Grigore Leşe a avut o reacție neașteptată în timpul unui recital susținut în Târgu Lăpuş. Artistul a luat foc atunci când o femeie a intrat în sala de concert, după ce el a început recitalul. Deși cei prezenți i-au cerut scuze și l-au rugat să continue, interpretul nici nu a mai vrut să audă.
Momentul în care artistul se supără și anunță publicul că pleacă de pe scenă a fost publicat de un spectator, iar înregistrarea a fost făcută publică pe Youtube de jurnalistul Vasile Dale.
„Gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, am spus să închideți ușa! A intrat doamna, la revedere, plecăm! Asta este! Nu, nu. Gata, gata!
E disciplină, gata, gata, disciplină! Puteți să înjurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează. Eu am spus ceva! Gata, gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, nu ne jucăm! Poate să vină mama aici, poate să vină Hristos! Eu am pus niște condiții!”, a spus Grigore Leşe către public.
Grigore Leșe a fost implicat într-un scandal și în urmă cu trei ani, la Toronto. Atunci, artistului i s-a reproșat că a întârziat aproape 25 de minute la un concert.
Un spectator s-a plâns și de faptul că Leșe s-a supărat pe un copil care plângea în public. Totul a fost relatat la vremea respectivă de George Moțoc, pe blogul său „În secunda următoare te opreşti din cîntat, îţi pui o cută groasă pe mijlocu frunţii, şi terorizezi pe toată lumea, pentru că un prunc din rîndul din spate o cutezat să deschidă guriţa. (…) Tu ce-ai făcut? Ai alungat familia aia cu doi prunci afară din biserică. Ai mai tras şi un discurs despre asta! Ai pus-o şi pe fătuca aia care a organizat concertul să se încrunte de cîte ori se auzea un scîrţîit în biserică. Şi în timp ce ea se încrunta, tu horeai prin biserică scîrţîind de unu singur. De aia, cînd n-am mai putut răbda, am boncănit una bună, apoi m-am ridicat, mi-am luat prietena canadiancă şi am ieşit de la concertul tău. Şi înainte de ieşire am mai boncănit una bună, să fiu sigur că ai auzit”, a scris Moțoc, potrivit Adevărul.