ din lume şi două trofee Guinness World Records. La începutul acestui an, a fost recompensat cu trofeul «Producătorul Anului» la Brit Awards”, au precizat organizatorii Untold.
De asemenea, este francezul care a reuşit să intre cu succes în cultura mainstream din Statele Unite, are rezidenţe legendare, este creatorul unui nou gen în muzica electronică, a reuşit să strângă din donaţii 2,5 milioane de dolari prin intermediul evenimentelor din seria United at Home. În 2022, Guetta a intrat într-o companie selectă, alături de Ed Sheeran, The Weeknd, Justin Bieber sau Harry Styles, un lucru rar pentru un DJ şi un producător de muzică electronică, fiind al patrulea cel mai ascultat artist pe platforma de streaming Spotify.
Francezul a produs în ultimele luni piese pop dance şi producţii underground, care au intrat în clasamentele lumii, de la ”What Would You Do” cu Joel Corry şi Bryson Tiller, ”Crazy What Love Can Do”, piesă la care a lucrat cu Becky Hill şi Ella Henderson.
”I’m Good (Blue)” cu Bebe Rexha a fost al şaptelea single cu care a ajuns pe locul 1 în UK Singles Chart, e piesa cu care a stabilit un record de ascultări şi pe Spotify, peste 1 miliard. Guetta are peste 10 miliarde de stream-uri pentru producţiile sale, un alt record pentru un producător, şi peste 68 de milioane single-uri vândute în întreaga lume.
Sound-ul Future Rave e un alt proiect de succes al lui Guetta, în care e implicat alături de partenerul său, danezul Morten. Cei doi au dus acest sound pe insula Ibiza, într-o rezidenţă săptămânală în clubul numărul 1 al lumii, Hï Ibiza Theatre, unde i-au avut invitaţi în sezonul 2022 pe Idris Elba, ARTBAT sau Vintage Culture. Sesiunea de closing party a avut zeci de milioane de stream-uri pe platforma TikTok.
De la producţiile lansate la apariţiile live, Salvatore Ganacci iese din categoria artiştilor convenţionali. A colaborat cu Sanjin şi Jillionaire de la Major Lazer, iar clip-ul oficial pentru “Money in my mattress”, o producţie lansată împreună cu Trinidad James, a fost considerat de MTV ca fiind “cel mai ciudat lucru la care să te uiţi toată ziua”. Ganacci reuşeşte să atragă publicul într-un mod unic, apariţiile live ale suedezului au devenit virale pe platformele de social media.
KSHMR este considerat un personaj unic în muzica electronică, este compozitor, producător şi DJ, iar originile indiene l-au ajutat să-şi definească orientarea muzicală. În 2015 a debutat în Top 100 DJ Mag pe locul 23, cea mai puternică nouă intrare din acel an. Şapte ani mai târziu, în 2022, ocupă locul 12. În 2019 a marcat un record de vizualizări pentru o producţie electronică pe YouTube, clipul oficial pentru „Bombay Dreams” a trecut de 35 de milioane de vizualizări.
DJ-ul şi producătorul suedez Alesso a reuşit să devină un nume relevant în cultura muzicii electronice datorită unei combinaţii de stiluri: progressive house şi pop. Primul său succes a fost ”Calling (Lose My Mind)”, piesă la care a colaborat cu Sebastian Ingrosso şi cu Ryan Tedder, solistul trupei OneRepublic. A urmat ”Under Control”, cu duo-ul britanic Hurts şi Calvin Harris, cu care a reuşit să ajungă pe primul loc în clasamentul oficial al Marii Britanii, UK Singles Chart. Alesso a fost invitat să deschidă concertele Madonnei din cadrul MDNA Tour şi a lucrat în ultimii ani cu cele mai cunoscute nume din cultura mainstream.
Organizatorii festivalului au adăugat că experienţa Untold nu ar fi completă fără Armin Van Buuren, unul dintre cei mai iubiţi DJ, care a fost aici de la prima ediţie în 2015. Olandezul, care de 21 de ani la rând se află în lista primilor cinci DJ ai lumii, a reuşit ca la fiecare apariţie live pe Cluj-Arena să construiască o relaţie specială cu fanii festivalului, este artistul care a scris cel mai frumos capitol din povestea Untold, iar în 2023 revine pe mainstage-ul festivalului.
“Anul acesta pe scena principală a festivalului vor urca cele mai mari nume din industria muzicală. Prima trupă live confirmată de organizatori este Imagine Dragons, o premieră pentru România. Band-ul din Statele Unite, recompensată cu un Premiu Grammy, zece Billboard Music Awards, cinci trofee Teen Choice Awards, a inclus festivalul Untold în turneul mondial din 2023”, a precizat sursa citată.
Organizatorii au afirmat că şi cultura techno are scena ei în universul Untold. Astfel, Amelie Lens, una dintre artistele care domină cultura de club/festival în ultimii ani, creatorul hi-tech minimal, germanul Boris Brejcha, duo-ul de origine britanică Camelphat, italianul Marco Carola considerat ambasadorul genului techno, omul din spatele label-ului Innervision, artistul german Dixon şi cei doi membri ai proiectului american Bedouin sunt primele nume anunţate pentru scena Galaxy.
Preţurile abonamentelor la Untold pornesc de la 139 euro + taxe.