Ben Affleck şi Michael Keaton îşi vor relua rolurile din Batman într-un film din universul DC Comics

Ben Affleck îşi va relua rolul în costumul lui Batman într-un film din universul DC Comics a cărui acţiune are loc în universuri paralele, informează The Independent vineri.

Affleck, despre care s-a crezut că s-a distanţat de acest rol, va juca alături de precedentul interpret al lui Batman, actorul Michael Keaton, în ”The Flash”, în care Ezra Miller îşi va relua rolul din ”Justice League”.

Regizat de Andy Muschietti (”It”), filmul va fi o adaptare a seriei de benzi desenate ”Flashpoint” din 2011 în care Barry Allen (Flash) ajunge în mai multe dimensiuni, cu eroi Batman diferiţi.

„(Batman al lui Affleck) are o contribuţie foarte importantă la impactul emoţional al filmului”, a declarat Muschietti pentru Vanity Fair. ”Interacţiunea şi relaţia dintre Barry şi Wayne interpretat de Affleck vor aduce un nivel emoţional pe care nu l-am mai văzut până acum. Este filmul lui Barry, este povestea lui Barry, dar personajele lor sunt mai înrudite decât credem”, a mai spus el. ”Mă bucur să colaborez cu cineva care s-a aflat de ambele părţi ale camerei. El înţelege”, a adăugat regizorul.

Revenirea lui Affleck în rolul Batman constituie o surpriză deoarece se credea că actorul a părăsit franciza.

Actorul de Oscar a declarat pentru The New York Times, la începutul acestui an, că s-a retras dintr-un proiect solo cu Batman din cauza presiunii exercitate asupra sănătăţii sale. El acceptase iniţial să scrie, să regizeze şi să joace în propriul său film Batman.

În septembrie vor fi reluate la Londra filmările la un film Batman solo, regizat de Matt Reeves şi care îl are pe Robert Pattinson în rolul Cruciatului cu capă. Producţia a fost amânată la începutul acestui an pe fondul pandemiei coronavirusului. Tot la Londra vor fi reluate în septembrie filmările şi la un lungmetraj cu Batman, regizat de Matt Reeves, cu Robert Pattinson în rolul supereroului DC Comics, după ce au fost suspendate la începutul acestui an din cauza pandemiei provocate de noul coronavirus.

Michael Keaton, Samuel L Jackson şi Maggie Q vor filma în România pentru lungmetrajul „The Asset”

Actorii Michael Keaton („Birdman”, „Batman”, „Robocop”), Samuel L Jackson („Jurassic Park”, „Good Fellas”, „Pulp Fiction”) şi Maggie Q („Designated Survivor”, „Divergent”, „Mission Impossible 3”) vor filma anul viitor în România pentru „The Asset”, regizat de Martin Campbell, cunoscut pentru „The Expendables”, „Casino Royale” şi „Masca lui Zorro”.

Scris de Richard Wenk („The Equalizer 2”, „The Expendables”), filmul spune povestea a doi asasini (Keaton şi Maggie Q) care deţin secrete din timpul războiului din Vietnam, aflaţi în competiţie directă. Când mentorul unuia dintre ei este ucis, sunt nevoiţi să facă o alianţă de compromis pentru a se întoarce în Vietnam ca să descopere criminalul.

„The Asset” este produs de Moshe Diamant („Hurricane Heist”), Rob Van Norden („Rambo – Last Blood”) şi Arthur Sarkissian („Rush Hour”).

Regizorul Martin Cambpell se află de două luni în pregătire în România pentru acest film care este coordonat în producţia locală de Frame Film.

Filmările vor începe pe 8 ianuarie şi vor dura zece săptămâni în Bucureşti, în diverse locaţii din centrul Capitalei, urmând ca producţia să se mute pentru o săptămână la Londra şi una în Vietnam.

Frame Film mai produce filmul „Dampyr”, o adaptare după benzile desenate cu acelaşi nume, un triller al cărui buget de producţie depăşeşte 15 milioane de dolari şi care îi are în distribuţie pe Luke Roberts („Piraţii din Caraibe”, „Game of Thrones”, „300”), Sebastian Croft („Game of Thrones”, „Penny Dreadful”), David Morrissey („Robin Hood”, „Britannia”, „Walking Dead”), Wade Briggs („Please like me”) şi Stuart Martin („Babylon”, „Game of Thrones”). Producţia se filmează chiar în aceste zile în Transilvania, urmând ca de săptămâna viitoare să se filmeze în Bucureşti.

Compania a fost fondată de Andrei Boncea şi Dragoş Buliga. Boncea a fost unul dintre producătorii executivi ai filmului „Joyeux Noel” (Franţa), nominalizat în 2005 la Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, dar şi pentru filmul „Amen” al lui Costa-Gavras şi pentru „Callas Forever” al lui Franco Zeffirelli. A produs, de asemenea, „California Dreaming”, lungmetrajul regretatului Cristian Nemescu, care a câştigat premiul Un Certain Regard la Cannes în 2007.

Dragoş Buliga şi Andrei Boncea au realizat, prin Frame Film, „Vânătorul de spirite” (regia Dragoş Buliga) cu Armand Assante şi Lior Ashkenazi, lansat în 2018  în România şi premiat la şapte festivaluri internaţionale, numeroase seriale de televiziune („Las Fierbinţi”, „Triplusec”) dar şi spoturi publicitare pentru diverşi clienţi internaţionali.