Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care a avut loc între 31 iulie şi 9 august, a propus 232 de proiecţii la care au participat 45.000 de spectatori, au transmis luni organizatorii.
Chiar şi în condiţii de siguranţă sporită, organizat pentru prima dată exclusiv în aer liber, la evenimentul dedicat filmului, timp de zece zile, spectatorii au urmărit pe marile ecrane 157 de producţii din 49 de ţări, prezentate în cadrul a 232 de proiecţii (faţă de circa 400, în 2019), în 14 spaţii, în prezenţa realizatorilor invitaţi.
Au fost acordate premii în valoare totală de 84.300 de euro. „Babyteeth”, lungmetrajul de debut al australiencei Shannon Murphy, a primit trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro.
Documentarul „Acasă” al lui Radu Ciorniciuc a a fost ales de juriu drept cel mai bun lungmetraj din secţiunea Zilele Filmului Românesc şi a primit un premiu în valoare de 10.000 de euro (constând în 20 role de film şi servicii de post-producţie).
În cadrul programelor TIFF au fost acordate premii în valoare de 48.500, iar în cadrul Bursei „Alex. Leo Şerban”, oferită de Conceptual Lab, în valoare de 4.000 de euro.
În topul preferinţelor celor care au ales să-şi petreacă serile de vară la TIFF s-au aflat, în acest an, filmele „La Belle Époque/ Cei mai frumoşi ani” (r. Nicolas Bedos), „Mama” (Madre, r. Rodrigo Sorogoyen), „Corpus Christi” (r. Jan Komasa), „La dolce vita” (r. Federico Fellini), evenimentele din programul Weekend la Castel şi cele organizate la Arkhai Sculpture Park din Vlaha. Din totalul evenimentelor programate, 51 au fost sold-out.
Toate cele 500 de locuri disponibile în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca au fost ocupate în fiecare seară, Câteva dintre cele mai de succes titluri ale ediţiei pot fi urmărite, până pe 16 august, pe unlimited.tiff.ro, platforma de video streaming a festivalului.
Anul acesta, un număr record de 600 de aplicanţi şi-au exprimat dorinţa de a fi voluntari la TIFF, peste 250 dintre ei fiind selectaţi pentru a asigura, alături de echipa festivalului, buna desfăşurare e evenimentelor şi implementarea măsurilor de siguranţă.
Filme de la ediţia din acest an, dar şi alte pelicule premiate vor rula în Bucureşti, în fiecare weekend, până pe 27 septembrie, la „Cinema sub clar de lună”. Proiecţiile au loc în aer liber, vinerea, sâmbăta şi duminica, într-un spaţiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A, care poate găzdui maxim 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de siguranţă sanitară.
În perioada 27 – 30 august, filme de la TIFF vor fi prezentate la Sibiu, pentru cel de-al 14-lea an consecutiv, iar între 11 şi 13 septembrie, la Oradea, tot în aer liber.