În Europa, oamenii deja observă o reducere a restricțiilor impuse pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus, în timp ce afacerile se redeschid și copiii se întorc la școală. BBC relatează care sunt pașii următori pentru ieșirea din această situație.

Germania: se redeschid magazinele și se reiau meciurile de fotbal

Germania a început ridicarea restricțiilor, iar modul în care se va proceda este în mâinile celor 16 state federale ale țării. Însă cancelarul Angela Merkel a subliniat faptul că oriunde se va observa o creștere a numărului de infecții se va aplica o așa-zisă “frână de urgență”.

Vor fi redeschise magazinele de toate dimensiunile, însă se vor lua măsuri de igienă și de distanțare socială suplimentare. Magazinele mai mici de 800 de metri pătrați s-au deschis din data de 20 aprilie, alături de dealerii auto, magazinele de biciclete și librării.

Școlile au fost deschise parțial pentru copiii mici și pentru cei care susțin examene. Toate celelalte clase vor reveni la școală treptat, pe tot parcursul verii.

Meciurile de fotbal din Bundesliga se reiau în spatele porților închise sâmbătă, 16 mai – este prima mare ligă europeană care face acest lucru. Oameni din două gospodării diferite au voie acum să se întâlnească.

Evenimentele publice mari precum festivalurile sunt interzise până cel puțin la sfârșitul lunii august.

Franța: școli deschise și plimbări mai lungi

Măsurile de restricție au fost impuse în Franța în data de 17 martie, iar locuitorilor li s-a cerut să justifice, cu acte, orice călătorie în afara țării.

Începând cu data de 11 mai, aceste restricții vor fi reduse și, după trei săptămâni, situația va fi revizuită.

Locuitorii nu vor mai fi nevoiți să furnizeze acte doveditoare că trebuie să călătorească, iar deplasările cu mașina pe o rază de până la 100 de kilometri depărtare de casă vor fi permise.

Călătoriile mai lungi vor necesita acte doveditoare, iar în timpul orelor de vârf în Paris, locuitorii tot vor avea nevoie de o adeverință din partea angajatorului sau de prezentarea unui motiv convingător, care să demonstreze că deplasarea este necesară.

Franța va fi împărțită în două, cu patru “zone roșii”, inclusiv Parisul, care păstrează închise parcurile, grădinile și școlile pentru elevii cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani. Școlile primare și creșele se vor redeschide din 11 mai, în timp ce școlile din “zonele verzi”, pentru copii cu vârste între 11 și 15 ani, se deschid pe 18 mai.

În fiecare clasă vor fi maxim 15 elevi, iar purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie pentru copiii mai mari. Liceele pentru elevii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani nu se deschid înainte de luna iunie. Toate magazinele și barurile din centrele comerciale ale Parisului se vor redeschide; centrele de agrement și cimitirele se pot deschide, însă barurile și restaurantele vor rămâne închise. De asemenea, se vor permite adunări care să cuprindă sub 10 persoane; persoanele în vârstă au voie să iasă afară, dar “în limita bunului simț”.

 Irlanda: relaxare în cinci pași și nunți cu oameni puțini Irlanda a avut parte de măsuri mai stricte decât Marea Britanie, locuitorii având permisiunea să se plimbe pe distanțe aflate la maximum doi kilometri depărtare de casele lor.

Restricțiile vor fi ridicate într-un plan ce urmează cinci pași, începând cu 18 mai, iar măsurile vor fi ușurate la fiecare trei săptămâni.

Școlile vor rămâne închise până în septembrie, în timp ce muncitorii în aer liber, cum ar fi muncitorii în construcții și grădinarii, vor avea voie să reia activitățile începând cu 18 mai.

Creșele se vor deschide pentru copiii angajaților care lucrează în domenii considerate esențiale începând cu 29 iunie, iar acest lucru va fi extins și copiilor angajaților din alte domenii începând cu 20 iulie.

Vizitele sociale vor fi permise în alte gospodării începând cu data de 8 iunie, iar din 29 iunie, oamenii vor avea voie să călătorească pe o rază de 20 de kilometri depărtare de casele lor.

Nunțile, botezurile și alte mici adunări sociale vor fi permise începând cu data de 20 iulie, însă numai pentru familie și prieteni apropiați.

Magazinele care vând articole neesențiale se pot deschide începând cu 8 iunie, dacă numărul personalului și al clienților rămâne mic, iar spațiile mai mari pot fi deschise începând cu data de 29 iunie.

Belgia: întâlnire între patru prieteni

Restricțiile sunt ridicate lent într-o țară care a înregistrat un număr mare de decese în casele de îngrijire. Începând cu 10 mai, persoanelor care locuiesc în aceeași gospodărie li se permite să primească vizite de la un grup de până la patru persoane. Dar aceste persoane nu vor avea voie să viziteze și alte locuri.

Magazinele de țesături s-au redeschis în data de 4 mai, întrucât noile reglementări impun tuturor belgienilor cu vârsta de peste 12 ani să poarte măști de prptecție în transportul în comun.

Alte magazine se redeschid din 11 mai, sub rezerva respectării stricte a măsurilor de distanțare socială. Școlile vor relua cursurile începând cu 18 mai, dar nu va fi permis un număr mai mare de 10 copii în fiecare clasă. Cafenelele și restaurantele vor începe să se deschidă din 8 iunie.

Olanda: se redeschid bibliotecile, frizeriile și saloanele de înfrumusețare

În Olanda, premierul Mark Rutte a dezvăluit faptul că va fi urmat un plan în cinci faze pentru reducerea restricțiilor, începând cu data de 11 mai.

Bibliotecile se vor deschide. La fel și frizeriile și saloanele de înfrumusețare, începând cu data de 11 mai. Școlile din învățământul primar se vor deschide parțial.

Barurile și restaurantele își vor putea deschide spațiile în aer liber începând cu 1 iunie. Școlile din învățământul mediu se vor redeschide și ele.

Serviciile de transport public își vor relua programul obișnuit, cu condiția ca persoanele care folosesc transportul în comun să poarte măști pe față.

Campingurile și parcurile de vacanță se pot redeschide de la 1 iulie, la fel ca teatrele, restaurantele și cinematografele cu până la 100 de clienți, care vor respecta măsurile de distanțare socială. Evenimentele mai mari și sporturile de contact se pot relua în luna septembrie.

Austria, o țară relaxată

Austria este una dintre primele țări care a decis că este cazul să relaxeze restricțiile.

Magazine mai mari, centrele comerciale și frizeriile s-au redeschis la începutul lunii mai.

Parcurile publice, magazinele mici, magazinele de bricolaj și grădinile au fost deschise începând cu 14 aprilie.

Este permis sportul în aer liber care respectă măsurile de distanțare socială, cum ar fi tenisul, golful și atletismul.

Adunările de până la 10 oameni au fost permise încă de la începutul lunii mai.

Restaurantele și cafenelele se vor deschide la mijlocul lui mai, în timp ce hotelurile, ștrandurile și atracțiile turistice se vor deschide la sfârșitul acestei luni.

Elevii care se află în ultimul an de școală s-au întors în clase la începutul lui mai. Elevii din ceilalți ani se vor întoarce în unitățile de învățământ la mijlocul acestei luni.

Spania: școlile rămân închise până în septembrie

În data de 4 mai, Spania a venit cu un plan de deblocare a restricțiilor în patru etape. Restricțiile din această țară au fost unele dintre cele mai stricte din Europa, copiii sub 14 ani fiind închiși în case vreme de șase săptămâni.

Restricțiile vor fi relaxate în etape de câte două săptămâni până la 10 iunie, sub rezerva revizuirii, în cazul în care cazurile de infectare cu COVID-19 cresc.

Școlile vor fi redeschise parțial, începând cu 26 mai. Acest lucru va permite cursuri de revizuire a materiei și susținerea examenelor, dar nu se așteaptă redeschiderea completă până în septembrie.

Începând cu 11 mai, clienții pot comanda o bere într-un bar cu terasă, dar barurile și restaurantele nu se vor redeschide complet până la 10 iunie.

Localurile vor fi deschise la o capacitate de 50% și se vor respecta regulile stricte de distanțare socială.

Cinematografe, teatre și expoziții vor fi deschise începând cu 26 mai, dar vor avea voie să funcționeze doar la o capacitate de 30%.

Concertele în aer liber de până la 400 de persoane vor fi permise doar dacă participanții la aceste evenimente rămân la o distanță sigură unul de celălalt.

Bisericile și moscheile au permisiunea să se redeschidă din 11 mai, dar la capacitate redusă.

Italia: adunările la înmormântări sunt permise

Italia a impus măsuri stricte și de lungă durată, cu interdicția de a merge pe jos sau de a face sport la o distanță mai mare de 200 de metri de casă.

La începutul lunii mai, au mai fost relaxate din restricții, iar acum oamenii au voie să circule pe distanțe mai mari și să își viziteze rudele, dar într-un număr redus.

Vizitele în alte regiuni ale țării sunt în continuare interzise.

Barurile și restaurantele care pot oferi servicii de luat masa sunt de așteptat să se redeschidă complet începând cu 1 iunie.

Frizeriile și saloanele de frumusețe s-ar putea deschide de la 1 iunie. Mai multe magazine se pot redeschide din 18 mai, alături de muzee și librării.

Echipele sportive vor putea să organizeze antrenamente de grup începând cu data de 18 mai.

Înmormântările sunt acum permise cu un maximum de 15 persoane. Ideal este ca aceste adunări să aibă loc afară, în aer liber.

Școlile nu se vor redeschide până în septembrie.

Biserica Catolică va putea să își țină serviciile religioase din data de 18 mai.

Grecia: planul central al relaxării restricțiilor îl constituie redeschiderea turismului

Primul caz de infectare cu noul coronavirus în Grecia s-a înregistrat în data de 26 februarie, iar guvernul a impus imediat restricțiile care au blocat întreaga țară. În data de 28 aprilie, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat o relaxare a măsurilor în săptămânile următoare.

Bisericile vor fi redeschise pentru rugăciune individuală începând cu data de 4 mai, iar serviciile religioase vor fi permise din data de 17 mai.

Școlile vor fi redeschise din 11 mai pentru elevii din anii terminali, cu măsuri speciale, care includ ca elevii să participle la cursuri în zile diferite.

Magazinele se vor deschide din 11 mai, iar cele din interiorul centrelor comerciale vor fi deschise din 1 iunie.

Cafenelele și restaurantele se vor deschide de la 1 iunie, dar numai cele cu terasă și va fi nevoie de distanță clară între scaune. Oamenii de știință greci lucrează la un set de reguli, menite să fie testate în momentul în care țara se va deschide pentru turiști în această vară. Plajele s-au deschis în data de 4 mai.

Lasă un răspuns