J Balvin dezvăluie la gala Premiilor Juventud 2020 că se recuperează de COVID-19

 

Artistul columbian J Balvin a anunţat joi, cu prilejul transmiterii Premiilor Juventud, că se recuperează după ce a fost diagnosticat cu boala COVID-19, care „l-a afectat serios”, motiv pentru care a trimis un mesaj de avertisment cu privire la coronavirus, relatează EFE.

Într-un mesaj video transmis din vila sa din oraşul columbian Medellín pentru a mulţumi pentru primirea premiului, artistul a spus că a trecut „prin zile grele” şi „foarte complicate” şi a subliniat că pandemia „nu este o glumă şi nici o poveste mediatică”, lansând totodată un apel în care i-a îndemnat pe tineri să se ferească de coronavirus.

J.Balvin şi-a anunţat astfel prezenţa la gala de joi seară de la Miami a Premiilor Juventud unde a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun mesaj al unui videoclip. Este vorba de piesa „Rojo”, ce spune povestea dureroasă a unui bărbat care moare într-un accident de maşină provocat de scrierea unui SMS în timp ce se îndrepta spre spitalul unde urma să asiste la naşterea fiicei sale.

Ediţia din 2020 a Premiilor Juventud este prima gală de decernare a trofeelor care se realizează în timpul pandemiei.

Canalul Univision, care organizează şi a transmis aceste premii, a realizat un program hibrid cu show-uri muzicale înregistrate şi prezentatori care au condus gala în faţa scaunelor goale din sala Hard Rock Live din incinta Hard Rock Seminole Hotel, situat la 20 de kilometri de Miami.

Prin anunţul făcut, Balvin se alătură listei artiştilor latino care au contractat COVID-19, boală de care au suferit de asemenea alţi compatrioţi ai artistului, precum Karol G, Prince Royce, Chiquis Rivera şi Lorenzo Méndez. Lista îi include şi pe prezentatorii programului „Despierta América”, Karla Martínez şi Alan Tacher – alături de soţia sa Cristy Bernal – Antonio Banderas, Camila Sodi şi mulţi alţii.

‘El Carrusel Festival’ 2019 ii aduce pe J Balvin, Nicky Jam si Ozuna, in Romania!

Dupa succesul inregistrat, anul trecut, in prima editie “El Carrusel”, cu Maluma si Luis Fonsi, iata ca, in 2019, a doua editie a festivalului aduce alte nume mari a muzicii internationale.


Intre 27 – 30 iunie, pe scenele de la Romexpo – Bucuresti, vor concerta J BALVIN, NICKY JAM si OZUNA, primii artisti, deja, confirmati, in cea de-a doua editie “El Carrusel”, urmand ca, ulterior, lista artistilor sa mai fie completata cu alte nume sonore.


Si de data aceasta, organizatorii vor amplasa un parc de distractii, dar si zone de foodcourt si relaxare, iar accesul va fi permis, zilnic, incepand cu ora 14.00.


Primele bilete, pentru festivalul “El Carrusel” – editia a II-a, cu titlu Early Bird, se pun in vanzare joi, 7 februarie 2019, in reteaua Eventim si on-line, incepand cu ora 9.00, dupa cum urmeaza:

Abonament General Admission – 330 lei + taxe
Abonament Golden Circle – 430 lei + taxe

Dupa epuizarea contingentului, biletele vor fi disponibile doar la pret intreg:

Abonament General Admission – 380 lei + taxe
Abonament Golden Circle – 480 lei + taxe
Abonament VIP – 720 lei + taxe
Biletele puse in vanzare sunt abonamente ce asigura accesul participantilor la toate cele 4 zile de festival.

J Balvin

Jose Alvaro Osorio Balvin, nascut pe 7 iulie 1985 si cunoscut sub numele de scena J Balvin, este un artist columbian de reggaeton.


Balvin s-a nascut in Medellin, cel mai mare oras din Antioquia, unde, de la o varsta frageda, a inceput sa fie interesat de rap, dance, champeta si bachata.

Cantaretul a atins culmile succesului cu celebra piesa “Tranquila”, iar, in prezent, este unul dintre cei mai bine vanduti artisti peste hotare din America Latina.


In 2015, a intrat in Cartea Recordurilor, pentru cea mai mare perioada de No 1, in top Billboard Hot Latin Songs, cu piesa “Ginza”.

Totodata, a fost si primul artist de muzica latino care a obtinut discul de diamant, pentru vanzari record cu piesele “6 AM” si “Ay Vamos”.


In 2017, J Balvin dadea lovitura cu alta piesa, “Mi gente” feat Willy William, care a atins, intr-un timp foarte scurt, 1 miliard de vizualizari, dar si cu remixul cantat chiar de Beyonce.

La un an mai tarziu, a colaborat cu Nicky Jam, pentru single-ul “X”, dar si cu Jeon si Anita – “Machika”.

Nicky Jam

Nicky Jam este unul dintre cei mai de referinta artisti de muzica raggaeton ai lumii, cu colaborari precum Daddy Yankee, Enrique Iglesias, J Balvin, Bad Bunny, Steve Aoki sau Ozuna, dar si castigator al premiului Grammy, in 2015, pentru cea mai buna performanta urbana.

In 2018, a fost invitat sa cante la Cupa Mondiala la Fotbal, alaturi de prietenul sau, megastarul de la Hollywood, Will Smith.

Ozuna

Ozuna este un cantautor de muzica raggaeton, cunoscut, cel mai mult, publicului roman, pentru hit-ul “Taki Taki”, single care este no 1 pe radiourile din Romania, cu peste 1 miliard de vizualizari pe Youtube.

Lansat la finalul anului 2018, a debutat ca No 1 in clasamentul Hot Latin Song, si si-a mentinut pozitia fruntasa timp de 3 saptamani, iar in prezent, la nivel international, se afla pe primele locuri in top Billboard.

Eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Production si D&D East Entertainment.

Primavera Sound, primul festival muzical major al cărui lineup este împărţit egal între artişti bărbaţi şi femei

Primavera Sound din Spania este primul festival muzical major al cărui lineup pentru 2019 este împărţit egal între artişti bărbaţi şi femei.

Erykah Badu, Tame Impala şi Solange vor fi capete de afiş ale evenimentului ce va avea loc în Barcelona în perioada 30 mai – 1 iunie. Din lineup mai fac parte Cardi B, J Balvin, Rosalía, Future, Janelle Monae, Interpol, Courtney Barnett şi Nas.

Înaintea anunţului, organizatorii au creat hasgtag-ul #TheNewNormal.

„Îţi aminteşti? Anul 2019 a fost anul în care totul s-a schimbat. Au căzut bariere, am învins prejudecăţi”, spune o voice din off în videoclipul de prezentare. „Părea imposibil, dar prezentul a devenit, în sfârşit, feminin”.

Această schimbare a venit după ce PRS Foundation a cerut festivalurilor să accepte provocarea „50/50” până în 2022, pentru a redresa balanţa între genuri.