“Spectacol de Gală” este un eveniment cultural unic pentru România și nu numai. Este pentru prima dată când balerinii celebrului Bolshoi Theatre din Moscova dansează pe o scenă din țara noastră. Și nu este vorba despre orice balerini ci despre zece dintre cei mai titrați artiști ai teatrului din Rusia, balerini principali și lideri ai corpului de balet.
Maria Alexandrova (Artist al poporului din Federația Rusă), Ekaterina Krysanova (Principal), Anastasia Stashkevich (Principal), Ana Turazashvili (Prim Solist), Margarita Shrainer (Solist, despre care The Telegraph scria în urmă cu doi ani că reprezintă cea mai spectaculoasă evoluție a unei balerine, de la începător direct în vârful ierarhiei mondiale) și Vladislav Lantratov ( Principal), Ruslan Skvortsov (Principa), Vyaceslav Lopatin (Principal), Denis Savin (Leading Solist), Artur Mkrtchyan(Solist, considerat de presa internațională “o forță” a noului val de balerini), vor evolua pe scena Sălii Palatului într-un spectacol potpuriu “pas de deux” din opere celebre precum “Don Quichotte”, “Frumoasa din Pădurea Adormită”, “Spărgătorul de Nuci”, “Raymonda”, “Flăcările Parisului” dar și din opere de balet contemporan.
Balerinii Teatrului Bolshoi din Moscova au mai susținut un spectacol asemănător la Dubai, în luna martie a acestui an, fiind aclamați în picioare timp de peste 45 de minute de către spectatorii care au umplut până la refuz sala.
Așa cum spuneam la început, “Spectacol de Gală” este un spectacol unic, de înaltă ținută artistică, considerat de specialiști evenimentul cultural al anului pentru România, pe care iubitorii de gen nu trebuie să-l ratreze!