VIDEO | Rafael Nadal, Roger Federer şi Novak Djokovic, mesaje de susţinere pentru medici, autorităţi şi poliţie în lupta împotriva coronavirus

Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a transmis un mesaj de susţinere şi mulţumire personalului medical, autorităţilor şi poliţiei spaniole, fără să uite însă şi de familiile îndoliate.

„Mulţumim tuturor celor care ne ajută să ne simţim puţin mai în siguranţă, celor care sunt în prima linie, care riscă cel mai mult şi care sunt eroii noştri”, a spus Nadal.

El a mai transmis şi un mesaj de susţinere familiilor care şi-au pierdut pesoane dragi din cauza pandemiei de Covid-19.

 

viewscnt

https://www.instagram.com/p/B-CQ5WAnNz-/?utm_source=ig_embed

Rafael Nadal se însoară cu femeia de care s-a îndrăgostit când avea 18 ani

Rafael Nadal, numărul 2 ATP şi finalist la Australian Open, a decis să îşi oficializeze relaţia cu iubita lui, care îi este alături de 14 ani.

Conform revistei ”Hola”, Rafael Nadal şi Xisca Mery Perello sau logodit anul trecut, în luna mai, la Roma, însă au păstrat secret acest eveniment.

Acum, sursele publicaţiei au aflat că Rafa şi cea care îi este iubită de 14 ani se vor căsători în luna octombrie.

Nadal s-a îndrăgostit de Xisca Perello când avea 18 ani, iar ea avea doar 16. De atunci au fost de nedespărţit, însă ea a preferat mereu să stea în umbră. De altfel, ea nu e tipul clasic de iubită de tenismen, pentru că a apărut la foarte puţine turnee în tribune. 

Există o poveste care spune că în primii ani ea nici nu le-a povestit colegilor că se întâlneşte cu Rafa, ci aceştia au aflat întâmplător, văzând-o la televizor.

Cum nu a vrut să depindă niciodată de iubitul ei, Xisca şi-a terminat studiile şi acum are o carieră în asigurări.

Rafael Nadal a sărit în ajutorul victimelor inundaţiilor de la Mallorca

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a sărit în ajutorul victimelor inundaţiilor care au lovit insula Mallorca în noaptea de marţi spre miercuri, informează cotidianul La Vanguardia.

Patru persoane, inclusiv doi britanici, şi-au pierdut viaţa la Sant Llorenc des Cardassar, satul cel mai afectat de inundaţii, unde ploile diluviene au scos din matcă un râu.

Nadal locuieşte în Porto Cristo, la 11 km de Sant Llorenc, unde se recuperează după o accidentare la genunchi, care l-a obligat să renunţe la turneul asiatic.

După ce a anunţat, pe reţelele de socializare, că pune la dispoziţie facilităţile academiei sale din Manacor pentru cei care au nevoie de locuinţe după dezastru, campionul iberic s-a deplasat miercuri după-amiază în zonele afectate de inundaţii şi chiar a dat o mână de ajutor la înlăturarea noroiului adus de apă, într-un atelier mecanic, după cum se poate vedea într-o înregistrate video postată pe site-ul ziarului spaniol.

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa, şi mai multe sunt date dispărute în urma puternicelor inundaţii care au lovit Mallorca, principala insulă din arhipelagul turistic Baleare, în noaptea de marţi spre miercuri. Mallorca atrage în fiecare an peste 13 milioane de vizitatori.

WIMBLEDON 2018 | Djokovic, emotii după victoria dramatică cu Rafael Nadal: „E cel mai tare meci din viața mea!”

Novak Djokovic, numărul 21 ATP, s-a calificat pentru a cincea oară în ultimul act de la Wimbledon, după ce l-a învins în semifinale pe Rafael Nadal, numărul 1 mondial, scor 6-4, 3-6, 7-6(9), 3-6, 10-8, într-un meci care s-a întins pe durata a două zile.

Sârbul îl va întâlni în finală pe sud-africanul Kevin Anderson (8 ATP) într-un meci care va avea duminică, de la ora 16:00, în direct la Eurosport

„E greu să-mi găsesc cuvintele. Am suferit atât de mult până am ajuns aici. E cel mai tare meci din viața mea, o luptă atât de consistentă! A fost un meci special. Am avut multe meciuri dure cu Rafa, dar totul a fost atât de echilibrat azi.

Diferența a fost foarte mică. Am știut că adversarul meu  a fost atât de aproape de victorie, dar astfel de momente îți dau putere să continui. Sunt foarte mândru că mi-am valorificat șansa. 

E o premieră pentru fiecare dintre noi să jucăm semifinale atât de lungi. Kevin Anderson e un adversar teribil de bun. Voi căuta să mă bucur de această victorie, iar apoi voi vedea cum gestionez finala de mâine”,  a declarat Djokovici la interviul de la finalul meciului.

Djokovici va juca duminică, împotriva lui Kevin Anderson, cea de-a cincea finală la Wimbledon. Sârbul le-a câștigat are 3 titluri la Londra și, totodată, are șansa să-și adjudece  cel de-al 13-lea trofeu de Mare Șlem din carieră.

Sacrificiul din spatele frumuseții tenisului – Cum arată mâinile Simonei Halep și ale altor jucători din circuitul profesionist

În spatele victoriilor și strălucirii jucătorilor de tenis din circuitul profesionist se găsește un sacrificiu imens și un efort fizic extrem. Clay Sniteman, director medical și fizioterapeut în circuitul ATP, a vorbit, într-un interviu pentru The Times, despre cum sunt afectate mâinile jucătorilor de tenis. Imaginile cu palmele pline de bășici și bătături arată sacrificiul enorm din spatele rezultatelor. 
„Problemele obişnuite pe care jucătorii le au la mână sunt băşicile şi bătăturile. Bătăturile apar din cauza forței excesive atunci când ei țin racheta, a poziției acesteia în mână și a modului în care se mișcă. Jucătorii preferă să aibă o bătătură, pentru că oferă o anumită protecţie la frecarea cu racheta.
Ei folosesc adesea o cremă sau un spray pentru a-și proteja vârful degetelor de bașici, iar acestea pot duce la decolorarea roșie-maronie pe care o puteți vedea în imagini. La turneele care au loc în zonele de deșert, unde nu există niciun fel de umiditate, degetele și mâinile jucătorilor pot suferi crăpături. Dacă jucătorii schimbă mediul sau nu au jucat o perioadă, mâna lor nu este obișnuită și vor apărea bășicile. Ei vor folosi cremă în timpul nopții pentru a regenera țesutul cât mai repede posibil „, a spus Clay Sniteman, potrivit The Times.
The Times a oferit imagini cu mâinile a 13 jucători şi jucătoare, printre care Simona Halep, Roger Federer, Rafael Nadal, Victoria Azarenka, Angelique Kerber, Caroline Wozniacki, Johanna Konta sau Juan Martin Del Porto.
Mai jos poți vedea cum arată mâinile câtorva jucători sau jucătoare de tenis din circuitul profesionist:
 
Sursa foto: captură The Times
 
Mâna Simonei Halep

Mâna lui Rafael Nadal

Mâna Carolinei Wozniacki

Mâna lui Roger Federer

Mâna Victoriei Azarenka