Un operator feroviar misterios a cumpărat de la Căile Ferate Franceze (SNCF) două automotoare care, judecate după aspectul exterior, par de ultimă generație. Situri de profil din Franța le prezintă însă ca niște trenuri perimate, greu de reparat, care acolo stau trase pe dreapta, nedorite de nimeni. Nu ar fi prima achiziție de acest fel din România.

sursa foto: transportrail.canalblog.com

Siturile de socializare ale pasionaților de transporturi feroviare sunt de câtea zile pline de supoziții privind destinatarul a două automotoare aduse în România spre a fi exploatate.

Acestea ar fi fost fotografiate în gara Curtici și ar urma să ajungă la Marub Brașov, societate de reparație a materialului rulant ce are acționari comuni cu Regio Călători (fosta Regiotrans, compania deținută de Costel Comana și Ganea Iorgu).

Automotoarele au fost produse în Franța începând cu 1997 de către renumitul producător francez Alstom.La momentul lansării acestea reprezentau un veritabil progres față de ceea ce circulase până atunci pe căile ferate franceze.

Cumpărătorul român al trenurilor rămâne insă un mister. Oficialii Regio Călători ar fi negat că sunt cumpărătorii trenurilor, deși acestea vor intra în firma lor spre reparații. Alt posibil cumpărător ar fi Ferotrans TFI, spune Jurnalul Feroviar pe pagina sa Facebook.

”Discutăm despre 2 automotoare SNCF serie X 72500 produse de Alstom între anii 1997-2002. Au fost construite 90 de DMU (diesel multiple unit) în 2 unități si 15 DMU în 3 unități.

Viteza maximă de circulație este de 160km/h, ajungând acolo propulsate de 2 motoare diesel MAN per vagon motor și transmisie hidraulică Voith. Puterea totală fiind de 1.200 kW.

Aceste DMU au o capacitate de transport de 153 de locuri cele în 2 unitati și 238 de locuri cele in 3 unități”, spune Jurnal Feroviar.

În Franța există însă mai puțină încântare. ”Evident, nici o regiune nu dorește să se angajeze financiar pentru renovarea majoră a lui X72500, probabil temându-se – și nu fără motive – de surprize neplăcute (…)

A scăzut și utilizarea lui X72500, sunt 29 de unități parcate de stare bună, un sfert din parc. Fără cumpărători, aceste mașini au început să ia drumul dezasamblării (…) Traseul unei vânzări a trenurilor către România își face drumul”, spunea publicația franceză Transport Rail într-un articol intitulat „X72500, pionier dar retras prematur”.

Trenurile cu seriile din fotografia difuzată de Jurnal Feroviar, anume X72725/726 și X72733/734 figurează pe situl diviziei franceze de transport feroviar de călători sud-vest ca fiind „vândute în România”.

Trenurile au suferit de-a lungul anilor peste 200 de modificări, in special la nivelul confortului oferit pasagerilor. Problemele continua să existe în 2006, în special la nivelul generatoarelor și mecanismelor de deschidere- închidere a ușilor.

Acestea nu ar fi primele trenuri second hand de aspect mai modern cu care operatorii privați feroviari încearcă să își impresioneze clienții.

În luna noimebrie operatorul feroviar Astra Transcarpatic a devenit subiectul unei dispute publice privind dorința sa de a achiziționa 15 trenuri IC2 fabricate de firma italiană Ansaldo Breda. Acestea urmau să fie cumpărate de la căile ferate daneze și erau considerate nesigure pentru circulație pe calea ferată de către reprezentanți ai Asociația Construim România (ASCORO).

Ramele au fost livrate abia din 2009, cu 6 ani întârziere față de termenul contractual și din păcate, calitatea proiectării și construcției acestor rame a fost atât de scăzută, încât ele au prezentat din start numeroase riscuri majore în operarea cu călători: risc de incendiu, risc de rupere de osie, risc de deraiare, risc de depășire a spațiului de frânare”, spune ASCORO.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns