Salata tradiţională cu icre de crap din România: specialitate tradiţională garantată în UE

 

Comisia Europeană a aprobat cererea de înregistrare în Registrul specialităţilor tradiţionale garantate a denumirii „Salată tradiţională cu icre de crap” (STG) din România.

„Salata tradiţională cu icre de crap” este un produs obţinut din: icre de crap sărate, icre sărate de peşte de apă dulce, ulei de floarea soarelui, apă carbogazificată şi zeamă de lămâie. Există în două variante, cu sau fără ceapă fiartă. Este produsă din materii prime sau ingrediente care sunt cele utilizate în mod tradiţional.

Denumirea „Salată tradiţională cu icre de crap” indică menţinerea constantă de-a lungul generaţiilor, pentru obţinerea produsului, a anumitor materii prime şi ingrediente.

„Salata tradiţională cu icre de crap” este caracterizată prin aspect, consistenţă, culoare, aromă şi gust. Salata tradiţională cu icre de crap este o cremă omogenă din icre şi ulei, în care iese în evidenţă frecvenţa ridicată a boabelor de icre.

Această denumire nouă se va alătura celor 65 de specialităţi tradiţionale garantate deja protejate. Lista este disponibilă în baza de date eAmbrosia. Pentru mai multe informaţii, vă invităm să consultaţi, de asemenea, paginile referitoare la politica de calitate.

Specialitatea tradiţională garantată (STG) evidenţiază aspectele tradiţionale, cum ar fi modul în care produsul este fabricat sau compoziţia sa, fără a-l lega de o anumită zonă geografică. Denumirea unui produs înregistrat ca STG îl protejează împotriva falsificării şi utilizării abuzive.

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID