Custom Reşiţa 2019 | Peste 2.500 de oameni au fost prezenţi ieri, în Poiana Golului, la festival

Prima seară a festivalului Custom Reşiţa 2019 a adunat aproximativ 2.500 de persoane care au venit special să vadă concertele din Poiana Golului.

Aceste date rezultă din informaţii primite la zonele de intrare, unde au fost scanate peste 1.500 de bilete, dar numărul spectatorilor poate fi mai mare, deoarece la ora 22 casele de bilete încă ofereau brăţări şi chiar abonamente.

Concertele din prima zi au început cu cei de la Camera 101 şi s-au încheiat cu recitalul trupei Celelalte Cuvinte.

Publicul din poiană a primit fiecare trupă cu aplauze, dar abia la „Altar” lumea a început să se apropie de scenă. Aşa cum era de aşteptat, regina rockului, Doro, a făcut senzaţie.

Artista a cântat piese de pe noul album „Forever warriors – forever united”, dar şi din perioada „Warlock”, fanii fiind în extaz la fiecare vers.

De menţionat faptul că toţi cei prezenţi s-au arătat impresionaţi atât de organizare, sonorizare şi amplasement, dar şi de ofertele comercianţilor aflaţi în Poiana Golului.

Foarte apreciat de spectatori, mai ales de cei tineri, a fost şi grupul The Rasmus, care a urmat după concertul lui Doro. Seara s-a încheiat cu recitalul formaţiei Celelalte Cuvinte, foarte iubită de publicul reşiţean.

Urmează o nouă zi plină de surprize. Programul va debuta cu o paradă moto a cluburilor prezente, iar de la ora 18 distracţia se va muta din nou în poiană, în ciuda faptului că de pe scenă vor lipsi cei de la Uriah Heep.

Program „Custom Reşiţa” | sâmbătă, 6 iulie

DIMITRI`S BATS
BABY ELVIS
MELTING DICE
ALTERNOSFERA
MASSIVE WAGONS
JOHN NEWMAN

John Newman vine la Custom Reșița, iar organizatorii anunță și o reducere de 20% pentru abonamente

Odată cu începerea sezonului estival, organizatorii Custom Reșița Festival anunță un nou artist internațional care va urca pe scena din Poiana Golului, și anume pe John Newman.

Hiturile “Come and Get it”, “Love me again” și “Losing sleep”, renumite la nivel mondial, vor răsuna deasupra Resitei în festivalul care se desfășoară între 5-7 iulie. Cu multe premii și piese pe primele locuri în topurile muzicale, John Newman se alătură pleiadei de artiști internaționali deja confirmați: The Rasmus, Uriah Heep, Massive Wagons, UDO, Doro, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra.

Mai mult, pentru a sărbători venirea verii, organizatorii dau startul unei campanii de reducere de 20% pentru primele 500 abonamente cumpărate de pe iabilet.ro prin codul CUSTOM2019.

Custom Reșița se adresează tuturor generațiilor de vârstă, încurajează părinții să își aducă copiii la festival, să vină să petreacă un weekend prelungit într-un mediu plăcut, în aer liber, pe platoul de deasupra orașului.

Pe lângă artiștii internaționali, pe scena festivalului cântă și trupe românești și din Republica Moldova consacrate, dar și abia înființate: Dimitri’s Bats, Melting Dice, Adam’s Nest, Rockabella, Baby Elvis, Camera 101, byron, trupa Celelalte Cuvinte și Gândul Mâței.

Mai multe detalii pe:

Facebook: https://facebook.com/customresita

Instagram: https://instagram.com/customresita

Link bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-custom-resita-40485/