Cântăreaţa fado Ana Moura va concerta pe 17 noiembrie 2019 la Bucureşti

Cântăreaţa fado Ana Moura va concerta pe 17 noiembrie la Sala Palatului din Bucureşti, eveniment ce face parte din seria Jazz Night Out.

Biletele pentru concertul care este programat să înceapă la ora 20.00 costă, până pe 22 martie, între 108 lei şi 198 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.
După această dată, biletele vor avea preţuri cuprinse între 120 de lei şi 220 de lei.
Biletele la categoria VIP costă 290 de lei şi nu sunt incluse în campania de presale. Ele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro.
Ana Moura va concerta pe 17 noiembrie 2019 la BucureştiAna Moura va concerta pe 17 noiembrie 2019 la Bucureş

Cântăreaţa portugheză, în vârstă de 39 de ani, a lansat până în prezent şase albume de studio, care au fost vândute în peste 300.000 de copii. A debutat în 2003, cu „Guarda-me a Vida na Mão”, iar cel mai recent este „Moura”, apărut în 2015.

Supranumită „noua Amália Rodrigues”, ea a colaborat, între alţii, cu producătorul Larry Klein, cu Prince şi cu artistul jazz Herbie Hancock.

A fost recompensată, între altele, cu două premii Globul de Aur, tot atâtea trofee „Amália Rodriguez” şi a fost nominalizată la Songlines Music Awards.

André Rieu susţine încă un concert la BT ARENA din Cluj-Napoca!

André Rieu susţine încă un concert la BT ARENA din Cluj-Napoca!

Un număr record de 7500 de bilete s-au epuizat  în numai trei ore de la punerea în vânzare!

Biletele pentru primul concert al celebrului violonist André Rieu de la Cluj (5 aprilie 2019, BT ARENA), puse în vânzare, astăzi, 29 noiembrie 2018, la ora 10:00, s-au vândut în numai 180 de minute. 

Ca urmare a succesului înregistrat, André Rieu anunţă programarea unui nou concert, ce va avea loc joi, 4 aprilie 2019, de la ora 20:00, în aceeași locație din Cluj-Napoca.

André Rieu susţine încă un concert la BT ARENA din Cluj-Napoca!
André Rieu susţine încă un concert
la BT ARENA din Cluj-Napoca!

„Aș dori să le mulțumesc tuturor fanilor noștri minunați din România pentru primirea călduroasă și pentru reacția absolut minunată de astăzi!

Aștept cu nerăbdare să mă întorc în 2019 alături de Orchestra Johann Strauss. Suntem foarte încântați să venim pentru prima dată la Cluj, în cadrul turneului mondial 2019 pentru a petrece o nouă seară pe care nu o vom uita niciodată.

Ne vedem foarte curând! Cu multă dragoste,  André Rieu.”

Biletele pentru cel de-al doilea concert au fost puse în vânzare pe www.eventim.ro, www.andrerieu.com precum și în magazinele partenere Eventim din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV precum și la casa de bilete din Iulius Mall Cluj.

Prețurile acestora variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.IV – 200 lei, Cat.III – 280 lei, Cat.II – 380 lei, Cat.IV – 480 lei și VIP – 680 lei.

 

 

Concert Metallica la Bucuresti 2019

Concert Metallica la Bucuresti 2019
Legendara trupă Metallica revine la București în turneul Worldwired, într-un concert senzațional ce va avea loc pe 14 august 2019, pe Arena Națională. Biletele se pun în vânzare vineri, 28 septembrie, la ora 10:00 pe iabilet.ro, in Magazinele Flanco si in reteaua iabilet.ro/retea. În deschidere vor cânta trupele Ghost și Bokassa.

 

Turneul Worldwired se întoarce în Europa și Marea Britanie între 1 mai si 25 august 2019 cu show-uri ce se desfășoară pe stadioane, în parcuri și chiar la un castel. După seria de concerte indoor din 2017 – 2018 ce a depășit recorduri în 29 de locuri de pe tot continentul, Metallica revine în Europa și Marea Britanie cu 25 de show-uri programate în peste 20 de țări.

etallica la bucurestiDebutând pe 1 mai 2019 în Lisabona, turneul include orașe în care Metallica nu a mai concertat de mulți ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varșovia, București, Gothenburg, și chiar orașe cu show-uri în premieră, cum ar fi Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) și Tartu (Estonia).

Fiecare bilet cumpărat include și cel de-al 10-lea album Metallica, Hardwired…To Self-Destruct, în format digital. Fanii vor primi un mail ulterior achiziției de bilet cu instrucțiuni pentru a-și descărca albumul.

Pentru concertul de pe 14 august, fanii vor avea posibilitatea să achiziționeze Pachete VIP pentru o experiență Metallica mult mai intensă. Cele trei pachete VIP includ bilete în zone premium și alte beneficii, printre care acces cu prioritate, tur prin muzeul itinerant „Memory Remains” și chiar întâlnire cu trupa. Detalii complete vor fi disponibile pe 28 septembrie.

Vânzarea generală începe vineri, 28 septembrie, de la ora 10:00 pe iabilet.ro și metallica și emagic.ro, iar membrii fanclubului Metallica vor putea achiziționa bilete începând de marți, 25 septembrie.

Balonul care reprezintă un Donald Trump în scutece, adus la concertul Pearl Jam de la Londra

Balonul care reprezintă un Donald Trump în scutece, şi care a fost prezentat publicului britanic weekendul trecut, cu ocazia vizitei preşedintelui american în regat, a fost adus la concertul pe care trupa Pearl Jam l-a susţinut marţi seară la Londra.

Grupul american şi-a dat acordul ca balonul să staţioneze în afara arenei O2, în timpul concertului, iar solistul Eddie Vedder a vorbit publicului despre preşedinţia lui Trump şi protestele din Marea Britanie de la finalul săptămânii.

„De fapt, Trump aduce oamenii laolaltă într-un mod foarte frumos”, a spus liderul trupei despre protestele de la Londra. „Când ai 250.000 de protestatari de toate vârstele, culturile, orientările sexuale… poate că uneşte oamenii într-un fel de care am putea avea nevoie în viitorul apropiat”.

În plus, Vedder a citit mai multe sloganuri care au fost prezentate pe pancarte în timpul protestelor.

Pearl Jam şi-a încheiat turneul european, urmând ca în luna august să revină pe scenele din SUA cu o serie de concerte.

Formaţia a început turneul în luna iunie, la Amsterdam şi a avut programate concerte în Italia, Cehia, Polonia, Germania, Spania şi Portugalia.

Pearl Jam, înfiinţată în Seattle, în 1990, este una dintre formaţiile-emblemă pentru stilul grunge. Grupul este format din Eddie Vedder (voce, chitară), Jeff Ament (chitară bas), Stone Gossard (chitară ritmică) Mike McCready (chitară principală) şi Matt Cameron (tobe). De la înfiinţare, Pearl Jam a câştigat două premii Grammy şi a lansat 10 albume de studio care au fost vândute în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial. Trupa a fost inclusă, în 2017, în Rock and Roll Hall Of Fame.

Nightwish „20 de ani” la Romexpo

Nightwish revin dupa 3 ani in Romania, vineri, pe 17 august la ROMEXPO in aer liber pentru un concert memorabil! Showul face parte din turneul mondial „Decades” in care trupa sarbatoreste 20 de ani de activitate si se va bucura de o productie de exceptie!
    Pana pe 15 mai biletele au preturi speciale iar concertul marcheaza si 14 ani de METALHEAD in Romania!

    Nightwish este formatia care nu mai are nevoie de nicio prezentare, dupa 20 de ani pe scena internationala a metalului, Nightwish si-a asigurat prezenta in istoria muzicii.

Cea mai de succes trupa nordica de metal, Nightwish vor ajunge la Bucuresti pentru a oferi fanilor din Romania o calatorie prin intreaga discografie a grupului finlandez.

Cu 8 albume la activ, compuse in mare parte de fondatorul si mastermind-ul Tuomas Holopainen, Nightwish a ajutat mult la popularizarea si dezvoltarea symphonic metalului precum si la asa numitelor female fronted metal bands.

Trepatat albumele formatiei au ajuns in topurile din intreaga lume, cel mai recent, Endless Forms Most Beautiful primind discul de aur in tari precum Cehia, Germania sau Elvetia si de doua ori discul de platina in Finlanda.

Cel mai de succes album este insa Imaginaerum, care a ajuns pe locul 27 in Top Billboard 200. In plus a primit 5 discuri de aur si 3 de Platina.

Dark Passion Play insa a primit 4 discuri de aur si 5 de Platina, intrand si el in Top 100 Billboard 200 Cu toate acestea, albumul care a primit cel mai rapid un disc de aur a fost Century Child care a reusit acest lucru la doar 2 ore de la lansare.

In total au primit peste 60 de discuri de platina si aur, avand 5 albume clasate pe locul 1 si 13 single-uri pe aceeasi pozitie.

Dark Passion Play a fost al saselea album al formatiei si este cel mai scump album produs de un artist sau un grup finlandez, Jukka Nevalainen declarand ca in total, costurile au ajuns la aproximativ jumatate de milion de euro.

In momentul de fata Nightwish inseamna:

Tuomas Holopainen – keyboards, piano, synthesizers
Emppu Vuorinen – guitars
Jukka Nevalainen – drums, percussion (1997–2014; on hiatus)
Marco Hietala – bass, vocals
Troy Donockley – uilleann pipes, tin whistle, low whistle, guitars, bouzouki, bodhrán, vocals
Floor Jansen – lead vocals
Kai Hahto – drums (session/touring)

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– earlybird: 285 lei Cat A, 225 lei Cat B, 169 lei Cat C, 139 lei Cat D
– presale: 300 lei Cat A, 245 lei Cat B, 189 lei Cat C, 149 lei Cat D
– la intrare: 320 lei cat A, 255 lei Cat B, 199 lei Cat C, 159 lei Cat D

Categoria A – cu loc pe scaun in tribuna VIP. (doar 1000 de bilete)
Categoria B – fara loc, in fata scenei (doar 1000 de bilete)
Categoriile C si D – in spatele categoriei B, fara loc (4000 de bilete)

Harta pozitionare: http://bit.ly/hrmxp

* Copiii cu varsta sub 7 ani au acces gratuit doar in categoriile B, C si D si trebuie sa fie insotiti de un adult posesor de bilet valid.
* Locurile pe scaune in categoria A se ocupa in ordinea sosirii la locatie, acestea neavand numere alocate
* Concertul are loc in aer liber pe Platforma 12 de la Romexpo ! Consultati programul final al evenimentului pe Facebook sau pe metalhead.ro cu 3 zile inainte de concert.
* Accesul este permis persoanelor sub 14 ani doar insotite de un adult.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM