Fanii celebrei formaţii britanice The Beatles s-au reunit, joi, la Londra pentru a celebra 50 de ani de când a fost realizată fotografia pe de ultimul album de studio al muzicienilor, „Abbey Road”.
Ei au venit în apropiere de studiourile de înregistrare londoneze de pe Abbey Road pentru a marca a 50-a aniversare a fotografiei formaţiei care ilustrează ultimul album de studio, „Abbey Road”, devenit una dintre emblemele istoriei muzicii.
Fotografia legendarilor John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr, traversând o trecere de pietoni a fost realizată la 8 august 1969, în faţa sediului EMI Recording Studios.
Ideea a aparţinut iniţial lui McCartney. Imaginea a fost realizată de fotograful scoţian Iain Macmillan, la ora 11.35. Acea oră a fost aleasă pentru a evita fanii care ştiau că formaţia sosea la studio în general în jurul prânzului pentru înregistrări.
Circulaţia a fost oprită de un poliţist iar Macmillan a realizat şase imagini din care a folosit-o pe a cincea: cea în care cei patru membri ai formaţiei The Beatles traversează la unison. Şedinţa foto a durat doar zece minute. Înregistrarea albumului s-a încheiat 12 zile mai târziu, pe 20 august. Discul a apărut pe 26 septembrie 1969, la şase zile după ce John Lennon şi-a anunţat colegii că părăseşte grupul. Pe acest disc au fost incluse melodiile: „Something”,”Here Comes The Sun”, „Octopus’s Garden” şi „Come Together”.
Studiourile de pe Abbey Road se află în cartierul rezidenţial St. John’s Wood, în nord-vestul Londrei. Au fost înfiinţate în 1931, într-o casă de secol XIX.