Numărul turiştilor străini sosiţi în primele nouă luni, în România, a fost de 2,21 milioane, iar aceştia au cheltuit 5,24 miliarde lei (1,12 miliarde de euro), cu 12% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

În primele nouă luni ale anului trecut, turiştii străini sosiţi în România au cheltuit 4,68 miliarde de lei (1 miliard de euro).

În trimestrul al treilea al acestui an, numărul total de nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare turistică a fost de 938.300 (960.500 în trimestrul al treilea din 2017), iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2,17 miliarde de lei (470.000 de euro), faţă de 2,03 miliarde de lei (436.000 de euro) în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul al treilea l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (53,1% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,3% din total.

”Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (46,9% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (66,6%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi”, se arată în comunicat.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (51,4%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (92,6%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,5% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13,3%.

”Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 43,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri 33,3%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 48,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 37,3% din totalul cheltuielilor pentru recreere”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns