Zeci de localităţi din vestul ţării au rămas fără energie electrică din cauza ninsorii, fiind afectate zeci de mii de familii. Peste 150 de copaci şi 15 stâlpi au fost doborâţi din cauza vântului şi a zăpezii, iar 40 de maşini au rămas blocate în nămeţi, în ultimele 24 de ore, în judeţele afectate de vremea rea, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.9
VISOLUL provoacă | Zeci de localităţi au rămas fără energie electrică din cauza ninsorii
UPDATE ORA 11:28 – 42.000 de persoane din judeţul Arad, fără curent electric din cauza viscolului
42.000 de persoane din judeţul Arad nu au curent electric, duminică, din cauza viscolului şi a ninsorilor care au afectat liniile de medie tensiune. Echipele operatorului sunt în teren pentru a rezolva problema.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, din cauza ninsorilor, peste 42.000 de persoane din judeţ nu au energie electrică, fiind afectate 23 de linii de medie tensiune.