Alicia Keys va prezenta premiile Grammy 2019, a anunţat artista prin intermediul unei videoclip publicat, marţi, pe canalul ei pe YouTube.
„Este oficial! Câştigătoare de 15 ori la premiile Grammy, Alicia Keys va fi gazda celei de-a 61-a ediţii a galei Grammy, fiind prima dată când artista este maestru de ceremonii pentru marea noapte a muzicii” este mesajul pe contul de Twitter al premiilor.
În videoclip, Keys spune: „Ştiu ce înseamnă să fii pe acea scenă şi ştiu cum este să fii mândru de munca pe care ai depus-o şi să fii recunoscut pentru asta. Şi mă simt recunoscătoare să fiu capabilă să aduc acea lumină şi acea energie”.
„Este pentru prima dată. Este prima dată şi este minunat şi cred că este momentul perfect. Sincer, sunt cu adevărat emoţionată”, a mai spus cântăreaţa.
Gala premiilor Grammy va avea loc pe 10 februarie, la Stamples Center din Los Angeles. Ceremonia va fi difuzată live, pe CBS.
Alicia Keys, născută pe 25 ianuarie 1981, în cartierul Harlem din New York, este cântăreaţă, textieră, compozitoare şi actriţă americană. A început să studieze muzica clasică la vârsta de şapte ani şi a absolit, la doar 16 ani, ca şefă de promoţie, cursurile prestigioasei şcoli Performing Art School din Manhattan. A început să studieze la Universitatea Columbia din New York, dar a renunţat la facultate, pentru a-şi construi o carieră în muzică.
În 2001, a lansat primul ei album, ”Songs in A Minor”, care a fost un uriaş succes mondial. Discul, ce a inclus piesa ”Fallin’”, a înregistrat vânzări de peste 12 milioane de copii pe plan mondial şi i-a adus artistei americane cu cinci premii Grammy. De atunci, Alicia Keys a lansat alte albume care au impresionat publicul şi criticii de specialitate – ”The Diary of Alicia Keys” (2003), ”As I Am” (2007), ”The Element of Freedom” (2009) şi ”Girl on Fire” (2012). Următorul album de studio al cântăreţei americane se intitulează ”Here” şi va fi lansat pe 4 noiembrie.
De-a lungul anilor, albumele cântăreţei Alicia Keys s-au vândut în peste 40 de milioane de copii pe plan mondial şi au fost recompensate cu 15 premii Grammy.