Adrian Oros, ministrul agriculturii, a afirmat că alimentele de bază s-au scumpit brusc când s-a instaurat situaţia de urgenţă. După o săptămână, cea mai mare parte dintre ele au revenit la preţuri normale, deşi sunt încă situaţii în care se face speculă.
Preţurile au crescut brusc la aproape toate produsele de bază, în data de 17 martie, dar majoritatea dintre aceste preţuri, mai puţin mărfurile care vin din import, au revenit la valorile iniţiale în 19 şi 24 martie, a declarat, miercuri, 25 martie, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
„Aş vrea să mă refer la faptul că încă de la începutul crizei, noi, din Ministerul Agriculturii, şi prin Direcţiile Agricole Judeţene am declanşat o acţiune de monitorizare a preţurilor la raft. Şi am luat majoritatea retailerilor mari, lanţurile de magazine. Şi avem monitorizări în data de 17 (martie n.r), deci a doua zi după declanşarea stării de urgenţă, în 19 şi în 24.
Am luat, sigur, principalele produse de bază. Şi dacă ne uităm şi analizăm situaţia pe care o avem aici, imediat, în data de 17 preţurile au crescut brusc la aproape toate aceste produse de bază, dar constatăm că în data de 19 şi ieri, în data de 24, majoritatea dintre aceste preţuri, mai puţin mărfurile care vin din import, au revenit la valorile iniţiale.
Diferenţe foarte, foarte mici. Asta mă refer la marii retaileri. Nu contest că în anumite magazine de cartier sau în anumite pieţe unii indivizi nu au încercat şi nu au reuşit să facă speculă şi la un moment dat să crească aceste preţuri, dar pe termen lung am constatat că într-o săptămână, chiar dacă la început preţurile au crescut brusc şi au speriat lumea, ele au coborât simţitor din două motive, spunem noi. Este vorba de o schimbare de comportament de aprovizionare, pentru că iniţial la declanşarea crizei toată lumea a alergat şi a făcut stocuri, iar apoi cumpărăturile au devenit din ce în ce mai puţine. În paralel s-au închis şi restaurantele şi fast-food-urile”, a spus Adrian Oros, la Realitatea TV.
Producători de carne spun au stocuri de marfă şi nimeni nu le mai cere
Adrian Oros, ministrul agriculturii, a precizat că în prezent există producători de toate categoriile, atât legumicultori cât şi producători de carne care spun că au marfă, au stocuri de marfă şi nimeni nu le mai cere.
“Deci situaţia este paradoxală şi nu este o problemă de producţie sau de aprovizionare, este o problemă de schimbare de comportament a cumpărătorului care, sperăm noi, într-o săptămână – două, să revină la ceea ce a fost iniţial, pentru că, în paralel, noi suntem în legătură continuă cu toate asociaţiile de producători agricoli, de fermieri, de retaileri, şi i-am sfătuit să stea la masă toţi şi să discute despre acest preţ, pentru că dacă statul vine şi plafonează doar preţul la raft, nu rezolvă nimic. În primul rând, vor fi afectaţi producătorii, şi de regulă cei mici, adică producătorii români, ei vor pierde primii. Apoi, vom încuraja piaţa neagră şi specula, iar cei puternici îşi vor face stocuri. Deci nu aşa se rezolvă treaba.
Treaba se rezolvă dacă şi producătorul şi procesatorul şi transportatorul şi comerciantul de pe fiecare filieră de produs stă la masă, discută despre acea marjă de profit care trebuie s-o aibă între ei, în fiecare verigă a acestui lanţ şi împreună într-o lună, în două, în trei, să trecem cu toţii peste acest impas. După care, dacă trece criza pot să înceapă iar războiul comercial, dar până atunci trebuie să-şi dea mâna, să aibă un comportament echilibrat, responsabil şi omenos”, a afirmat Adrian Oros.