Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).

Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege, prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.

Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat această iniţiativă.

În expunerea de motive a iniţiatorilor se arată: ”Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.

Şi în alte ţări europene, Ziua Culturii Naţionale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes.

Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

* * *

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Hegel.

A fost activ în societatea ”Junimea” şi a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902. A murit la 15 iunie 1889 (avea 39 de ani), la Bucureşti, iar la 17 iunie a fost înmormântat la cimitirul Bellu. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

În cartea dedicată vieţii lui Mihai Eminescu, George Călinescu scria: ”Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.

Sursa foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Sărbătorirea a 163 ani de la naşterea lui Eminescu, la bustul şi teiul poetului, în parcul Copou din Iaşi, 2013



„Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc.

El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munţilor noştri şi de la melancolia mării noastre, până la cerul nopţii româneşti şi teiul înflorit al copilăriei noastre.

Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă”, scria Mircea Eliade, potrivit site-ului www.mihai-eminescu.ro.

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că ”fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”, potrivit criticului literar Tudor Vianu.

Ioan Slavici, bun prieten al lui Eminescu, spunea: „Eminescu era de o vigoare trupească extraordinară, fiu adevărat al tatălui său, care era munte de om, şi ca fire, grădina de frumuseţe. (…)

El era lipsit cu desăvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeste egoism, nu trăia prin sine şi pentru sine, ci pentru lumea în care-şi petrecea viaţa şi pentru ea.

Trebuinţele, suferinţele şi durerile, întocmai ca şi mulţumirile lui individuale, erau pentru dânsul lucruri nebăgate-n seamă.

Ceea ce-l atingea pe el erau trebuinţele, suferinţele, durerile şi totdeauna rarele bucurii ale altora. (…) El niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieţi şi niciodată nu a dat pe faţă bucuria izvorâtă din propriile sale mulţumiri. Flămând, zdrenţuit, lipsit de adăpost şi răbdând în ger, el era acelaşi om senin şi veşnic voios, pe care-l ating numai mizeriile mai mici ale altora.

Întreaga lui purtare de grijă era deci numai pentru alţii, care, după părerea lui, nu puteau să găsească în sine înşişi mângâierea pe care o găsea el pierzându-se în privirea lumii ce-l înconjura”, spunea scriitorul, potrivit site-ului www.ioanslavici.eu.

Bastonul lui Mihai Eminescu (realizat la mijlocul secolului al XIX-lea, din fildeş şi bambus, argint şi piele, având sculptată în basorelief monograma poetului, încadrată într-un decor floral), expus la Muzeul Judeţean Argeş, din Piteşti, alături de medalii şi plachete bătute în memoria poetului, eveniment prilejuit de împlinirea a 160 de ani de la naşterea sa, 2010

Sursa foto: (c) CRISTIAN MATEI / AGERPRES FOTO



Poetul Tudor Arghezi, într-o înregistrare de arhivă din fonoteca radio, realizată în 1955, spunea: „A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurătate ca slavă. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal, asta o ştie oricine citeşte”.

Zoe Dumitrescu Buşulenga (devenită ulterior Maica Benedicta) afirma despre Eminescu: „S-au încercat până acum câteva răspunsuri la problema credinţei marelui artist gânditor.

Unii l-au socotit ateu ireductibil, alţii un credincios fervent, fiecare întemeindu-se pe unul sau mai multe texte. Calitatea probantă a textelor invocate este însă minimă prin desprinderea lor de contextul atât de vast şi complex al întregii gândiri şi opere eminesciene, care exprimă o personalitate de o natură cu totul particulară. (…)

Căutător de absolut în viaţă, în gândire şi creaţie, Eminescu s-a desfăşurat cu cele mai înalte registre ale cunoaşterii, compensând gravele imperfecţiuni ale realului prin care se simţea închis de necesitate.

Şi în căutările lui înfrigurate, a pendulat el, liricul admirabil, ‘între filosofii’, s-a cufundat în mituri, a încercat să pătrundă în ştiinţă, cercetând necontenit căile ce duc spre frumuseţi şi adevăruri supreme”, conform site-ului www.cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns