Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-un restaurant din Bruxelles

Un bărbat a tras luni dimineaţă trei focuri de armă către ferestrele unui restaurant din Bruxelles, după care a fugit, a anunţat poliţia locală, potrivit Reuters.

În incident, produs în jurul orei locale 10:00 (09:00 GMT) pe Avenue Louise, nu a fost rănită nicio persoană.

Un martor a declarat că arma folosită în acest incident este un pistol-mitralieră Kalaşnikov.

Poliţia belgiană a menţionat că motivul atacului este neclar, dar un purtător de cuvânt al Parchetului belgian, Ine Van Wymersch, a precizat că nu este vorba despre un act terorist.

Programe TV de Ajun şi Crăciun: Concerte, un episod special al serialului "Las Fierbinţi" şi comedia muzicală "Mary Poppins" cu Julie Andrews

Televiziunile mizează în zilele de Ajun şi Crăciun pe seriale şi filme clasice, concerte, pe ediţii speciale ale unor programe de succes.

Pro TV va difuza luni un episod special al serialului de comedie "Las Fierbinţi", de la ora 20.20, iar TVR 2 a programat, marţi, comedia muzicală "Mary Poppins" (1964), cu Julie Andrews în rol principal.

În seara de Crăciun, de la ora 20.00, Teo Trandafir da startul unei ediţii speciale "Vrei să fii milionar?" la Kanal D, iar Antena 1 va difuza, de la ora 23.00, concertul de Crăciun al lui Ştefan Bănică. 

TVR 1

De Crăciun, TVR 1 a pregătit programe speciale pentru telespectatorii de toate vârstele. Semifinala "Provocarea starurilor", finala "Vedeta populară", spectacolul extraordinar "O dată-n viaţă", emisiunile speciale "Se caută Moş Crăciun talentat" şi "Întâlnire cu Moş Crăciun", spectacolul "ZurliMagie de Crăciun", tronsoane de filme şi desene animate pentru copii, ediţii speciale ale emisiunilor "Izolaţi în România", "Provocarea starurilor", precum şi filme de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor în zilele de sărbătoare.

Luni, de la ora 11.45, la TVR 1, copiii pot urmări desenul animat "Aripi de hârtie", o poveste despre călătoriile pe care le putem face în lumea basmelor nemuritoare. De la ora 12.25, este programată animaţia "Johnny, Super-Koala/ The Outback" - SUA, 2012.

În seara de Ajun, de la ora 21.35, este programată comedia romantică "Un soţ de Crăciun", cu actorii Vivica A. Fox şi Dominique Swain. Brooke şi Roger, graficieni la o companie pe cale să fie preluată de o alta, mai mare, se ajută reciproc acceptând să se căsătorească "de formă".

În ziua de Crăciun, spectacolul-eveniment "ZurliMagie", care a avut loc la începutul lunii decembrie la Sala Palatului, va putea fi văzut la ora 19.00.

Marţi, începând cu ora 21.00, TVR 1 a anunţat o ediţie specială "Provocarea starurilor".

A doua zi de Crăciun, sărbătoarea continuă la TVR 1 cu surprize şi momente muzicale unice prezentate de Iuliana Tudor în spectacolul "Best of O dată-n viaţă", programat de la ora 21.00.

Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu, Floarea Calotă, Marcel Pavel, Monica Anghel, Nico, Paula Seling, Vlad Miriţă, Matilda Pascal Cojocăriţa, Petrică Mâţu Stoian, Ionuţ Fulea, Viorica Macovei, Alexandra Ungureanu, Aurelian Temişan, Ionuţ Ungureanu, Ionuţ Niculescu, Niculina Stoican, Sorin Francu, Cornelia şi Lupu Rednic, dar şi invitaţi surpriză participă la extraordinarul spectacol folcloric.

De miercuri, TVR 1 difuzează dimineaţa, începând cu ora 10.10, filme pentru copii.

Miercuri, va fi difuzat filmul "Amintiri din copilărie" (România, 1965), adaptarea pentru ecran a câtorva dintre întâmplările reunite de Ion Creangă sub titlul "Amintiri din copilărie", în regia Elisabetei Bostan; joi, - "Tinereţe fără bătrâneţe" (România, 1969) o fantezie cinematografică inspirată din basmul popular cules de Petre Ispirescu "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"; vineri, - "Mama" (România-URSS-Franţa, 1977), singurul film românesc realizat în trei versiuni: română, rusă, engleză.

Tot Elisabeta Bostan regizează şi filmul inspirat din "Capra cu trei iezi", de Ion Creangă şi din alte poveşti în care binele învinge răul. Din distribuţie fac parte: Ludmila Gurcenko, Mihail Boiarski, George Mihăiţă, Florian Pitiş, Violeta Andrei, Oleg Popov.

TVR 2

În seara de Ajun, de la ora 20.00, Virgil Ianţu a invitat la "Câştigă România!" trei concurenţi de şcoală primară, însoţiţi de părinţii lor. Carmen Trandafir, cunoscuta cântăreaţă de muzică uşoară vine alături de fetiţa sa, Ana Grădinescu (10 ani).

Nadine, cântăreaţă, actriţă şi prezentatoare TV, îl însoţeşte pe fiul său, Noah Ekai Apostolescu, iar actriţa Teatrului Naţional, Monica Davidescu, o va susţine pe fiica sa, Dora Temişan Davidescu.

În ediţia specială de luni, regulile concursului se schimbă: în timp ce puştii vor răspunde întrebărilor de cultură generală, părinţii îi vor ajuta cu indicii.

În ziua de Crăciun, de la ora 12.40, TVR 2 va transmite în direct din Piaţa San Pietro de la Vatican ceremonia "Urbi et Orbi" - mesajul şi binecuvântarea Papei Francisc.

"Mary Poppins", cu Julie Andrews

Marţi, de la ora 16.30, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi să vadă "Mary Poppins" (SUA, 1964), o producţie despre cea mai simpatică, înţeleaptă şi magică guvernantă. În regia lui Robert Stevenson, comedia muzicală cu Julie Andrews, Dick Van Dyke, David Tomlinson şi Glynis Johns a primit cinci premii Oscar şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă.

Miercuri, de la ora 12.10, în interpretarea Paulei Seling va fi difuzat un Concert colinde.

Dintre titluri: "Colindăm, colindăm", "Colindiţă sfântă", "O ce veste minunată", "Cerul şi pământul", "Copilului cu ochi senini", "Din cer senin", "Povesti de iarnă", "Ce minune mare", "De-as fi un înger", dar şi "Duetul pisicilor", de Rossini, alături de soprana Operei Naţionale din Braşov, Anda Pop.

TVR 3

De luni şi până joi, telespectatorii au în fiecare dimineaţă cântece tradiţionale de Crăciun (de la ora 7.00), emisiunea de folclor "Cântec şi poveste" (de la ora 8.00), magazinul special de sărbători "Împreună lângă brad" (luni de la 9.00) şi "Drumul lui Leşe" (marţi-joi de la 9.00), gastronomie de Crăciun (luni de la 10.00) şi concerte de colinde (marţi-joi de la 10.00).

La prânz, de la ora 13.00, pe TVR 3 vor fi difuzate colinde şi spectacole de Crăciun: Sărbătoarea Colindului "Sub zare de soare" (luni), "ColinDar cu Paula Seling" (marţi), "Daruri din inimă" (miercuri şi joi), completate de la ora 15.00 de emisiunea despre vechi tradiţii populare "Istoria necunoscută" (luni) şi de colinde din Ardeal (marţi-joi).

Pe parcursul celor patru zile, galele artistice, umanitare şi muzica sacră intră în emisie la TVR 3 de la ora 16.00: Gala Poeziei Române Contemporane (luni), Concertele de Crăciunsusţinute de Filarmonica "Moldova" din Iaşi şi Corala "Cantores Amicitiae" (marţi), Concertul de operă sacră susţinut în cadrul Festivalului "Virginia Zeani" 2018, urmat de un recital de orgă (miercuri) şi Gala Star of Hope - Dăruieşte speranţa! (cu recitaluri Laura Bretan şi Costel Busuioc - joi).

TVR 3 propune de la ora 21.00 un program cu concerte corale, spectacole de operă şi balet.

Luni sunt programate Recitalurile Corurilor "Cantus Mundi" şi "Madrigal - Marin Constantin" în cadrul turneului naţional de Crăciun, în timp ce marţi este programată opera "Turandot", de Giacomo Puccini - un spectacol susţinut de soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Dirijor: David Crescenzi. Miercuri, va fi difuzată opera "Madame Butterfly", de Giacomo Puccini, în regia lui Matteo Mazzoni, iar joi spectacolul de balet "Dansând cu Zorba", de Mikis Theodorakis, în regia lui Lorca Massine.

Pro TV

Luni, de la ora 10.30, Pro Tv va difuza filmul artistic "Goana după cadou" (1996), cu Arnold Schwarzenegger, Sinbad, Phil Hartman, Rita Wilson în rolurile principale.

De la ora 18.00, "Ce spun romanii", iar după Ştirile de la ora 19.00, va urma un episod special al serialului "Las Fierbinţi". De la ora 22.30, este programat filmul "John Carter" (2012), cu Taylor Kitsch, Lynn Collins, Samantha Morton, Willem Dafoe, Thomas Haden Church, Mark Strong în rolurile principale.

Marţi, Pro TV difuzează de la ora 16.00 filmul "Oglindă, oglinjoară", cu Julia Roberts în rol principal. De la ora 20.30, "Captain America: Civil War", urmată la 23.30 de comedia de Crăciun "Super party la birou".

Miercuri, de la ora 20.30, va fi difuzat filmul "Focus", iar de la ora 22.45 filmul de acţiune "Urmărit în noapte", cu Liam Neeson.

Pro Cinema

Luni, la ora 20.30, "HO, HO, HO" este povestea lui Horaţiu, un puşti de 8 ani care primeşte cadou de Crăciun o zi la mall. Ceea ce ar fi trebuit să fie o zi normală de Crăciun se transformă într-o adevărată aventură în momentul în care copilul se pierde de mama sa.

Marţi, de la ora 20.30, micuţa Ema învaţă adevăratul sens al cenceptului de familie, în "HO, HO, HO 2 - O loterie de familie". Ema locuieşte într-un orfelinat, însă viaţa i se schimbă radical în momentul în care găseşte un bilet la loto în timp ce se joacă în curte cu prietenii ei.

Miercuri, de la ora 20.30, va fi difuzat filmul "Marea cursă de Crăciun", cu Arthur, fiul lui Moş Crăciun, într-o cursă contra-cronometru, pentru a bucura un copil care rămâne fără cadou.

Antena 1

Luni, de la ora 8.00, este programată emisiunea "Neatza cu Răzvan şi Dani". "Prietenii de la 11" au pregătit o ediţie specială de Crăciun. Irina Loghin şi Maria Cârneci îi vor colinda pe Diana Munteanu şi Florin Ristei. De la ora 20.00, emisiunea "Chefi la cuţite" va fi gazda echipei “Te cunosc de undeva” la masa juraţilor.

Marţi, emisiunea "Acces Direct", de la ora 17.00, prezentată de Alex Velea şi Simona Gherghe, va cuprinde momente de comedie cu Vasile Muraru şi Valentina Fătu şi muzică populară interpretată de Mioara Velicu, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu şi Carmen Şerban.

"Chefi la cuţite", difuzată la ora 20.00, va începe cu un concert al lui Horia Brenciu. De la ora 23.00, Antena 1 va difuza în Concertul extraordinar de Crăciun al lui Ştefan Bănică.

Miercuri, de la ora 20.00, Antena 1 va difuza comedia romantică "Pur şi simplu dragoste/ Love Actually", iar de la ora 22.00 a programat filmul "Cronicile din Narnia".

Kanal D

În seara de Crăciun, marţi, de la ora 20.00, Teo Trandafir da startul unei ediţii "Vrei să fii milionar?", în care copiii vin să îşi testeze cunoştintele de cultură generală.

Pe 31 decembrie, de la ora 20.00, cel de-al cincilea sezon "Bravo, ai stil!", prezentat de Ilinca Vandici,  debutează la Kanal D cu o ediţie specială, fanii show-ului urmând să afle, în premieră, cine sunt cele 10 fete care intră în competiţie. La masa juriului, se vor afla Cătălin Botezatu, Maurice Munteanu şi Raluca Bădulescu.

Tot luni, 31 decembrie, de la ora 22.00, vedetele Kanal D, alături de intrepreţi de muzică uşoară şi populară vor deschide programul din noaptea de Anul Nou, la "Teo Show Revelion".

Celebrele “Brigada Diverse”, “Angajare de bonă”, “Să vă fac un bon” sau „Proba de dactilografie” sunt doar câteva dintre scenetele în care vor juca vedetele Kanal D.

Luni, începând cu ora 21.30 şi marţi, de la ora 22.00, Kanal D va difuza, în două părţi, "Sfânta Familie/ The Holy Family", un film italian cu valenţe de documentar, pentru întreaga familie. În rolurile principale:  Ana Caterina Morariu, Alessando Gassman, Massimiliano Varrese, Brando Pacitto si Franco Nero.

Miercuri, cei care îndrăgesc filmele de groază îi vor putea urmări pe Simon Rex şi Ashley Tisdale în cea mai recentă parodie neagră "Comedie de Groază 5/ Scary Movie 5", începând cu ora 23.00.

Filmul “Veronica”, cu Lulu Mihăiescu, Margareta Pâslaru şi Dem Radulescu este programat joi, începând cu ora 15.00.
Vineri, Kanal D va difuza "Mama", un film regizat de Elisabeta Bostan cu Ludmila Gurcenko, Mihail Boiarschi, Oleg Popov, George Mihăiţă şi Florian Pittiş în rolurile principale, o ecranizare a povestirii "Capra cu trei iezi" de Ion Creangă.
Sâmbătă, de la ora 20.00, telespectatorii vor putea urmări aventurile  lui „Pistruiatu”, în cel de-al doilea episod al celebrei serii româneşti cu Sergiu Nicolaescu şi Costel Băloiu în rolurile principale.

Duminică, începând cu ora 20.00, telespectatorii îl vor putea urmări pe Danny Krueger, un tânăr pasionat de curse de stradă în filmul de acţiune "Pilot înnăscut 2/ Born to Race: Fast Track”; în rolurile principale: Beau Mirchoff, Bill Sage, Brett Davern.

Discovery Channel

Luni, de la ora 20.00, exploratorii se vor putea plimba alături de celebrul Josh Gates prin jungla Cambodiei pentru a descoperi misterele unui oraş antic de legendă, în „Expediţii în necunoscut”. În noua serie, aventurile lui Josh îl poartă pe acesta pe întregul mapamond, unde investighează mistere încă neelucidate şi poveştile captivante ale celor mai vechi civilizaţii.

Din a doua zi de Crăciun, de la ora 21.00, iubitorii de senzaţii tari se pot înscrie în cursele pe piste scurte din Carolina de Nord (SUA), în „Curse pe stadion”. Noua emisiune urmăreşte îndeaproape acţiunea de pe stadionul Bowman Gray - prima pista pentru curse săptămânale NASCAR, unde zgomotul motoarelor turate şi uralele mulţimii se aud încă din 1949.

"All I Want For Christmas is You": melodia care valorează milioane de dolari

Melodia cântată de Mariah Carey "All I Want For Christmas is You" a fost vândută, încă de la lansarea în 1994, în peste 15 milioane de exemplare.

Potrivit The Economist, piesa a avut încasări de peste 60 de milioane de dolari din redevenţe, scrie Le Figaro. 

"Nu vreau prea multe de Crăciun, de un singur lucru am nevoie/ I don't want a lot for Christmas, there's just one thing I need" este refrenul care se aude în fiecare an când se apropie sărbătorile de iarnă.

Vândut în peste 15 milioane de exemplare de 24 de ani, titlul a generat peste 60 de milioane de dolari în redevenţe pentru Mariah Carey, scrie The Economist. Şi nu înseamnă nimic în raport cu suma încasată în fiecare an din vânzările piesei, drepturile de autor, difuzările la radio, la televiziune şi din concerte. Potrivit săptămânalului britanic, ansamblul acestora ar însuma 2,5 milioane de dolari pe an. 

Melodia a fost lansată pe 1 noiembrie 1994 pe albumul "Merry Christmas". În 2003, piesa a fost folosită în comedia romantică britanică "Love Actually". 

Cântecul a fost reluat de mai mulţi artişti printre care Bruce Springsteen, Justin Bieber, Michael Buble sau Aloe Blacc.

Mariah Carey organizează din 2014 un spectacol de Crăciun inspirat de acest cântec. 

Mariah Carey, născută pe 27 martie 1970, a devenit cunoscută pe plan mondial la scurt timp după ce şi-a lansat albumul de debut, în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, directorul casei de discuri Columbia, cu care s-a căsătorit în 1993.

După divorţul de Mottola, în 1997, şi-a schimbat stilul, introducând elemente hip-hop în piesele sale, însă popularitatea ei a început să scadă, din 2001, după ce a părăsit Columbia Records.

A revenit în atenţia publicului în 2005, cu un nou album pop, care a impresionat publicul şi criticii de specialitate.

De-a lungul anilor, albumele ei au fost vândute în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial, iar artista americană a câştigat numeroase trofee, inclusiv cinci premii Grammy.

Pe 16 noiembrie, cântăreaţa Mariah Carey anunţa lansarea celui de-al 15-lea album de studio, "Caution". 

CINEMA: Box Office-ul nord american de Craciun 2018

Lungmetrajul "Aquaman", o producţie Warner Bros. Pictures, cu Jason Momoa în centrul unei aventuri epice cu efecte vizuale care reconstruiesc imperiul subacvatic al celor şapte mări, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, generând încasări de 67,4 milioane de dolari. 

Din distribuţie mai fac parte Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman, Patrick Wilson. 

James Wan regizează filmul după un scenariu semnat de David Leslie Johnson-McGoldrick şi Will Beall, după o poveste scrisă de Geoff Johns, James Wan şi Will Beall, inspirată din personajele DC, "Aquaman" a fost creat de Paul Norris şi Mort Weisinger.

Un alt debut în clasamentul nord-american este muzicalul "Mary Poppins Return" (Buena Vista), cu Emily Blunt, Lin-Manuel Miranda, Emily Mortimer, Ben Whishaw, Julie Walters, Colin Firth, Meryl Streep, Dick Van Dyke, Angela Lansbury în rolurile principale.

Filmul, regizat de Rob Marshall, a intrat în top pe poziţia a doua cu încasări de 22,2 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com. 

Filmul ştiinţifico-fantastic "Bumblebee" (Paramount), regizat de Travis Knight, cu Hailee Steinfeld, John Cena în rolurile principale, a debutat de poziţia a treia în clasament, generând încasări de 21 de milioane de dolari. 

Filmul de animaţie "Spider-Man: Into the Spider-Verse" (Sony) a coborât pe poziţia a patra în al doilea weekend de la lansare, având încasări de 16,7 milioane de dolari. 

Lungmetrajul "The Mule" (Warner Bros.), scris şi regizat de Clint Eastwood, a coborât pe locul cinci în al doilea weekend de la premieră, cu încasări de 9,9 milioane de dolari. 

Animaţia "Dr. Seuss' The Grinch" (Universal), în care personajele au vocile actorilor Benedict Cumberbatch, Rashida Jones, Pharrell Williams, Kenan Thompson, Angela Lansbury, s-a clasat pe locul şase după şapte săptămâni de top, generând încasări de 8,1 milioane de dolari. 

Comedia "A doua şansă/ Second Act" (STX Entertainment), cu Jennifer Lopez în rol principal, a debutat pe locul şapte cu încasări de 6,5 milioane de dolari. 

Animaţia "Ralph Breaks the Internet" (Buena Vista), regizată de Rich Moore şi Phil Johnston, a coborât, în a cincea săptămână de la premieră, pe poziţia a opta, generând încasări de 4,5 milioane de dolari. 

"Welcome to Marwen" (Universal), al cincilea debut în clasament intră pe potiţia a noua. Scrisă şi regizată de Robert Zemeckis, drama cu Steve Carell în rol principal a avut încasări de 2,3 milioane de dolari. 

Pe poziţia a zecea a clasamentului, "Mary Queen of Scots" (Focus Features), cu Margot Robbie în rol principal, a avut încasări de 2,2 milioane de dolari. 

Chow Yun-fat, vrea să îşi doneze întreaga avere operelor de binefacere

Chow Yun-fat, starul multimilionar din "Tigru şi Dragon", a promis că îşi va lăsa moştenire întreaga avere organizaţiilor caritabile, potrivit AFP. 

Cunoscut în Occident pentru filmul din seria "Piraţii din Caraibe" cu Johnny Depp din 2007 sau din lungmetrajul cu gangsteri "A Better Tomorrow" (1986), actorul originar din Hong Kong în vârstă de 63 de ani este de asemenea apreciat de fanii său pentru modestia stilului de viaţă. 

Multimilionar, el se regăseşte pentru prima dată în lista Forbes al celor mai bine plătiţi actori din lume în 2015, împreună cu starul neo-zeelandez Russell Crowe.

Ceea ce nu-l împiedică să se afişeze în metropola Hong Kong călătorind cu mijloace de transport în comun sau stând la coadă pentru a-şi cumpăra un bilet la cinema la propriul film. 

În prezent, el a promis că îşi va dona întreaga avere, estimată de presa locală la 5,5 miliarde de dolari hongkonghezi (630 de milioane de euro). El însuşi a spus că nu ştie cât merită. 

"Banii reprezintă ceva ce nu ne aparţine pentru totdeauna. O dată ce nu mai suntem, trebuie să-i lăsăm altora pentru a putea beneficia de ei", a explicat el pentru canalul sud-corean Munhwa Broadcasting Corporation într-un interviu difuzat recent.

"Nu putem lua cu noi în mormânt banii pe care îi avem în contul bancar", a adăugat vedeta, care nu are copii. 

Zeci de miliardari s-au angajat să doneze o parte semnificativă din averea lor acţiunilor filantropice la maortea lor, copiii acestora primind doar o mică parte. 

Această campanie numită "promisiune de donaţii" a fost lansată de americanii Bill Gates şi Warren Bugget, dar starurile de la Hollywood sau actorii asiatici nu figurează în listă. 

Jasmine Tam, soţia celui care este numit "Brother Fat" la Hong Kong, "susţine ferm" decizia sa. 

Soţia sa a povestit deja că soţul ei mănâncă adesea la rulotele de pe stradă şi a folosit telefonul Nokia mult timp, schimbându-l doar când s-a stricat. 

Rihanna confirmă lansarea unui nou album în 2019

Cântăreaţa Rihanna a confirmat speculaţiile privind lansarea unui nou album în 2019, anunţă Variety. 

Ea a fost întrebată pe Instagram de un fan când va fi lansat următorul album. Răspunsul cântăreţei a fost "2019".

Albumul ar fi primul lansat de Rihanna de la "ANTI" din 2016, al optulea ei disc de studio. Artista a anunţat anul acesta că s-a întors în studio, dar se cunosc puţine informaţii despre album, inclusiv colaborări sau lista pieselor.

Producătorul ei, Kuk Harrell, a scris pe Instagram că viitorul album R9 "este uimitor şi incredibil".

"ANTI" a fost nominalizat la categoria "cel mai bun album contemporan urban" şi "înregistrarea anului" la cea de-a 59-a ediţie a premiilor Grammy. Albumul reprezintă al doilea debut numărul 1 al Rihannei şi al optulea în top 10.

Cântăreaţa a jucat în "Ocean's 8" la începutul anului, interpretând un hacker, care lucrează cu o echipă de şapte femei pentru a fura bijuterii de la gala Met.

Rihanna a fost invitată să susţină show-ul din pauza de la Super Bowl 2019, dar a refuzat pentru a-l susţine pe Colin Kaepernick, care a fost suspendat din NFL după ce a pus genunchiul în pământ în 2016, în timpul imnului naţional, pentru a manifesta împotriva rasismului şi a brutalităţii poliţiei faţă de comunitatea de culoare din SUA.

Tradiţii şi simboluri de Ajun şi de Crăciun

În ziua de Ajun, copiii umblă cu colindatul dimineaţa şi ziua, iar noaptea cei maturi.

Gazdele le oferă "colindiţe": covrigi, nuci, mere, colaci, vin, iar tot înainte de Crăciun este bine să ţii post ca să ai sănătate şi noroc. 

"Ţăranii cred că Moş Ajun a fost baci în slujbă la Moş Crăciun, stăpânul de oi în staulul căruia Maica Domnului a născut pe Isus Mântuitorul. 

În ziua de Ajun copiii şi maturii umblă cu colindatul (colindişul, colindiţele). Dimineaţa şi ziua colindă copiii, iar noaptea maturii. Gazdele le dau "colindiţe": covrigi, nuci, mere, colăcei, o cană cu vin. 

În ziua de Ajun este bine să ajunezi ca să ai sănătate şi noroc în anul care urmează", scrie Vlad Manoliu în "Sărbători româneşti".

În afara colindelor din Ajunul Crăciunului mai sunt cântările de dimineaţă numite şi "zori". Aceste colinde sunt răsplătite cu daruri şi bani.

"De la Naşterea lui Iisus Hristos, ca eveniment biblic, la sărbătorile populare legate de această naştere este acelaşi drum ca acela de la dogmă la poveştile calde şi pline de imaginaţie născocite de un popor blând care leagă Naşterea Mântuitorului de bucuria zilei ce creşte aducând lumină şi anunţând sfârşitul gerurilor", potrivit lui Vlad Manoliu în acelaşi volum.

"Românii au zeci de poveşti despre Crăciun. În toate este vorba despre Fecioara Maria, alungată în drum şi prigonită, găsindu-şi loc pentru naşterea Fiului Său într-un staul al lui Moş Crăciun.

Soţia acestuia (Baba Iova, Crăciuneasa) o asistă la naştere şi din această cauză este pedepsită de soţul ei prin tăierea mâinilor de la coate. Se spune că Maica Domnului i-a dat în schimb mâini de aur cu care să-i învelească pruncul.

Văzând mâinile de aur ale Crăciunesei, Moş Crăciun înţelege minunea Naşterii Mântuitorului şi o acceptă.

În majoritatea poveştilor se vorbeşte de boii blânzi, binecuvântaţi de Fecioară să mănânce puţin şi să fie sătui, şi de caii care au îndrăznit să mănânce fânul de pe trupul gol al Copilului Sfânt, fiind blestemaţi să nu se sature niciodată şi să aibă carnea tare şi aţoasă.

În unele poveşti se spune că primul animal care a vestit Sfânta Naştere a fost o broască. Maica Domnului a binecuvântat-o să vestească întotdeauna ploile şi să trăiască cu trupul veşnic.

De aceea trupul de broască moartă nu face niciodată viermi, ci se usucă şi se „pomăieşte”.

Dacă omori o broască se mânie Dumnezeu şi îţi mor vitele, iar anul aduce ploi şi inundaţii".

Crăciunului îi sunt asociate tradiţii şi ritualuri dintre cele mai diverse.

Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină.

În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie.

Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, care a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului.

Saturnaliile romane

Cu mult înainte de naşterea lui Hristos, romanii celebrau Saturnaliile din 17 până pe 24 decembrie. Saturnaliile erau sărbători care celebrau zeul Saturn, echivalentul roman al zeului grec Kronos.

Înlănţuit de Zeus pentru că şi-a devorat copiii, Kronos, eliberat, s-a refugiat în Italia, unde a adus prosperitate - ”Epoca de aur”. Pentru toţi romanii, el a devenit Saturn, zeul semănăturilor şi al agriculturii.

Saturnaliile au devenit sărbătoarea libertăţii redescoperite de către toţi. În timpul Saturnaliilor, clivajele sociale dispăreau, iar rolurile puteau fi inversate. Sclavii luau locul stăpânilor pe care îi serveau.

O amnistie judicară era declarată pe toată durata sărbătorii, fapt ce dădea naştere unor excese de tot felul. Casele erau decorate cu frunze şi ramuri, în onoarea zeului agriculturii.

Biserica a combătut însă aceste sărbători şi a sfârşit prin a le interzice la sfârşitul secolului al IV-lea. Epifania din zilele noastre este ”moştenitoarea” străvechilor Saturnalii.

Mithra, zeul luminii

Mithra este o divinitate de origine iraniană, fiind zeul luminii şi al adevărului.

Soldaţii romani convertiţi la cultul lui Mithra l-au răspândit în întregul Imperiu Roman.

În 25 decembrie, care era şi noaptea cea mai lungă din an, un taur era sacrificat în onoarea lui Mithra, iar acea sărbătoare purta numele ”Sol Invictus” (”Soare neînvins”).

Timp de mai multe secole, cultul lui Mithra a opus o rezistenţă puternică creştinismului în întreaga Europă, din Marea Britanie şi până la gurile Dunării.

Jul

Sărbătorile închinate lui Jul reprezintă o foarte veche tradiţie a popoarelor nordice. Acele sărbători se derulau în jurul solstiţiului de iarnă şi erau însoţite de sacrificii umane şi mari petreceri bahice.

Ele îşi au originile în tradiţiile şi mitologia germanică şi au dat naştere următorilor zei: Odin (zeul morţii), Thor (zeul tunetului), Idun (păzitorul merelor tinereţii). Tradiţia sărbătorii lui Jul a inspirat apariţia lui Moş Nicolae, iar Jul-piticul stă la baza apariţiei lui Moş Crăciun.

Alegerea datei de 25 decembrie

Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creştinismului. Evangheliile nu menţionau data naşterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată.

La început, nu toate bisericile creştine aveau aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident. Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

Origini diverse pentru cuvântul ”Crăciun”

Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate şi, adeseori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) şi ”Natividad” (Spania).

Pentru alţi istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franţa, deoarece ”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) şi ”hel” (”soare”).

Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de către vechii gali.

Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, - onis” însemnând ”naştere”.

În engleză se spune ”Christmas” (”Mesa de Crăciun”), în germană ”Weichnachten” (”Nopţile sfinte”), în olandeză ”Kerstmis”, iar în greacă ”Chrisstouyenna”.

Bradul - Simbolul Cărciunului 

Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în faţa caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun şi-a făcut intrarea şi în biserici.

Înainte ca tradiţia pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porţilor şi tavanelor cu ramuri de iederă.

În Franţa, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia.

În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul.

Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605. Este vorba de descrierile unor brazi de Crăcin din oraşul Strasbourg.

În acea epocă, bradul era decorat cu tradafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roşii şi diverse dulciuri.

Tradiţia bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franţa de prinţesa Hélène de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.

În 1841, prinţul Albert (originar din Germania), soţul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Crăciun în faţa castelului Windsor din Anglia şi a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.

Cu ajutorul coloniştilor, bradul de Crăciun a ajuns şi în Statele Unite ale Americii la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tradiţia a fost instaurată şi la Casa Albă, în 1840.

În Canada, bradul de Crăciun a fost impodobit prima dată în interiorul bisericilor, înainte de a ajunge în casele tuturor localnicilor.

Bradul de Crăciun a ajuns şi în Rusia în 1852, iar primul brad de Crăciun a fost plantat şi iluminat în Sankt Petersburg.

Originile păgâne şi religioase ale bradului de Crăciun

Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului.

Spre deosebire de tradiţionala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a răspândit şi în ţările creştine protestante şi în cele ortodoxe.

Pe 24 decembrie, seara, bradul se regăseşte în toate casele creştinilor din lumea întreagă.

Originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor şi combină elemente păgâne, protestante şi catolice.

Înainte de naşterea lui Iisus, romanii îşi împodobeau casele cu frunze şi crenguţe de laur, iederă şi brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi şi tradiţii din lumea întreagă.

Moş Crăciun - un bătrân bonom, burtos şi bărbos

Nu este cunoscută originea lui Moş Crăciun. A apărut misterios în secolul al XIX-lea.

Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul şi de măgarul lui, apare în 1822 într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: ”Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”.

În 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos şi bărbos, pe care îl cunoştem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină şi o pălărie roşie şi zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni.

Astfel s-a născut Moş Crăciun şi i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărţi poştale, în vitrine şi în marile magazine, iar uneori pe coşurile caselor.

Dar şi în visele copiilor, care ezită să renunţe la legendă şi să devină adulţi, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moşului aducător de cadouri.

Tradiţii şi obiceiuri în ţări ale lumii

În fiecare an, pe tot Globul, cuvântul ”Crăciun” aduce multă bucurie în sufletele creştinilor.

Familia, decoraţiunile, cina de Crăciun, cadourile, bradul şi Moş Crăciun sunt familiare tuturor şi se înscriu în ritualul acestei sărbători, care este celebrată atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi la aceeaşi dată – 25 decembrie.

Cu toate acestea, anumite ţări păstrează şi anumite tradiţii specifice.

Marea Britanie

Pe parcursul întregii luni decembrie, englezii îşi trimit cărţi poştale cu urări tradiţionale, frumos decorate, pe care le afişează apoi în casele lor până în luna ianuarie.

O altă tradiţie britanică constă în ”crakers” de Crăciun – bomboane mari din hârtie strălucitoare, care ascund mici cadouri şi o coroniţă care este spartă (”crack) în timpul cinei de Crăciun. Tot în Marea Britanie a debutat şi tradiţia ”Secret Santa”.

Prin tragere la sorţi, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Moş Crăciun secret pentru o altă persoană, oferindu-i mici cadouri.

În fiecare an, fundaţia When You Wish Upon A Star organizează în scopuri caritabile o cursă specială, iar participanţii sunt deghizaţi în Moş Crăciun.

Germania

Germania este ţara din care provine tradiţia Crăciunului şi în care există cele mai bune pieţe de Crăciun din lume. Germanii sărbătoresc Crăciunul începând din 6 decembrie, odată cu Moş Nicolae, care vine să le aducă cadouri într-o sanie.

Nemţii au şi o prăjitură tradiţională, ”casa vrăjitoarei”, ce include pastă de migdale, pască şi fructe confiate.

Portugalia

În Ajunul Crăciunului, toată lumea participă la ”slujba cocoşului” (”missa do galo”) şi fiecărui invitat la cină îi este oferită o portocală, în plus faţă de cadourile tradiţionale.

În sobă sau în şemineu arde un trunchi de măslin sau de castan, iar toţi invitaţii mănâncă ”Bacahlau Cozido”, batog cu varză, cartofi şi ulei de măsline.

Urmează apoi 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus şi cei 12 apostoli.

Catalonia (Spania)

În regiunea spaniolă Catalonia, pe 24 decembrie, ”la nocha buena”, seara de sărbătoare, este momentul în care regii-magi aduc cadouri copiilor. Nuga este cea mai apreciată prăjitură de întreaga familie.

Spania

Ce fac milioane de spanioli în seara de 22 decembrie? Urmăresc cu sufletul la gură numerele extrase la Loteria De Navidad, celebra şi extrem de populara loterie spaniolă de Crăciun.

Fiecare participant are o şansă din şapte pentru a câştiga un mic premiu, însă lozul cel mare conţine unul dintre cele mai consistente premii din lume – 2,24 miliarde de euro.

Această loterie de Crăciun – denumită şi ”Gordo de Navidad” şi ”Sorteo de Navidad” – este organizată în fiecare an din 1812.

Grecia

Cu ocazia Crăciunului, grecii îşi decorează casele cu o mică barcă, emblema lor naţională.

Pe 24 decembrie, oamenii merg la slujbă şi apoi mănâncă fructe uscate.

Pe 25 decembrie ei sărbătoresc şi ziua morţilor. Cu această ocazie, familiile merg la cimitir pentru a aduce omagii celor dispăruţi. Cadourile sunt aduse pe 1 ianuarie de sfântul Vasile.

Estonia

În fiecare an, de peste 350 de ani încoace, preşedintele estonian declară ”Armistiţiul de Crăciun”.

Apoi, toată lumea merge la saună înainte de seara de Crăciun, când se mănâncă porc cu varză, pâine şi se bea bere. Apoi, pentru a îmbuna spiritele, se lasă mâncare pe masă şi foc în vatră până dimineaţă.

Polonia

În Polonia, se sărbătoreşte sfântul Andrei (Andrzejki) cu o zi înainte de prima duminică a Adventului.

Unele familii continuă ritualuri tradiţionale, precum umplerea cu ceară a broaştei unei uşi sau punerea de paie sub faţa de masă.

Copiii cântă colinde de Crăciun pe străzi, unde sunt amplasate iesle ale Mântuitorului, construite pentru a avea două etaje: unul pentru naşterea lui Iisus, altul pentru eroii naţionali.

Italia

În Italia, Crăciunul durează trei zile – din 24 decembrie până pe 26 decembrie. În această perioadă, italienii oferă dulciuri membrilor familiilor, dar şi vecinilor, colegilor şi prietenilor.

Cadourile sunt aduse de Moş Crăciun, Bobo Natale sau Gesy Bambino. La Befana, o vrăjitoare emblematică, preia ştafeta pe 6 ianuarie – de sărbătoarea Regilor - şi vine să distribuie bomboane copiilor cuminţi şi bucăţi de cărbune celor ştrengari.

Suedia

Suedezii îşi decorează ferestrele cu sfeşnice multicolore. Pe 13 decembrie, de Sfânta Lucia, se defilează pe străzi şi se mănâncă Lussekatter, brioşe cu şofran.

Sfânta Lucia este patroana luminii. Sunt organizate procesiuni, în timpul cărora participanţii, îmbrăcaţi în alb, ţin în mâini lumânări şi defilează în jurul şcolilor şi bisericilor.

Potrivit legendei, sfânta Lucia purta pe cap o coroană de lumânări, care îi permitea să continue să îi hrănească pe creştinii ascunşi în catacombele Romei antice.

În seara de Crăciun, fiecare cadou este însoţit de un mic sonet sau o strofă în versuri – o veche tradiţie suedeză.

Japonia

În Japonia, rezidenţii nu celebrează Crăciunul, ci Anul Nou. Cu această ocazie, o masă foarte rafinată este organizată în casa şefului familiei.

Ingredintele, alese cu mare atenţie, sunt în general următoarele: homar, vin de orez, pâine cu peşte, portocale, castane coapte. Mesele sunt decorate cu flori de crizanteme şi frunze de ferigă.

Canada

În Canada, are loc în fiecare an marea paradă de Crăciun, în timpul căreia copiii pot să se întâlnească cu Moş Crăciun, căruia îi scriu din timp foarte multe scrisori.

În seara de Crăciun, canadienii păstrează lapte şi biscuiţi pentru Moş Crăciun, atunci când acesta trece pe la casele lor.

Rusia

În Rusia, Crăciunul e sărbătorit pe 7 ianuarie. Cu o zi înainte, oamenii merg la slujbă la biserică, apoi servesc o masă tradiţională, din care nu lipsesc gâsca umplută cu mere, votca şi ceaiul.

Apoi, sunt lăsate firimituri de pâine pe masă, pe timpul nopţii, în memoria defuncţilor. Copiii primesc cadouri în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, care le sunt aduse de Moş Gerilă.

Statele Unite

Deşi Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) este cea mai importantă sărbătoare naţională în Statele Unite, Crăciunul are la rândul lui un loc extrem de important.

Cu această ocazie, americanii îşi decorează casele şi cutiile pentru scrisori cu mici acadele în culorile alb şi roşu. Apoi, ei degustă o specialitate ancestrală, celebrul ”Egg Nog”, un lichior cu ouă bătute, scorţişoară şi nucşoară, simbol al convivialităţii.

Finlanda

În Finlanda, Crăciunul se celebrează de mai multe ori. Într-adevăr, înainte de data de 25 decembrie, tradiţia cere ca familiile, comunităţile religioase, sportive, companiile şi grupurile de prieteni să organizeze mici petreceri împreună.

Finlandezii beau ”Glog”, un vin fiert tradiţional, aromat cu diverse condimente, iar tinerii dansează şi se distrează.

De Crăciun, Moşul, venind din Laponia, trece pe la fiecare casă, cu sania trasă de reni, pentru a lăsa cadouri pentru copii.

Mexic

Din 16 până pe 24 decembrie, în sate, este organizată sărbătoarea Posada. Organizaţi în grupuri mici, sătenii trec de la o casă la alta pentru a cere ospitalitate.

Este o modalitate de a recrea călătoria lui Iosif şi a Mariei din Nazareth până în Beetlem.

În timpul festivităţilor, oamenii se roagă, reconstituie scena Naşterii Domnului, cântă, iar copiii sunt invitaţi să deşire celebrele ”pinata” cu lovituri de bâtă, pentru a mânca apoi dulciurile din interiorul acelor marionete.

Filipine

Filipine reprezintă una dintre cele mai însemnate ţări catolice din Asia.

În fiecare dimineaţă, în cele nouă zile care preced Crăciunul, credincioşii celebrează mesa cocoşului, denumită astfel pentru că începe la ora 04.00.

În fiecare seară, în faţa fiecărei case este aprins un ”parol”, un felinar în formă de stea, ce reaminteşte de David, care i-a ghidat pe regii-magi.

Irlanda

În Irlanda, Moş Crăciun primeşte o bere Guinness, un pahar de whisky sau pateu cu carne.

Irlandezii au sărbătoarea în sânge: festivităţile încep în barurile locale încă din seara de 24 decembrie, până când se face ora pentru slujba de la miezul nopţii.

Sărbătorile continuă până pe 26 decembrie inclusiv, care este la rândul ei o zi de sărbătoare - Stephen’s Day. Irlandezii petrec acea ultimă zi liberă luând cina în familie, asistând la curse hipice sau continuând distracţia în cluburi şi baruri.

Franţa

Celebra ruladă ”Bûche de Noël” (”Buturuga de Crăciun”) ar proveni din Franţa. Însă, timp de mai multe secole, francezii foloseau o altfel de buturugă, pe care nu o mâncau.

Ei puneau o buturugă veritabilă în vatră, la întoarcerea de la slujba de la miezul nopţii, alături de resturile celei pe care au ars-o cu un an în urmă. Era o modalitate de a marca trecerea într-un nou an.

Cenuşa acelei buturugi speciale era păstrată, adeseori presărată cu sare, vin, aghiasmă şi chiar miere – pentru a fi dispersată apoi în diverse locuri din gospodărie, pentru a apăra familia şi a-i aduce prosperitate.

În schimb, celebra ruladă este o prăjitură delicioasă în forma unei buturugi tradiţionale, ornată cu mici decoraţiuni de Crăciun. Se spune că a fost preparată pentru prima dată de un cofetar francez la Paris în anul 1834.