Racheta europenă Vega, operată de compania Arianespace, lansează sâmbătă, în Guiana Franceză, o serie de sateliţi americani mici, într-o misiune care reprezintă o concurenţă străină pentru companii precum SpaceX şi Rocket Lab, relatează CNBC.

“Vega este o soluţie foarte importantă pentru cererea în creştere, în special din Statele Unite, pentru accesul la  spaţiu al sateliţilor mici”,  declarat vicepreşedintele pentru vânzări al Arianespace, Stella Guillen.

Vega va transporta 53 de sateliţi, această lansare fiind prima demonstraţie de o asemenea anvergură a rachetei Vega.

Racheta Vega, construită de producătorul aerospaţial italian Avio şi operată de compania franceză Arianespace, are la bază companii multinaţionale europene. Dar, după aproape un an de la un hiatus care a urmat unei lansări nereuşite, Arianespace speră că revenirea Vega va ajuta compania să aibă acces la o parte mai mare din piaţa americană a sateliţilor mici, care este în creştere.

“Vega este atât de importantă din multe motive şi mai ales pentru piaţa sateliţilor mici. Ne face capabili să transportăm orice încărcătură, pe orice orbită, oricând”,  declarat Guillen.

Racheta a fost lansată ultima oară în iulie 2019, dar nu a reuşit să ajungă pe orbită, din cauza unei defecţiuni care a făcut ca Vega să să rupă la două minute de la lansare.

Cea de-a 16-a lansare a rachetei, sprogramată să aibă loc sâmbătă, în Guiana Franceză, reprezintă revenirea Vega după luni de  zile în care Avio a diagnosticat sursa defecţiunii.

În plus, Vega va transporta 53 de sateliţi, o practică tot mai folosită în industrie, cunoscută sub numele de “ridesharing”. Aceasta va fi prima demonstraţie a transportorului de sateliţi  al Arianespace.

”Această lansare a Vega este importantă pentru că nu este uşor să lansezi mai mulţi sateliţi diferiţi, tot felul de aplicaţii diferite, într-o singură lansare”, a arătat Guillen.

Guillen a adăugat că Arianespace a înregistrat o creştere a lansărilor de sateliţi mici pe an, începând din 2017.

Potrivit firmei de analiză Bryce Space and Technology, anul trecut au fost lansaţi 389 de sateliţi mici. Din totalul lansărilor globale, 45% au fost de sateliţi mici, aproape dublu faţă de proporţia de 24% înregistrată în 2012.

Sateliţii mici sunt consideraţi a fi nave spaţiale care au până la 400 de kilograme.

Progresele tehnologice au contribuit la reducerea costurilor şi mărimii sateliţilor, care sunt capabili să efectueze sarcini precum transmiterea de imagini, comunicaţii, cercetări ştiinţifice şi multe altele.

“Vega şi Vega-C au fost dezvoltate pentru piaţa sateliţilor mici”, a spus Guillen. Aceasta a subliniat că majoritatea celor 53 de sateliţi care vor fi transportaţi sâmbătă de Vega sunt americani, respectiv 39, construiţi de companiile Mxar, Planet, Spire şi Swarm.

Arianespace intenţionează să stabilească preţurile ambelor versiuni de rachete la circa 40 de milioane de dolari per lansare.

Vega poate ridica pe orbită până la 1.500 de kilograme, iar Vega-C până la 2.200 de kilograme.

În funcţia de capacitate şi preţ, Vega se află între racheta mai puternică Falcon 9 a SpaceX, al cărei preţ a fost stabilit la 62 de milioane de dolari pentru transportarea pe orbită a unei încărcături de 18.200 de kilograme, şi racheta mai mică Electron a Rocket Lab, care poate ridica pe orbită 150 de kilograme, pentru aproximativ 7 milioane de dolari.

Lasă un răspuns