UNTOLD 2020 | A fost anuntat primul val de artisti

 

Dupa lungi asteptari, fanii festivalului UNTOLD au parte de o surpriza.

A fost anuntat primul val de artisti care ii vor incanta in acest an.

Astfel, organizatorii UNTOLD anunta ca vor veni in Romania in premiera The Pussy Cat Dolls, Iggy Azalea, Eric Prydz, Amelie Lens si Charlotte de White.

A VI-a editie a festivalului UNTOLD va aduce pe scena principala cele mai mari nume din industria EDM, primii trei DJ-ii ai lumii, conform clasamentului DJ Mag 2019: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix si David Guetta.

In line-up mai urca The Script, DJ Snake, Afrojack, Alesso, Steve Aoki, Above and Beyond si Lost Frequencies Live.

Se mai anunta Cirez D, Paul Kalkbrenner LIVE, Richie Hawtin si Tale of Us. Amatorii de Bass-and-Trap au motive de entuziasm: Borgore, Dub Fx, Netsky, Rudimental DJ, Sub Focus DJ SET & ID, Wilkinson DJ SET & MCAD-APT sunt mixul perfect pentru editia din aceasta vara a festivalului UNTOLD.

Cei care nu si-au achizitionat un abonament pentru editia din acest an o pot face de pe untold.com la preturi incepand cu 159 de euro plus taxe.

Vrei să muncești în Anglia? Uite care vor fi noile reguli! Mențiuni legate strict de muncitorii români și polonezi

 

Începe să se simtă Brexitul! Autoritățile din Marea Britanie au stabilit că, după ieșirea țării din Uniunea Europeană, vor exista reguli noi și mult mai stricte pentru muncitorii străini.

Guvernul de la Londra a făcut public sistemul bazat pe 10 reguli care va fi aplicat de acum încolo în cazul muncitorilor din afara țării, scrie Guardian, citat de hotnews.ro. Cele mai importante criterii sunt cunoașterea limbii engleze și existența unei oferte de muncă.
Frontierele Regatului Unit vor fi închise pentru muncitorii necalificați și toți migranții vor trebui să vorbească limba engleză.

  • Fiecare cetățean care dorește să vină la muncă în Marea Britanie trebuie să aibă o ofertă de muncă care să întrunească pragul salarial de 25.600 de lire sterline. În mod excepțional, acolo unde este nevoie acută de forță de muncă, va fi acceptat și pragul de 20.480 de lire sterline. Este cazul asistentelor medicale.
  • Va fi blocat accesul pentru muncitorii care lucrează pe cont propriu cum ar fi instalatori polonezi sau constructori români (aceștia vor trebui, la rândul lor, să aibă o ofertă de muncă clară în momentul în care sosesc în Regat).
  • La frontieră nu vor mai fi acceptate cărți de identitate din țări precum Franța sau Italia, mai precizează Guardian. Această măsură este menită să combată fenomenul muncitorilor din afara spațiului UE care încearcă să păcălească sistemul, falsificând cărți de identitate sau folosind acte furate.
  • Doar un număr mic de muncitori foarte calificați vor putea veni în Marea Britanie, fără să aibă, în prealabil, un job asigurat, fiind modificat baremul privind competențele și gradul de calificare pentru străini.
  • Va fi păstrat dreptul artiștilor, al muzicienilor, sportivilor sau al altor categorii din lumea divertismentului de a veni să participe la audiții sau spectacole.
  • Guvernul intenționează să lanseze o campanie pentru a pregăti angajatorii pentru transformările care se vor produce, începând cu ianuarie 2021.

Farul Genovez din Constanța a fost aprins din nou, după 107 ani

Una dintre clădirile emblematice ale Constanței, Farul Genovez, care a nu a funcționat vreme de 107 ani, a fost reaprins de oficialități și reprezentanții Uniunii Armenilor din România.

Reaprinderea Farului Genovez a fost oficializată de primarul Decebal Făgădău și președintele Uniunii Armenilor din România, filiala Constanța, Liviu Merdinian, care s-a implicat în acest demers.

După finalizarea construcției, în 1860, farul a funcționat timp 53 de ani, când rolul de ghidare a navelor spre portul Constanța i-a revenit mult mai modernului far Carol I, amplasat în capătul digului din port.

Povestea începe încă din octombrie 2015, atunci când împreună cu domnul primar Făgădău am inaugurat placheta de patrimoniu pentru Farul Genovez. A durat mult pentru ca nu mai avea mecanism, nu mai avea lupă, nu mai avea suport. Suntem foarte mândri să vedem Farul astăzi, reaprins.

Lupa este extrem de greu de găsit și aducem calde mulțumiri domnului comandor Rohart și Muzeului de Marină pentru tot sprijinul oferit.

A trebuit să reconstruim parțial miezul de sticlă, suportul pe care este amplasat a fost refăcut iar sursa de lumină a fost așezată conform specificațiilor actuale, astfel încât să nu deranjeze navigația maritimă din Port.

Comunitatea Armeană este foarte mândră să participe la orice proiect care va redescoperi frumoasa istorie a Constanței. Toate comunitățile de aici acționează pentru păstrarea patrimoniului, al acestui mozaic multietnic”, a transmis Liviu Merdinian.

Farul Genovez a fost ridicat între 1858 – 1860 de către inginerul francez de orgine armeană, Artin Aslan, care s-a îndrăgostit de Miriam, una dintre nepoatele hangiței Radicevici și nu a mai plecat din Constanța.

Construcția are o înălțime de 12 metri de la sol, însă pentru că este așezat pe un punct mai înalt decât nivelul mării pare mult mai mare.

MARIZA va fi acompaniata de cinci instrumentisti valorosi in concertul din 7 martie, de la Sala Palatului

Concertul MARIZEI, din 7 martie de la Sala Palatului, va fi acompaniat de Luis Guerreiro (chitara traditionala portugheza), Carlos Ferreira (chitara acustica), Adriano Alves (bas), Joao Freitas (percutie) si Joao Frade (acordeon).
Va reamintim ca indragita interpreta de muzica fado, MARIZA, pregateste pentru jumatatea lunii mai un nou material de studio cu totul special, album din care vom putea asculta si noi cateva secvente cu ocazia concertului de la Bucuresti, din aceasta primavara.
Concertul incepe la ora 19.00, accesul publicului va fi posibil de la ora 18.00.MARIZA, isi pastreaza titulatura de Noua Regina a Muzicii Fado si continua periplul sau artistic in Romania, tara atat de draga cantaretei. “Este extraordinar! De cand am venit in Romania prima data, am tot incercat sa imi explic asta!  Pe urma am inceput sa observ ca avem atat de multe lucruri in comun. Nu doar sentimentul DOR despre care mi-ai vorbit şi am aflat acum pentru prima data, dar si limbile noastre au atat de multe in comun, stilul vostru de viata este și el similar cu cel al portughezilor. Asa ca mergand pe strazi – si e ceva ce imi place să fac – ca sa simt ritmul orasului, felul în care el respira – gandeam:  as putea zice ca sunt pe strazile din Lisabona ! As putea foarte bine si natural sa traiesc aici ca si acasa!”, a declarat Mariza pentru Radiotopic cu Michaela Platon si Marcel Platon.

Biletele au fost puse in vanzare in retelele iaBilet.ro – http://bit.ly/iaBiletMARIZA, Eventim.ro – http://bit.ly/eventimMARIZAsalapalatului.ro, la urmatoarele categorii de preturi:

– VIP – 199 lei
– Categoria I – 149 lei
– Categoria II – 99 lei

Eveniment facebook: www.facebook.com/events/2416584645224236

DESPRE MARIZA

Nascuta pe data de 16 decembrie 1973, in Mozambique, si crescuta in Portulagia, multipla nominalizata la premiile Grammy si castigatoare a premiului BBC pentru “Cel mai Bun Artist European”, Mariza este, indubitabil, diva internationala a muzicii fado.

Niciun alt artist portughez nu a cunoscut un succes mai fulminant de la Amália Rodrigues incoace, avand recenzii la superlativ din partea celor mai exigenti critici de specialitate si dovedind, pe aceasta cale, ca este un talent de rang international, de la care toti ne asteptam pe viitor la tot ce-i mai frumos in muzica.
Partenerii ei muzicali au fost dintre cei mai buni: Jacques Morelenbaum si John Mauceri, José Merced si Miguel Poveda, Gilberto Gil si Ivan Lins, Lenny Kravitz si Sting, Cesária Évora si Tito Paris, Carlos do Carmo si Rui Veloso.

Combina intr-o maniera extrem de personala poezia muzicii folk din Portugalia, cadentele arabe cu usoare inflexiuni africane, jazz-ul, sonoritatile gospel, inclusiv blues-ul.
Povestea de succes a divei portugheze explodeaza in anul 2001, odata cu lansarea primul album, “Fado em Mim”, pentru care a primit patru discuri de platina in tara de origine. Cel de-al doilea album, “Fado Curvo”, un succes garantat, ocupa locul al saselea in topul Billboard, iar Mariza a devenit, astfel, artista cu cele mai mari vanzări din istoria muzicala a Portugaliei.

Mariza a fost maritata cu António Ferreira, tatal primului ei copil pe nume Martim, nascut pe data de 6 iulie 2011.

DISCOGRAFIE:

• Fado em Mim (2002)
• Fado Curvo (2003)
• Live in London (2005) DVD
• Transparente (2005)
• Concerto em Lisboa (2006) DVD & CD
• Terra (2008)
• Fado Tradicional (2010)
• Mundo (2015)
• Mariza (2018)

Marion Cotillard este noua imagine a parfumului Chanel Nº5

După Kristen Stewart, Keira Knightley sau Margot Robbie, este rândul actriţei franceze Marion Cotillard să devină imaginea celebrului parfum Chanel n°5, a anunţat luni casa franceză. Campania publicitară cu actriţa premiată cu Oscar va fi dezvăluită lunile următoare.

"Personificarea frumuseţii naturale franceze, Marion Cotillard posedă acel "je ne sais quoi" irezistibil care nu-i aparţine decât ei. Ea aduce eleganţă imaginii emblematicului parfum N°5", declară Chanel într-un comunicat, preluat de BFM TV.

Marion Cotillard a fost imaginea Dior între anii 2008 şi 2017. Ea a apărut în zeci de scurtmetraje promoţionale, realizate de Olivier Dahan sau  David Lynch.

Actriţa a apărut anul trecut în filmul "Nous finirons ensemble", de Guillaume Canet, şi va fi pe afişul a două filme foarte aşteptate "Annette", de Leos Carax, şi "Astérix et Obélix: L'Empire du Milieu", de Guillaume Canet.

CINEMA | Premierele din cinematografele româneşti

 

Cel mai nou film al lui Clint Eastwood, „Richard Jewell”, şi o adaptare a romanului „Emma” al lui Jane Austen se numără între lungmetrajele care au vineri premiera în cinematografele româneşti.

„Cazul lui Richard Jewell” îi are în distribuţie pe Olivia Wilde, Sam Rockwell, Paul Walter Hauser, Jon Hamm şi Kathy Bates.

Filmul, care i-a adus lui Bates o nominalizare la Oscar 2020, este bazat pe povestea adevărată a lui Richard Jewell, paznic a cărui viaţă a fost dată peste cap după ce presa l-a numit posibil suspect în atacul cu bombă de la Jocurile Olimpice din Atlanta din 1996.

Jewell a anunţat existenţa unui rucsac cu bombă şi a ajutat la degajarea zonei, doar pentru a se găsi apoi în postura de a fi suspectat că a avut de-a face cu atentatul. El a fost achitat de calitatea de suspect după trei luni şi a murit în 2007 din cauza unui atac de cord, la vârsta de 44 de ani.

Paul Walter Hauser a fost ales pentru rolul principal. Sam Rockwell îl interpretează pe avocatul care l-a apărat, iar Kathy Bates, pe mama sa. Olivia Wilde este Kathy Scruggs, o jurnalistă care a documentat acest caz, în timp ce Jon Hamm, un agent FBI.

Noua adaptare „Emma.” este regizată de Autumn de Wilde şi îi are în distribuţie pe Anya Taylor-Joy, Tanya Reynolds, Josh O'Connor, Johnny Flynn şi Bill Nighy.

Scenariul scris de Eleanor Catton urmăreşte romanul lui Austen din 1815. În centru se află Emma, o femeie dintr-o familie engleză cu stare. Binevoitoare, ea se amestecă în problemele sentimentale ale prietenilor ei.

O altă adaptare are premiera weekendul acesta în cinema. Este vorba despre „Insula fanteziilor/ Fantasy Island”, o versiune horror a serialului din anii 1970, despre o staţiune de pe o insulă magică. Filmul este regizat de Jeff Wadlow şi din distribuţie fac parte Maggie Q şi Lucy Hale.

La Happy Cinema, vineri, sâmbătă şi duminică poate fi vizionat documentarul „Degas: Passion for Perfection”, regizat de David Bickerstaff.

Fall in Love 2020 | Mura Masa (Marea Britanie), Little Dragon (Suedia), Lemaitre (SUA), Grasu XXL live band (România), Guess Who live band (România) şi Spike (România) sunt primele nume confirmate pentru lineup-ul celei de-a doua editii

Artişti din SUA, Marea Britanie şi România, între primele confirmări pentru festivalul Fall in Love 2020

 

Mura Masa (Marea Britanie), Little Dragon (Suedia), Lemaitre (SUA), Grasu XXL live band (România), Guess Who live band (România) şi Spike (România) sunt primele nume confirmate pentru lineup-ul celei de-a doua editii a festivalului Fall in Love, care va avea loc în perioada 4 - 6 septembrie, pe domeniul palatului Mogoşoaia.

Mura Masa, pe numele real Alex Crossan, este unul dintre artiştii în plină ascensiune ai scenei electronice britanice. Celebru pentru piesa „Lovesick”, care a ajuns pe primul loc în Spotify Viral Charts din Statele Unite şi în Marea Britanie, el a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy pentru albumul omonim de debut, apărut în 2017. Remix-ul făcut de el piesei „Walking Away” (Haim) a câştigat premiul „Best Remixed Recording, Non-Classical” la gala Grammy 2018.

Little Dragon a devenit cunoscut cu albumul „Ritual Union” (2011). În 2014, „Nabuma Rubberband” a primit o nominalizare la Grammy, în timp ce single-urile „Sweet” şi „Strobelight”, de pe materialul „Season High”, au intrat în Top A-listed sigles al BBC Radio 6. Grupul a cântat la festivaluri precum Glastonbury, Coachella şi Lollapalooza.

Lemaitre, duo indie electronic norvegian din Los Ageles, are zece ani de activitate. Ketil Jansen şi Ulrik Denizou Lund sunt cunoscuţi, sub numele Lemaitre, pentru piesele „The Friendly Sound”, „Closer” şi „We Got U”, şi EP-urile „the Relativity Series”, „1749” şi „Afterglow”.

Abonamentele pentru Fall in Love Festival 2020 pot fi cumpărate din reţeaua Bilete.ro, la preţuri pornind de la 149 de lei, la care se adaugă taxe.

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID