Apple tot mai aproape de achizitionarea Netflix

Apple deţine rezerve de numerar în valoare de aproape 250 de miliarde de dolari, iar una din modalităţile de utilizare a acestora ar putea fi achiziţia Netflix, care ar întări poziţia Apple, ca creator de conţinut video, consideră un analist al băncii JP Morgan, transmite CNBC. 

”Considerăm că Netflix ar fi cea mai potrivită din punct de vedere strategic, atât ca nivel de angajament al utilizatorilor cât şi al conţinutului original, diferenţiindu-se de de agregatorii de conţinut. Considerăm că există valoare în preluarea celui mai de succes jucător din acest spaţiu, care este dificil de imitat cu un jucător mai mic”, a scris analstul Samik Chatterjee.

Analistul a notat că o astfel de achiziţie ar avea nevoie de o primă considerabilă. Dacă această primă ar fi de 20%, achiziţia ar costa Apple 189 de miliarde de dolari.

În prezent, Netflix are o capitalizare bursieră de 148 de miliarde de dolari şi datorii nete de 7 miliarde de dolari.

Nota scrisă de Chatterjee menţionează trei industrii potrivite ca Apple să facă achiziţii strategice şi trei companii pe care Apple ar trebui să le cumpere: Netflix, Activision Blizzard şi Sonos. Aceasta este doar o speculaţie lui Chatterjee, făcută însă într-o perioadă în care creşterea pe termen lung înregistrată de Apple datorită iPhone începe să încetinească.

Chatterjee a notat însă că o combinaţie între Apple şi Netflix este improbabilă.

Reprezentanţii Apple şi Netflix nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii pentru speculaţiile făcute de J.P. Morgan.

”Considerăm că Apple poate obţine economii din poziţia de lider pe piaţa smartphone-urior şi tranziţia rapidă a consumului de conţinut video pe dispozitive mobile, pentru a obţine o creştere mai rapidă din servicii. Considerăm că Netflix se potriveşte din punct de vedere strategic, deci apreciem că o astfel de combinaţie este improbabilă, deoarece este improbabil ca Netflix să fie vândută pentru o primă modestă”, se arată în nota  realizată de Chatterjee.

Analistul a mai apreciat că, deşi ar fi dificil şi scump ca Apple să cumpere Netflix, există trei motive pentru care serviciul de streaming ar fi cel mai potrivit pentru Apple.

Primul este că   Netflix se potriveşte cu preferinţa Apple de a fi agregator de conţinur, decât o companie media tradiţională, cum este Sony Pictures. Al doilea, modelul de furnizor de servicii pe bază de abonament al Netflix se potriveşte cu modelul de venituri din servicii al Apple. Şi al treilea, deşi dificil, Netflix ar fi totuşi mai uşor de preluat decât Hulu sau Amazon Prime.

JP Morgan consideră că Apple trebuie să cumpere, nu să lanseze un serviciu de streaming propriu.

Nokia 9 Pureview ar putea fi telefonul surpriză cu Android pe care să-l vrei

Nokia 9 Pureview ar fi numele celui mai bun telefon vândut sub această marcă în ultimii doi ani. Da, va fi un smartphone pe care camera foto va fi cea mai importantă.

Pureview e un brand creat de Nokia pe vremea când încă mai vindea telefoane cu Symbian. Cel mai bine a fost „exploatat” pe modelul cu 41 de megapixeli. Între timp, HMD Global a preluat licența de folosire a mărcii Nokia și a mărcii Pureview.

Nokia 9 e un smartphone despre care s-a vehiculat încă din 2017, dar până acum n-a fost anunțat. Pe măsură ce ne apropiem de finalul anului, și cu noul iPhone pe piață, e așteptat să fie confirmat.

Marele avantaj pe care l-ar avea Nokia 9 Pureview ar fi modulul camerei foto compus din cinci senzori. Nu e cert cum ar fi folosite, dincolo de-a avea o cameră foto pentru zoom optic 3x și alta pentru fotografii cu unghi foarte larg de cuprindere, dar poate e vorba de aplicații de realitate augmentată.

nokia 9 pureview zeiss
Concept de cum ar putea arăta modelul Pureview cu Android și cinci camere pe spate. Al șaselea senzor e folosit pentru infraroșu, ca să ajute focalizarea.

Până acum, în 2018, HMD Global n-a lansat niciun telefon Nokia suficient de premium cât să se bată cu Samsung sau Apple. Există 8 Sirocco, dar nu e atât de performant și nici designul nu-i chiar de 2018.

Nokia 9 Pureview ar trebui să rezolve aceste lipsuri și să ofere atât Android Pie, cât și hardware de top.

Dincolo de ce-ar mai anunțat HMD Global anul acesta, Google mai trebuie să prezinte Pixel 3, Huawei să lanseze Mate 20 Pro și, probabil, OnePlus 6T să fie introdus pe piață până în decembrie. De la Google sunt cele mai mari așteptări să lanseze un telefon cu performanță foto-video mai bună.

Roland Quandt@rquandt

Nokia 9 Pureview. That’s the actual marketing name of what will come soon from HMD Global. (I know the bought the rights to the Pureview moniker, but can now confirm it’ll be part of the device name.)

sursa: playtech.ro