După mai bine de 100 de zile de restricţii, locuitorii oraşului New York au putut sărbători luni progresele în combaterea coronavirusului cu primele tunsori în luni de zile, cumpărături în magazine redeschise după mult timp şi cine la terase, relatează Reuters.

După ce a fost la un moment dat epicentrul pandemiei globale de coronavirus, oraşul este ultimul din statul New York care a trecut în faza a 2-a de redeschidere, cu restaurante şi baruri care oferă servicii în aer liber şi multe magazine care şi-au reluat activitatea. Frizeriile şi saloanele de coafură şi-au întâmpinat clienţii pentru prima dată de la jumătatea lunii martie. Locurile de joacă din cel mai populat oraş al Statelor Unite  au fost redeschise la rândul lor.

Pandemia a ucis aproape 120.000 de americani şi se extinde într-o serie de state care au raportat săptămâna trecută creşteri record ale cazurilor de coronavirus.

”Se pare că viaţa începe să revină puţin la normal. Este foarte plăcut că pot sta la o cafea ”, a spus Arden Katine, 34 de ani, un profesor care locuieşte în cartierul Brooklyn din Bedford-Stuyvesant.

New Jersey a permis luni, la rândul său, reluarea competiţiilor unor sporturi precum golful şi tenisul. În cazul unor sporturi considerate mai riscante, precum baseball-ul şi fotbalul, autorităţile au permis reluarea antrenamentelor, dar cu evitarea contactelor între sportivi.

New Jersey a permis, de asemenea, deschiderea saloanelor de unghii, a frizeriilor şi a altor companii de îngrijire personală, dar cu restricţii.

Sportivii înotători care nu au mai avut acces la bazine de la debutul pandemiei, s-au întors în apă, luni dimineaţă, la Dolphin Swim şi Athletic Club din Vineland, New Jersey. Şi în acest caz sunt impuse restricţii pentru menţinerea distanţei.

În timp ce numărul cazurilor noi din New York şi New Jersey sunt la valori minime, 1% -2% din teste fiind pozitive, alte state din sudul şi sud-vestul Statelor Unite au raportat creşteri record ale noilor cazuri de coronavirus. În unele, mai mult de 10% dintre persoanele testate au fost pozitive. Aceleaşi state au raportat şi spitalizări record, o măsură care nu este influenţată de numărul  mai mare al testărilor.

Săptămâna trecută, numărul de cazuri noi a crescut la un nivel record în Arizona, California, Florida şi Texas, state care reunesc împreună aproximativ o treime din populaţia Statelor Unite. Alabama, Georgia, Nevada, Oklahoma, Oregon, Carolina de Sud, Utah şi Wyoming au înregistrat, de asemenea, niveluri record ale cazurilor de infectări cu coronavirus.

Lasă un răspuns