Fosta casă a unuia dintre cei mai cunoscuți traficanți de droguri, Pablo Escobar, a fost demolată, sâmbătă.
Mii de oameni au asistat la momentul în care vila de lux a fost pusă la pământ.
Impozanta casă din centrul orașului Medellin din Columbia a fost demolată cu explozibil, iar în locul ei va fi construit un memorial pentru victimele terorii domniei traficanţilor de droguri.
Vila cu opt etaje în care a locuit celebrul lord al drogurilor a fost părăsită după moartea sa și a rămas în paragina.
Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
Deseori numit „regele cocainei”, Escobar a fost unul dintre cei mai bogați infractori din istorie.
Forbes a estimat că ar fi fost al șaptelea cel mai bogat om din lume în 1989, cu o valoare netă estimată de 9 miliarde de dolari.
El a fost ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.