Chitaristul şi solistul Lindsey Buckingham, fost membru al grupului Fleetwood Mac, a fost supus unei operaţii pe cord deschis, iar în prezent se recuperează acasă.
Buckingham a fost operat săptămâna trecută, potrivit soţiei lui, care a publicat un mesaj pe Twitter.
Kristen Buckingham a scris: „Se recuperează acum acasă şi în fiecare zi este tot mai puternic. În timp ce el şi inima lui sunt bine, operaţia i-a afectat corzile vocale. Nu este clar dacă este ceva permanent, dar noi sperăm să nu fie”.
„Ultimul an a fost foarte stresant şi dificil pentru familia noastră. (…) Abia aşteaptă se se recupereze şi să lase totul în spatele lui”, a adăugat ea.
Muzicianul a anunţat, în decembrie 2018, că a ajuns la o înţelegere cu foştii săi colegi din Fleetwood Mac privind procesul pe care el l-a intentat după ce a fost dat afară din trupă înaintea turneului mondial, la începutul aceluiaşi an.
Lindsey Buckingham s-a alăturat trupei în 1975 şi a cântat cu Fleetwood Mac până în 1987. Alături de Mick Fleetwood, John McVie, Christine McVie şi Stevie Nicks a lansat „Rumors” (1977), cel mai de succes album al grupului, care a fost vândut în peste 40 de milioane de copii.
Buckingham a revenit în trupă în 1997, iar în 2017 a lansat un album, duet cu McVie.
Ca artist solo, Buckingham a lansat şase albume de studio şi recent începuse turneul de promovare a colecţiei „Solo Anthology: The Best of Lindsey Buckingham”. Concertele pe care le avea programate au fost suspendate.
Chitaristul şi solistul Lindsey Buckingham a anunţat, într-un interviu CBS News, că a ajuns la o înţelegere cu foştii săi colegi din Fleetwood Mac privind procesul pe care el l-a intentat după ce a fost dat afară din trupă înaintea turneului mondial.
Buckingham nu a divulgat termenii înţelegerii încheiate, însă a lăsat să se înţeleagă că nu va reveni în grup. „Sunt aproape convins că nu o voi face”.
El a deschis un proces civil în luna octombrie, la Los Angeles, acuzându-i pe Mick Fleetwood, Stevie Nicks, Christine McVie şi John McVie că au încălcat prevederile contractului, şi a a cerut să îi fie plătită partea din veniturile generate de turneu pentru că dorea să cânte cu trupa.
Muzicienii au ajuns la înţelegere în urmă cu câteva săptămâni, a mai spus Buckingham, în vârstă de 69 de ani.
Lindsey Buckingham a făcut primele declaraţii în luna mai, după ce în aprilie s-a aflat că a părăsit grupul Fleetwood Mac. El a explicat că a fost concediat din Fletwood Mac.
Buckingham s-a alăturat trupei în 1975 şi a cântat cu Fleetwood Mac până în 1987. Alături de Mick Fleetwood, John McVie, Christine McVie şi Stevie Nicks a lansat „Rumors” (1977), cel mai de succes album al grupului, care a fost vândut în peste 40 de milioane de copii.
Buckingham a revenit în trupă în 1997, iar anul trecut a lansat un album, duet cu McVie.
Fleetwood Mac este o trupă rock britanică-americană formată în 1967, la Londra, care a cunoscut numeroase schimbări în componenţă şi diferite niveluri de succes. De la înfiinţarea trupei şi până în 1974, nicio formulă a trupei nu a durat mai mult de doi ani.
Singurul membru prezent în trupă de la formare şi până în prezent este toboşarul Mick Fleetwood. Basistul John McVie, în ciuda contribuţiei sale la numele trupei, nu a cântat pe primul single al formaţiei, nici în primele concerte susţinute de grupul american. Christine McVie a apărut, până în prezent, pe aproape toate albumele trupei exceptând două, fie ca membră a trupei sau ca muzician de studio. De asemenea, a realizat coperta albumului „Kiln House”.
Trupa a avut succes în perioada blues, de la sfărşitul anilor 1960, când în fruntea ei se afla chitaristul Peter Green, şi din 1975 până în 1987, cu o orientare pop, când grupul Fleetwood Mac i-a avut în componenţă pe Christine McVie, Lindsey Buckingham şi Stevie Nicks. Al doilea album cu Buckingham şi Nicks, intitulat „Rumours”, a devenit cel mai bine vândut album din istorie la vremea respectivă şi a avut patru melodii care au ajuns în Topul 10 american (inclusiv piesa „Dreams”, care este singurul No 1 al trupei în Statetele Unite). Discul „Rumours” a petrecut 31 de săptămâni pe primul loc în topul Billboard şi a câştigat premiul Grammy la categoria „cel mai bun album al anului”. Până în prezent, albumul „Rumours” a fost vândut în peste 40 de milioane de copii pe plan mondial.
Trupa Fleetwood Mac a avut un succes mai modest din 1971 până în 1974, când în trupă se afla şi Bob Welch, şi în anii 1990, când au avut loc alte modificări de componenţă, înainte de revenirea soliştilor Lindsey Buckingham şi Stevie Nicks.
Albumele lansate de Fleetwood Mac au fost vândute în peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial. Formaţia americană a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1998.