VIDEO | Record – „Bohemian Rhapsody” al formaţiei Queen a devenit primul videoclip de dinainte de anii ’90 cu peste un miliard de vizualizări pe YouTube

„Bohemian Rhapsody” a formaţia Queen a stabilit un record devenind primul videoclip, lansat în anii ’70 sau de dinainte de anii ’90, care a depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube, potrivit Variety.

Pentru a marca acest record, cei doi membri ai trupei rămaşi în viaţă Brian May şi Roger Taylor, au semnat un acord cu Universal Music şi YouTube/Google pentru a împrospăta melodia, care are 44 de ani, şi videoclipul.

Una dintre noutăţi este o versiune digitală remasterizată a videoclipului original, care a fost lansat la „Top of the Pops” din Anglia, în noiembrie 1975.

Pe lângă acea versiune remasterizată, vor mai fi trei videoclipuri create de fani pentru trei melodii diferite ale formaţiei Queen, care vor fi alcătuite din imaginile transmise pe site-ul YouAreTheChampions.com.

„Sutnem onoraţi că „Bohemian Rhapsody” tocmai a atins un miliard de vizualizări pe YouTube”, au spus Brian May şi Roger Taylor. „Vrem să vă mulţumim tuturor şi să celebrăm acest lucru împreună cu uimitorii noştri fani din toată lumea prin crearea a trei noi videoclipuri ale cântecelor noastre, toate împreună cu voi! Indiferent dacă eşti muzician, cântăreţ, dansator sau artist vizual sau pur şi simplu dacă vrei să te distrezi. Intră pe www.youarethechampions.com pentru a afla mai multe şi ne întâlnim undeva pe drum”, se arată în anunţul muzicienilor.

CINEMA: Noul Box Office nord-american

Animaţia „Ralph Breaks the Internet” s-a clasat pentru al treilea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 16,1 milioane de lei.

John C. Reilly, Sarah Silverman, Jack McBrayer, Jane Lynch, Taraji P. Henson şi Gal Gadot se numără printre cei care şi-au împrumutat vocile personajelor lungmetrajului.

Potrivit boxofficemojo.com, filmul a generat la nivel global 258,1 milioane de dolari de la lansarea din 21 noiembrie.

Weekendul trecut nu a fost înregistrat niciun debut în top 10 al boxoffice-ului nord-american. Primele şase filme clasate săptămâna trecută şi-au menţinut poziţiile în clasament.

Pe locul al doilea s-a menţinut animaţia „Dr. Seuss’ The Grinch”, cu 15,1 milioane de dolari încasaţi în al cincilea weekend.

Locul al treilea a fost ocupat de „Creed II”, film din franciza „Rocky”, cu Michael B. Jordan şi Sylvester Stallone în distribuţie, cu 10,3 milioane de dolari încasaţi în al treilea weekend de la premieră.

Filmul fantasy „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”, spinoff al „Harry Potter” regizat de David Yates şi scris de J. K. Rowling, şi-a păstrat poziţia a patra, cu 6,8 milioane de dolari încasaţi în al patrulea weekend.

Şi drama biografică „Bohemian Rhapsody” şi-a menţinut locul în box office-ul nord-american. După al şaselea weekend de la premieră, filmul despre Freddie Mercury şi ascensiunea trupei Queen, clasat pe locul al cincilea, a generat încasări de 6 milioane de dolari.

Comedia „Instant Family”, regizată de Sean Anders, s-a menţinut pe locul al şaselea, după al patrulea weekend de la premieră, cu încasări de 5,6 milioane de dolari.

Drama biografică „Green Book”, cu Viggo Mortensen şi Mahershala Ali, desemnată de The National Board of Review „cel mai bun lungmetraj al anului 2018”, a urcat trei locuri în top, până pe şapte. În al patrulea weekend de la premieră a generat încasări de 3,9 milioane de dolari.

Thrillerul de acţiune „Robin Hood”, cu Taron Egerton, Jamie Foxx şi Ben Mendelsohn în distribuţie, şi-a menţinut poziţia a opta, după ce – în al treilea weekend de la premieră – a generat încasări de 3,5 milioane de dolari.

Thrillerul horror „The Possession of Hannah Grace”, regizat de Diederik Van Rooijen, a coborât două locuri, până pe nouă, cu încasări de 3,1 milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră.

Drama „Widows”, de Steve McQueen, cu Viola Davis, Michelle Rodriguez, Elizabeth Debicki şi Cynthia Erivo în distribuţie, a coborât o poziţie, până pe zece, cu încasări de 3,1 milioane de dolari în al patrulea weekend de la premieră.

NEW | CINEMA: BOX OFFICE-ul nord-american

Animaţia „Ralph Breaks the Internet” s-a menţinut în fruntea box office-ului nord-american, unde „Dr. Seuss’ The Grinch” a urcat o poziţie, iar „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald” şi „Bohemian Rhapsody” şi-au menţinut locurile.

Producţia Disney Studios a generat, în al doilea weekend de la premieră, încasări de 25,7 milioane de dolari. La nivel nord-american, de la lansare, filmul a generat încasări totale de 119,3 milioane de dolari.

Box office-ul de weekendul trecut a fost dominat de filme dedicate familiei, locul al doilea fiind ocupat de animaţia „Dr. Seuss’ The Grinch”, în urcare o poziţie, cu încasări de 17,7 milioane de dolari – după al patrulea sfârşit de săptămână de la premieră.

Pe poziţia a treia, în coborâre un loc, s-a clasat „Creed II”. Filmul din franciza „Rocky”, cu Michael B. Jordan şi Sylvester Stallone în distribuţie, a generat – în al doilea weekend de la premieră – încasări de 16,8 milioane de dolari.

Filmul fantasy „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”, spinoff al „Harry Potter” regizat de David Yates şi scris de J. K. Rowling, s-a menţinut pe locul al patrulea, după al treilea weekend de la lansare, cu încasări de 11,2 milioane de dolari.

Şi drama biografică „Bohemian Rhapsody” şi-a menţinut locul în box office-ul nord-american. După al cincilea weekend de la premieră, filmul despre Freddie Mercury şi ascensiunea trupei Queen, clasat pe locul al cincilea, a generat încasări de 8,1 milioane de dolari.

Comedia „Instant Family”, regizată de Sean Anders, s-a menţinut pe locul al şaselea, după al treilea weekend de la premieră, cu încasări de 7,1 milioane de dolari.

Thrillerul horror „The Possession of Hannah Grace”, regizat de Diederik Van Rooijen, este singura premieră din top 10. Lungmetrajul a generat încasări de 6,5 milioane de dolari şi s-a clasat pe locul al şaptelea.

Thrillerul de acţiune „Robin Hood”, cu Taron Egerton, Jamie Foxx şi Ben Mendelsohn în distribuţie, a coborât un loc, până pe opt, cu încasări de 4,7 milioane de dolari în al doilea weekend de la lansare, iar drama „Widows”, de Steve McQueen, cu Viola Davis, Michelle Rodriguez, Elizabeth Debicki şi Cynthia Erivo în distribuţie, a coborât o poziţie, până pe nouă, cu încasări de 4,4 milioane de dolari.

Drama biografică „Green Book”, cu Viggo Mortensen şi Mahershala Ali, desemnată săptămâna trecută de The National Board of Review „cel mai bun lungmetraj al anului 2018”, a coborât un loc, până pe zece. În al treilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 3,9 milioane de dolari.